Turneul de tenis Roland Garros – Simona Halep va juca în finală!

Turneul de tenis Roland Garros – Simona Halep va juca în finală!

0 584

Halep (25 ani), a treia favorită a competiției pariziene, va juca a doua sa finală la Roland Garros, după cea pierdută în 2014 în fața rusoaicei Maria Șarapova (4-6, 7-6, 4-6). Halep, care va disputa ultimul act contra letonei Jelena Ostapenko, mai are semifinale de Grand Slam la Wimbledon (2014) și US Open (2015).

Chiar dacă nu a făcut cel mai bun meci al său cu Pliskova, Halep a reușit să se impună după exact două ore de joc.
Pliskova a luat primul ghem al partidei, dar apoi Simona a restabilit egalitatea și a reușit break-ul după un ghem cu două duble greșeli ale cehoaicei (2-1). Meciul a fost strâns în continuare, Halep desprinzându-se la 3-1 după ce a salvat două mingi de break. Halep a avut apoi o minge de 4-1, dar Pliskova a reușit să se apropie la 3-2. S-a mers cu serviciul în continuare și Simona a încheiat setul cu 6-4, în 43 de minute, după ce ratase două mingi de set la 5-3.

În actul secund, Pliskova a fost mai agresivă, iar Halep nu a reușit să țină ritmul așa de bine. Pliskova a condus cu 1-0 și 2-1, Halep a egalat de fiecare dată, dar apoi echilibrul fragil s-a rupt, cehoaica a luat un ghem la zero și apoi a făcut break-ul (2-4). Halep a ratat trei oportunități de break și șansa de a reveni în set, iar Pliskova a făcut 5-2, adjudecându-și setul cu 6-3.

În decisiv, Halep a părut mai decisă, a condus cu 1-0, apoi a avut o minge de break, nefructificată, a avut 2-1 și în sfârșit a câștigat contra serviciului (3-1), detașându-se la 4-1 după ce a salvat două mingi de break. Halep a avut o șansă de 5-1, dar a ratat-o, iar apoi Pliskova a reușit să o contreze și să se apropie la 4-3. Karolina a servit pentru 4-4, dar românca a reușit break-ul, iar apoi a încheiat setul cu 6-3.

Din punct de vedere statistic, Halep nu a avut niciun as și a făcut o dublă greșeală, având procentaje bune la punctele cu ambele servicii, 71% la primul și 40% la al doilea. Simona a transformat doar 3 din cele 12 mingi de break create și a avut 14 winners, făcând tot atâtea erori neforțate.

De partea cealaltă, Pliskova a reușit 7 ași, dar a făcut și 4 duble greșeli, a avut procentaje bune la serviciu, 60% la primul și 57% la al doilea, transformând doar 2 din cele 8 mingi de break (procentaj egal cu Simona). Karolina a reușit nu mai puțin de 45 de mingi direct câștigătoare, dar a comis și 55 de erori neforțate.

Pliskova ar fi devenit numărul unu mondial dacă s-ar fi calificat în finala turneului, în timp ce Simona Halep va deveni lider WTA dacă va cuceri trofeul.

Halep o conduce categoric pe Karolina Pliskova (25 ani) în meciurile directe, cu scorul general de 6-1. Prima confruntare a avut loc în 2006, la junioare, într-un turneu din Belgia, când Simona s-a impus cu 7-5, 6-4. În 2015, Halep câștiga cu 6-4, 7-6 (4) în finală la Dubai, iar apoi se impunea și în optimi la Indian Wells, cu 6-4, 6-4. Anul trecut, Simona învingea cu 6-4, 7-5 în sferturi la Sydney, după care Pliskova se impunea în Fed Cup, cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, precedentul duel, disputat anul trecut, la Montreal, încheindu-se tot cu victoria româncei, 6-3, 6-3, în optimi. De remarcat că toate meciurile au avut loc pe hard.

În finala de la Roland Garros, programată sâmbătă, de la ora 16,00, Halep o va înfrunta, în premieră, pe Ostapenko (20 ani împliniți joi, 47 WTA), victorioasă cu 7-6 (4), 3-6, 6-3 cu Timea Bacsinszky (Elveția).

Finalista se va alege cu 1.060.000 euro și 1.300 de puncte WTA, iar câștigătoarea va fi recompensată cu 2.100.000 euro și 2.000 de puncte WTA, se arata intr-o stire AGERPRES.

De remarcat că Ostapenko a jucat trei finale (2015 — Quebec City, 2016 — Doha, 2017 — Charleston) și nu a câștigat niciuna.

Halep a ajuns la a 25-a finală din carieră, până acum având 15 titluri cucerite. Simona a obținut șase titluri în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia, două în 2014, la Doha și București, trei în 2015, Shenzhen, Dubai și Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, București și Montreal, iar anul acesta a câștigat la Madrid.

Halep a mai jucat nouă finale, în 2010 și 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros și Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto și Cincinnati, iar în 2017 la Roma.

Declarații după meci
Simona Halep a fost solida si agresiva in meciul cu sportiva ceha Karolina Pliskova, reusind sa ajunga astfel pentru a doua oara in cariera in finala de la Roland Garros, scrie, joi, cotidianul L’Equipe, citat de News.ro.
„Karolina Pliskova a fost la trei ghemuri de primul loc mondial. Dar ea, care a spus clar ca nu iubeste zgura, nu a reusit sa treaca de marea favorita a turneului, Simona Halep. Desi a dictat jocul, ea a fost invinsa de metronomul roman. Desi a fost mai strans decat s-a prevazut, logica a fost respectata: numarul 4 mondial este in finala si, avand in vedere rezultatele din acest an, nu va pierde trenul. Dupa 15 zile avem raspunsul. Totul este minunat, multumim, iar romanca nu s-a speriat decat in sferturi la 6-3, 5-1 cu Svitolina. Ea are dreptul la o a doua sansa de a castiga primul turneu de Grand Slam aici, la trei ani dupa esecul cu Maria Sarapova. Cu un succes contra Jelenei Ostapenko, ea o va detrona si pe Angelique Kerber. In urma cu doua saptamani, nu este sigur daca ea credea in acest lucru„, a notat cotidianul francez.

Fosta jucatoare de tenis Chris Evert a declarat, joi seara, ca Simona Halep ar merita sa castige turneul de la Roland Garros, deoarece de mult timp se mentine in top. „Ma bucur ca aceste doua fete sunt in finala. Va fi stransa, dar Simona Halep merita sa castige, e de mult timp acolo”, a spus Evert la emisiunea Game, Set&Mats.

Jucatoarea Karolina Pliskova a declarat, joi, dupa ce a fost eliminata de Simona Halep in semifinalele turneului de la Roland Garros, ca Jelena Ostapenko, cealalta finalista, este o sportiva periculoasa, dar ea crede ca romanca se va impune in finala, potrivit news.ro „Fara indoiala Ostapenko are un parcurs bun si este periculoasa. Dar as paria tot ce am pe Simona”, a spus Pliskova zambind, conform WTA.Simona Halep, locul 4 WTA si cap de serie numarul 3, s-a calificat pentru a doua oara in cariera in finala French Open, dupa ce a invins-o, joi, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3, pe Karolina Pliskova din Cehia, locul 3 WTA si cap de serie numarul 2. Halep va evolua din nou pentru trofeul Suzanne Lenglen, dupa ce a ratat castigarea lui in 2014, cand a pierdut in fata rusoaicei Maria Sarapova.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.