Un nou meci dificil pentru ACS Kids Tâmpa Brașov

Un nou meci dificil pentru ACS Kids Tâmpa Brașov

0 282

ACS Kids Tâmpa va juca duminică, de la ora 14.00, cu echipa secundă a Astrei Giurgiu, meci din etapa a 15-a a Ligii a 3-a. Partida va fi prima dintr-o serie de trei în doar o săptămână pentru echipa brașoveană, care va disputa marți (ora 17.00) restanța cu AFC Odorheiu Secuiesc, iar sâmbăta viitoare se va deplasa la Târgu Secuiesc.

„Avem în față o perioadă grea, sperăm ca băieții să reacționeze bine, să ne refacem bine după fiecare meci și să le și câștigăm, dacă se poate. Trebuie să confirmăm victoria din etapa trecută cu un rezultat bun în duelul cu Astra. Nu știm dacă vor avea jucători de la prima echipă, dar oricum vorbim de o trupă careia îi place să aibă posesia. Noi ne dorim să adunăm cât mai multe puncte și să evităm locurile care vor duce la baraj. Dacă nu vom reuși, trebuie să ne consolidăm cât mai bine jocul în următoarea perioadă, pentru că trebuie să facem totul pentru a rămâne în Liga a 3-a”, a spus Ciprian Anghel, unul dintre antrenorii de la Kids Tâmpa.

În duelul cu Astra 2, vor absenta Cupu, Zota (suspendați) și Dumitraș (accidentat).

Încercăm să ne acomodăm acestei perioade, începem și noi să ne maturizăm și trebuie să ne adaptăm. Niciun meci nu seamănă cu altul, dar îmi amintesc că în tur, în meciul cu Astra a venit a doua victorie a noastră și poate putem repeta acest lucru și pentru retur. Trebuie să fim foarte concentrați pentru acest duel”, a afirmat și atacantul Marian Kerekes, care a înscris cele două goluri ale meciului din tur, Astra 2 – Kids Tâmpa 1-2.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.