Un om fantastic (146)

Un om fantastic (146)

0 68

5.

Mercedesul Wermachtului frana strident in fata imobilului cu numarul 3 din Avenue de Wagra. Din el sari maiorul Brenner, se indrepta de spate si-si aranja energic ochelarii cu rame de aur.
In spatele Mercedesului opri la fel de dur un camion gri al Wehrmachtului. Din el sarira, in strada inundata de ulimele raze ale unui soare bland de toamna, cinci oameni in uniforma. Erau orele 16,46 din ziua de 27 septembrie 1943.
“Dupa mine !”, comanda micutul maior, indreptandu-si pistolul de la centura. Apoi asalta, cu cei cinci oameni de nadejde ai sai, casa, dar – locuinta de serviciu a lui Petersen era goala. Usile erau larg deschise. Covoare, mobila, toate disparusera. Portareasa cea grasa explica, ridicand din umeri:
“ Totul a fost luat azi de dimineata.”
“Luat? De cine?”
“Ei, de niste hamali – si de un ofiter neamt, un prieten de-al domnului Petersen … Prietenul acesta venea des pe aici … Il cheama Redecker…”
Micutul maior Brenner avea legaturile sale la SD. Il cunostea pe acest Obersturmfuehrer Redecker, cumnat direct al Reichsfuehrerului SS si sef al Politiei Germane, Heinrich Himmler.
Pe Brenner il cuprinse o stare ciudata de neliniste. Oare Redecker se afla in aceeasi oala cu Petersen? Atunci intr-adevar nu trebuie pierduta nicio secunda. Aici, la locuinta de serviciu, ajunsese prea tarziu. Se pare ca SD-ul nu stia nimic de locuinta secreta din Avenue Mozart. Deci in cea mai mare viteza acolo.
Cinci oameni de nadejde, urmandu-si maiorul, gonira pe scari in jos si inapoi in strada. Motoarele urlara. Vehiculele tasnira inainte. Navalnic ii batea inima maiorului Brenner. Isi spuse: acuma este randul meu. Stati asa ca vin !
Brenner se afla, cateva minute mai tarziu, pe distinsa Avenue Mozart, incercand, in franceza invatata la scoala, sa-i explice portaresei imobilului cu numarul 28 ca a venit sa perchezitioneze locuinta domnului Petersen, aflata la etajul doi. Portareasa spuse:
“Dar, monsieur, damele sunt sus !”
“Damele? Ce fel de dame?”
“Madame Lilly Page si camerista ei.”
“Cine este madame Page?”
“Prietena domnului Petersen. Domnul este plecat de cateva zile.”
Brenner concluziona ca pe aici nu se stia inca nimic despre moartea Blutordenstraegerului si, cu cei cinci oameni ai sai porni din nou la asalt – de data asta spre etajul doi.
Ii deschise o camerista deosebit de draguta. Brenner ii expuse scopul misiunii sale, fara insa a scoate un cuvant despre trista soarta a Blutordenstraegerului. Draguta camerista se fastaci si-si chema stapana.
Madame Page aparu intr-un capotel care, chiar in lumina obscura a holului, putea fi numit al naibii de straveziu. Dama avea circa 33 de ani, era usor plinuta si plina de farmec. O persoana tulburatoare, cu ochi migdalati si piele alba ca neaua.
Maiorul Brenner observa cum celor cinci oameni de nadejde le iesira ochii din cap ca la melci.
Exista un soi de dame cu care maiorul nu avusese de a face niciodata in viata sa. Madame Page apartinea acestei categorii. Maiorul isi drese glasul si explica politicos, dar ferm, scopul vizitei.
Apoi intra primul, curata constiinta a datoriei, in salonul mobilat nespus de costisitor si elegant. Pe pereti se aflau cateva tablouri extrem de indecente. Se intelege ca Brenner le ignora.
Intre timp Lilly Page pasi gratios spre fereastra si trase storurile, cu toate ca la aceasta ora a zilei chiar ca nu mai era nevoie de asa ceva.
Doar nu sunt chiar asa de tampit, isi zise Brenner, asta este un semnal pentru cineva de pe strada.
Asa ca se duse pe langa plinuta Lilly, ridica storurile si se exprima cu o galanterie rigida:
“Va rog, doresc sa admir frumusetea doamnei in plina lumina a zilei, daca permiteti.”
“Sarmant”, spuse cam usurel imbracata Lilly, dupa care se aseza intr-un fotoliu moale si adanc, incrucisandu-si picioarele.
“Poftiti, domnule maior, incepeti cu perchezitia.”
Se parea ca oamenii de nadejde ai lui Brenner incepusera deja. Maiorul ii auzi forfotind pe alaturi si flirtand cu camerista. Blestematii astia, niciun pic de seriozitate ! Nici pic de simt al datoriei !
Suparat, dar si zapacit de prezenta lui Lilly, Brenner deschise o caseta din mahon. Ce gasi acolo ii urca sangele la cap si-l facu sa roseasca de rusine. Simti ca se sufoca. Bruneta Lilly zambi sardonic. Maiorul pocni inapoi capacul casetei. Pentru a doua oara il cuprinse o ciudata stare de neliniste.
E drept, maiorul Brenner auzise ca ar exista carti, reviste desene, obiecte si poze care nu suporta lumina zilei. Dar niciota nu ndraznise nici macar sa-si imagineze asemenea lucruri. Acuma, cand, la deschiderea casetei, privirea sa nebanuitoare cazuse pe asemenea murdarie, sufetul i se revolta din adancuri. Monstruos. Corupt. Degenerat. Depravat. Nu este de mirare ca o asemenea natiune sa piarda razboiul …
Excamatii puternice si nechezaturi cu greu reprimate il facua pe maior sa tresara. Doamna cu ohii migdalati spuse bland
“Se pare ca domnii cu care ati venit au descoperit biblioteca.”
Brenner se repezi in camera alaturata. Patru din oamenii sai de nadejde tabarasera asupra biblioecii. Maiorul se cutremura vazand ce ii amuza asa de ult. Cauta dupa al cincilea om de nadejde. Acesta era in camera cameristei.
Maiorul le interzise celor patru biblioteca si, gasindu-l pe al cincilea, ii interzise camerista. Situatia incepuse sa-l depaseasca. Caci apartamentul se dovedi a fi un absolut muzeu al inexprimabilului.
Fata maiorului incepu sa aiba permanent culoarea unei rosii coapte. Nadusaa ii inunda fruntea. In disperare de cauza inhata telefonul si ceru prin Leandru 14 convorbire fulger cu Toulouse.
Slava Domnului, Werthe se afla inca acolo. Brenner respia usuat cand iiauzi vocea. Raporta dintr-o suflare in ce mocirla picase.
Colonelul Werthe gemu si el gandinduse la cumsecadele si integrul sau maior, fara a fi auzit insa de acesta. Brenner il auzi pe Werthe intreband:
“Si ceva material … carti de credit si asa mai departe … nimic?”
“Nimi, omnule olonel.”
“Asculta bine, Benner: Lieven trebuie sa ajunga in curand la Paris. Nu aveti voie sa parasiti locuinta. Nu aveti voie sa povestiti nimanui ceva despre chestia de la Toulouse …”
“Inteles, domnule colonel. Nu ma misc de aici, tac ca mormantul.”
”Sunati la Lutetia si la locuinta lui Lieven Cum ajunge la Paris sa fie trimis imediat a dumneavastra.”
Brenner puse receptorul in furca. Lieven. Thomas Lieven. Sonderfuehrerul era acuma raza sa de speranta. De-ar veni. De-ar veni mai repede, cat mai repede…
Camerista striga pe undeva prin casa, ca si cum ar fi fost gadilata. Maiorul sari manios pentru a-l gasi si pedepsi pe raufacator
Doamne, ce situatie desgustatoare !

(va urma)

Dan Bota `

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.