Tractorul Brasov nu mai are acces la conturi

Tractorul Brasov nu mai are acces la conturi

0 252

O noua problema disperata a aparut la Tractorul UTB. Compania Apa Brasov a cerut blocarea conturilor uzinei brasovene pentru datoriile istorice de peste 1.200.000 de lei pe care uzina le are de platit Companiei.


Liderul de sindicat Gheorghe Apostu, a declarat, in cadrul unei intalniri cu prefectul Aurelian Danu, ca blocarea conturilor va scoate cu siguranta oamenii in strada. „Ne chinuim de zece zile sa adunam bani in cont din vanzarea pieselor de schimb pentru a plati lichidarea lunii ianuarie, iar acum contul a fost blocat, in conditiile in care am reusit sa dam salariatilor 45% din lichidare. Societatea este in administrare speciala si nimeni nu are voie sa blocheze conturile. Cred ca este rea intentie din partea Consiliului Judetean” a spus liderul de sindicat, referindu-se la faptul ca „Apa” se afla in subordonarea CJ Brasov.


?


Actiunea de pichetare a Prefecturii a continuat si joi intre orele 13,00-14,00 cu un numar mai mic de salariati decat in zilele precedente, circa 50 de persoane. Vineri este ultima zi de pichetare dupa care luni, incepand cu ora 13,00 pe traseul Rulmentul – Tractorul, strada 13 Decembrie – Prefectura va fi organizat un mars de protest la care vor participa peste 3.000 de persoane, sustin liderii de sindicat de la Rulmentul, Tractorul si Nitramonia Fagaras.


?


Vineri este programata si Adunarea Generala a Actionarilor de la Tractorul, care a fost amanata cu o zi, ea trebuind sa aiba loc joi. Documentele propuse pentru ordinea de zi vor fi studiate de comitetul de indrumare al AVAS, pentru ca reprezentantul institutiei sa poata veni la Brasov cu un punct de vedere oficial. Ordinea de zi a Adunarii Generale a Actionarilor prevede intrarea uzinei Tractorul in lichidare voluntara, concedierea colectiva a tuturor salariatilor, si numirea unui administrator special care sa se ocupe de derularea acestor proceduri.


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.