Un om fantastic (162)

Un om fantastic (162)

0 71

4.

Dintr-un raport secret adresat de Abwehr Paris la 12 mai 1944 Curtii Supreme de Conturi a OKW la Berlin:
… abil purtate discutii cu concediatul contabil Anton Neuner ne-au indrumat atentia asupra orasului Nizza. S-au deplasat acolo maior Brenner si Sonderfuehrer Lieven. Dupa cercetari ce au durat trei saptamani, acestia au constatat: Oskar Lakuleit a procurat, in parte platind, in parte punand sa fie furate din garajele proprietarilor plecati in refugiu, cel putin 350 de automobile de lux si de marci straine (Rolls Royce, Lincoln, Cadillac, Hispano Suiza si altele). Afacerile se derulau la hotelul Negresco cu ajutorul contabilului Neuner pe post de translator. Mituind persoane din guvernul de la Vichy, Lakuleit a obtinut licenta de export pentru ‘piese de schimb’. Automobilele dezmembrate erau exportate la Madrid in aceasta postura. La Madrid erau reasamblate si vandute la cele mai mari preturi.
Aceste tranzactii sunt, fara dubii, neconsemnate in registrele de comert ale firmei ‘Intercommerciale’. Banuim ca Oskar Lakuleit a inselat, cu aceasta si cu alte afaceri ilegale, Statul German cu milioane. Gratie datelor dezvaluite de afacerile Nizza se da posibilitate Fiscului sa intreprinda un control riguros in cadrul firmei ..

5.

Thomas Lieven aduse printesei Vera von C., in seara zilei de 29 mai 1944, trandafiri rosii. Ciudata aristocrata il apelase cu o zi inainte – din nou – telefonic si il invitase la ea. Arata mai splendid ca oricand, gasi Thomas.
Vera spuse:
“Promit ca in seara asta sa fiu cuminte. Niciun cuvant despre Lakuleit.”
Vera se tinu, multa vreme in seara asta, de promisiune. Ca nu si-a tinut cuvantul pana la capat nu este vina ei.
Dansara. Flirtara. Ascultara muzica. Timpul trecea. Se sarutara. Intre ei disparu orice retinere. Apoi totul se desfasura simplu si normal si natural. Thomas avu impresia ca o cunoaste pe Vera de multa, multa vreme …
Si apoi suna telefonul.
“Nu raspund”, spuse Vera lenes.
Il privea pe Thomas gales si il mangaia. Telefonul suna in continuare. Vera ridica intr-un tarziu receptorul. Asculta o vreme si pali. Din ochi ii izbucni ura. Suiera catre Thomas:
“Caine … caine blestemat ! –“
“Nu, cherie, nu incepe iar”, o ruga el.
Deodata Vera striga in receptor:
“Nu mai pot … nu mai vreau sa aud nimic ! –“
Arunca receptorul pe pat si sari in picioare tremurand toata de furie. Incepu sa-l injure pe Thomas cu expresii ordinare.
Thomas o asculta o vreme, pe urma lua receptorul din care se mai auzea inca o voce oracaind agitat:
“… Vera … Vera…pentru Dumnezeu, asculta, Vera ! E vina lui Lieven, iti spun. Noi nu mai putem face nimic … Lakuleit este in drum spre Berlin, arestat … La firma … la vila sa … peste tot inspectori de la Finante … totul se sigileaza …”
“Noapte buna, colonel Simeon”, spuse Thomas ranjind.
Puse receptorul in furca si se arunca pe pat razand in hohote. Se pomeni pocnit. Si inca un pumn. Vera se arunca pe el. Se luara la bataie. Ea il numi un nenorocit de caine vagabond. Pana la urma el o prinse de maini si-I ceru explicatii amanuntite. Ea ii raspunse gafaind:
“O sterg – inca in noaptea asta – n-o sa ma mai vezi niciodata.”
“Daca te-oi lasa eu sa pleci !”
“O sa ma lasi – stiu cum gandesti. Iti cunosc trecutul. De aia sunt asa de furioasa, de aia, pur si simplu, nu mai inteleg nimic.”
“Ce?”
“Ca l-ai infundat pe Lakuleit.”
“Pai e un criminal dezgustator care, pe blat, finanteaza Gestapoul.”
“Si ce daca? Ce te bagi unde nu-ti fierbe oala? Ne-ar fi picat in maini tot aurul si toate devizele bosilor nazisti, noua …”
“Cine e ‘noua’?”
“Serviciul Secret Britanic.”
Thomas se pravali pe pat si I se taie respiratia.
“Lucrezi pentru britanici?”
“Pai cum altfel?”
“Dar … dar ce legatura are Simeon cu asta?”
“Ala crede ca lucrez pentru el … asta a fost misiunea mea: sa-I fentez pe francezi si sa umflam NOI potul. Si L-AM FI UMFLAT NOI daca ai fi intrat si tu cum trebuie in joc, idiotule !”
Thomas incepu sa rada.
“Nu mai rade, canalie !”
Thomas se tavalea de ras. Se intoarse pe burta, apoi pe spate si din nou pe burta.
“Nu mai rade, afurisitule, ca te omor !”
Thomas striga, gemea, scancea, in viata lui nu i se mai intamplase sa rada cu atata pofta. Era aproape de sufocare. Vera se arunca din nou asupra lui. Incepura sa se bata din nou.
Si telefonul incepu iar sa sune. Thomas o impinse pe Vera la o parte, se ridica si lua receptorul. Carai, cu respiratia taiata, hohotind inca:
“Da, monsieur le colonel, ce mai este?”
“Cum ce mai este?”, intreba vocea colonelului Werthe.
Pe Thomas il ingheta un fior. Balbai:
“Ce … ce s-a intamplat, Herr Oberst?”
“Am sperat sa te gasesc, in sfarsit, la printesa. Te-am cautat peste tot.”
“M-ati … cautat … peste … tot”, repeta Thomas ca un idiot, in timp ce Vera se holba la el cu gura cascata.
“La mine se afla un curier. Gekados. Maine vei zbura la Berlin in problema Lakuleit. Si te vei prezenta – tine-te bine – la Reichssicherheitshauptamt.”
“Reichsicherheitshauptamt?”
“Da. La orele 15. Fix. La Heinrich Himmler.”

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.