Numele de Ţară Românească este absolut identic cu acela de Românie“, spunea istoricul Ioan-Aurel Pop, Presedinte al Academiei Romane într-un discurs rostit la Academia Română, în care explica istoria şi semnificaţia numelor de român şi România. „Numele unui popor şi numele unui stat sunt uneori aproape la fel de importante ca existenţa propriu-zisă a poporului respectiv şi a statului în cauză“. România, în forma pe care o ştim azi, cu vocalele „o” şi „â”) s-a folosit pentru prima oară în mod oficial, în documente de stat, prin anii 1862-1866, pentru teritoriul rezultat din unirea Ţării Româneşti (Oltenia şi Muntenia) şi Moldovei (partea central-apuseană – cu zona de la nordul gurilor Dunării – fără Bucovina şi fără cea mai mare parte din Basarabia). (…)
Constituţia de la 1866 a consacrat numele de România. În străinătate s-a mai folosit, o perioadă, numele de Valahia. Foarte mulţi oameni au uitat, iar alţii nu au ştiut niciodată că, până târziu, în secolul al XIX-lea, ceea ce românii numeau generic „Ţara Românească” era pentru orice străin „Valahia” (cu diferite variante de scriere şi pronunţare). Datorită acestei constituiri târzii a statului român modern şi a impunerii denumirii oficiale de România abia în a doua parte a secolului al XIX-lea, mulţi autori străini au rămas derutaţi în legătură cu dualitatea numelui de Valahia-România şi de valah-român. S-a spus şi s-a scris adesea că numele de România a fost «inventat» sau folosit pentru prima oară de către un autor grec, Dimitrie Philippide, pe la 1816, când el publica la Leipzig lucrările Istoria României şi Geografia României, referindu-se în linii mari la spaţiul vechii Dacii traiane“, scrie acad, Ioan-Aurel Pop.
Istoricul susţine că România nu este decât „o formă a denumirii de Ţara Rumânească/ Românească, adaptată timpurilor moderne“ şi că numele deRumânia/ România a circulat în trecut în paralel cu denumirea de Vlahia/ Valahia. „Se ştie sigur, din vechi izvoare, că Moldova, Banatul, Făgăraşul, Maramureşul etc. erau numite uneori şi terrae Valachorum sau Valachiae/ Vlachiae/ Volachiae, adică «ţări ale rumânilor». Aici, între Dunăre şi Carpaţii Meridionali (sau Alpii Transilvaniei, cum le ziceau occidentalii), s-a format la cumpăna secolelor al XIII-lea şi al XIV-lea, prin reunirea mai multor Vlahii,prototipul statului românesc medieval, adică Valahia Mare sau Ţara Românească.(…) Numele de Ţară Românească este absolut identic cu acela de Românie“, afirmă Ioan-Aurel Pop. În susţinerea ideii sale, istoricul precizează că „aşa cum pentru oricine denumirea de Germania este sinonimă cu cea de Deutschland (care, tradusă literal în româneşte, înseamnă „Ţara Germană” sau „Ţara Germanilor”), tot aşa numele de Ţara Rumânească/ Românească nu poate fi decât un sinonim al denumirii de Rumânia/ România“.
„Dacă England (tradus literal „Ţara Anglilor”) este un sinonim perfect al denumirii de Anglia, dacă Scotland („Ţara Scoţilor”) este totuna cu Scoţia şi dacăMagyarország („Ţara Maghiară”) este numele oficial actual al Ungariei, nu vedem de ce şi cum am putea susţine că între numele de „Ţara Românească” şi cel de România ar fi vreo deosebire de esenţă?
De altminteri, chiar şi astăzi, românii, mai ales în mediul rural, când se referă între ei, în limbaj colocvial, la statul român, nu spun România, ci „Ţara Românească“, susţine academicianul. „Prin urmare, pentru români, numele de Rumânia/România nu este decât o formă a denumirii de Ţara Rumânească/ Românească, adaptată timpurilor moderne, dar extrasă din trecut, cu rădăcini în trecut şi justificată de istorie“, mai explică istoricul clujean.
Ce zic izvoarele istorice: „Romania“, „Romandiola“ Denumirea de „Romania“este atestată de timpuriu în legătură cu spaţiul dunărean (scrisoarea lui Auxenţiu de Durostorum, dată în jurul anului 383). aminteşte si de un izvor din secolul al XVI-lea evidenţiat de istoricul Şerban Papacostea dovedeşte, fără vreun dubiu, că românii (şi anumiţi cunoscători străini) îi ziceau Ţării Româneşti „Romaniola“ sau „Romandiola“. Harta actuală a României „Izvorul este din secolul al XVI-lea, fiind un memoriu al iezuitului ungur Ştefan Szántó (Arator), prin care se cerea înfiinţarea la Roma a unor colegii pentru diverse naţiuni, între care şi pentru Valachia inferior, quae Romandiola et Romaniola dicitur.
Clericul spune că ţara aceasta era vecină cu Transilvania, că se numea odinioară Dacia şi că locuitorii ei vorbesc limba italică coruptă, pe care italienii o puteau înţelege. „Romaniola”/„Romandiola” este un derivat de la Romania, o variantă a acestui nume. Iezuitul ungur spune că „Valahia inferioară este numită Romaniola” şi „Romandiola”, fără să indice de către cine.
Se înţelege, însă, că de către locuitorii săi, românii, pe care îi prezintă ca italianofoni/ latinofoni, descendenţi de la Roma. Fireşte, românii nu pronunţau Romania sau Romaniola/ Romandiola, dar iezuitul nu a putut reda în latină anumite sunete (mai ales vocale) specifice limbii române. Faptul că autorul mărturiei de mai sus este maghiar, adică un cunoscător al românilor, este extrem de important, fiindcă el i-a putut auzi pe români cum îi ziceau efectiv celei mai vechi dintre ţările lor.
Atestarea pentru secolul al XVI-lea a unei variante a numelui de Romania (Romaniola) în legătură cu Ţara Românească de atunci nu este surprinzătoare. Era firesc să fie aşa, în urma întregii evoluţii istorice. Ţara Românească a păstrat şi prin numele său denumirea poporului pe care-l adăpostea, a conservat cea dintâi, inclusiv sub aspect politic, identitatea românească şi a preluat apoi misiunea de reconstituire a unităţii tuturor românilor“, mai explică istoricul Ioan-Aurel Pop.
Cărturarii italieni, saşi şi greci au folosit numele de „România“ din 1600 Unii istorici credeau că„actul de botez al României“erau cărţile unor cărturari italieni, saşi şi greci. „La începutul secolului al XVII-lea, cărturarul raguzan (nr. din provincia Ragusa, din Sicilia) Giacomo Luccari foloseşte deja cuvântul România, denumind astfel Ţara Românească. În secolul al XVIII-lea, acelaşi termen este folosit de cărturarul sas Martin Felmer.
La 1816,si cărturarul grec Dimitrie Philippide scrie o Istorie a României şi o Geografie a României, în greacă. Multă vreme s-a considerat că aceste cărţi au constituit actul de botez al României, dar astăzi medieviştii descoperă mereu menţiuni mai vechi ale unor termeni asemănători precum Romaniolia“, (infopress)
Recent, János Lázár, șeful de cabinet al Premierului Ungariei, revizionistul Viktor Orban, (adică cel care i-a atârnat in birou harta asa-zisei Ungaria Mare!) a făcut o serie de declaraţii halucinante și revoltătoare în acelaşi timp mai ales ca nu au fost facute in nume propriu: „Este timpul ca vecinii noștri și liderii Europei să recunoască și să-și adapteze politicile în consecință: națiunea maghiară este victima tratatului de laTrianon, și nu originarul și făptuitorul său.
Națiunea maghiară ar trebui să primească, dacă nu o reparaţie materială, cel puţin repararea morală a celei mai mari nedreptăți din istoria lumii”.(!!!)
Lectura discursului iredentist si fascistoid a numitului János Lázár, publicat pe pagina oficială de internet a Guvernului de la Budapesta, atras atenţia prin tonul său ofensiv şi jignitor la adresa veicnilor Ungariei, care sunt totuşi aliaţii acestei ţări în NATO şi UE ! Dl. Lázár ne dă şi lecţii de istorie, susţinând, că în urma tratatului de la Trianon, asa…peste noapte, din 320.000 km pătraţi şi 20 milioane locuitori, Ungaria Mare – de fapt ,o fantasma,o facatura artificiala „aranjata” chiar peste noapte in Cancelaria imperiala de la Wiena de catre un imparat senil – a rămas doar cu 93.000 km pătraţi şi 7 milioane locuitori.
„România a putut să obţină Transilvania şi Partium fără niciun merit şi niciun temei juridic”,statul slav din sud părţile sudice, iar Cehoslovacia din acea vreme partea de nord a ţării şi Transcarpatia. „Astfel că în loc de state naţionale au fost create ţări multietnice pe ruinele Monarhiei” (traducere M.D.),
Evident, şeful de cabinet al premierului Viktor Orbán uită să spună că doaro treime din populaţia monarhiei maghiare era reprezentată de unguri, iar restul populaţiei erau români, slovaci, sârbi, ruteni etc.Chiar şi între cele 7 milioane de unguri, teoretic doar o parte erau etnici unguri, pentru că în urma procesului de maghiarizare, devenit politică de stat după 1867, mulţi nemaghiari se declaraseră unguri la ultimul recensământ înainte de război. Culmea obrăzniciei este însă faptul că Budapesta aşteaptă scuze din partea Europei şi mai ales a vecinilor, pentru asa-zisa„nedreptate” de la Trianon !
„Prietenii şi cunoscuţii , străini veniţi de departe au înţeles deja ei înşişi că Trianonul a fost de fapt o vendetă etnică făcută prin mijloace administrative (!!) nu un Tratat de pace.Că Trianonul nu a distribuit învingătorilor adevărul istoric, ci mai mult pământ: mine bogate, păduri întinse şi câmpii roditoare ungureşti.”
Trianonul nu a stopat, ci a menţinut războiul. La urma urmei, a fost ultima mare luptă a primului război mondial. Ultima bătălie, în care ungurii fără arme au trebuit să apere cu mâinile legate la spate împotriva celor mulţi ceea ce a fost al lor de secole, în faţa lui Dumnezeu şi a omului.
Că Trianonul nu a adus pace Europei – şi de fapt lumii, ci un nou război. A făcut să fie inevitabil un nou cataclism, care a fost chiar mai distructiv decât primul, mai dureros şi mai iresponsabil.
Dictatul de la Trianon este fără îndoială o durere a Ungariei, dar este un păcat al întregii Europe şi o ruşine a întregii lumi occidentale. A fost şi rămâne… Rămâne faptul că în ultimii 100 de ani nimeni, niciodată, nu a cerut scuze Ungariei pentru Trianon”.
In inconstientza lui individul vorbeşte despre scuzele aşteptate de la preşedintele României şi mai aşteaptă scuze de la preşedintele sârb şi chiar de la Emmanuel Macron, proaspătul preşedinte al Franţei!
Excelența Voastră, Domnule Președinte al României, Subsemnatul, Mihai-Silviu Chirilă, cetățean român, fiu al lui Gheorghe și al Mariei Chirilă, mă adresez Excelenței Voastre, în calitatea pe care o dețineți de Președinte al României, abilitat cu promulgarea legilor emise de Parlamentul național, conform art. 77 din Constituția României.
Am luat la cunoștință cu deosebită îngrijorare de apariția unei noi legi1 cu privire la prevenirea și combaterea antisemitismului, prin aprobarea de către Parlamentul României, într-un regim de maximă urgență, a proiectului de lege B135/29.03.2018, fără o dezbatere publică sau parlamentară serioase, ceea ce a făcut ca, în opinia mea, legea să sufere de grave lacune ce fac ca unele prevederi ale sale să fie neconstituționale. Voi detalia considerentele pentru care cred că legea încalcă prevederi ale Constituției României.
Suprareglementarea În legislația română există mai multe legi care combat eficient antisemitismul. Principiul combaterii antisemitismului este stipulat în Constituția României, în care se vorbește despre interzicerea instigării la ură și discriminare pe criterii etnice sau religioase, și este prevăzut în detaliu de legile care guvernează buna organizare a vieții sociale în această țară: Legea 60/1991, OUG 31/2002, Legea nr. 217/2015 etc.). De altfel, aproape toate prevederile legii nou-votate de Parlament se regăsesc deja în OUG 31/2002, preluate apoi în Legea nr. 217/2015 și în Noul Cod Penal.
Suprareglementarea în această speță riscă să încalce reglementările constituționale ale articolului 16 al Constituției, care prevede că „cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, creând, pe de o parte, o comunitate pe criterii etnice care beneficiază de mai multe drepturi legate de apărarea propriei demnități și integrități decât populația majoritară, iar pe de altă parte, o discriminare față de alte comunități etnice din țară, neapărate de drepturile care sunt stipulate pentru populația de origine evreiască sau de drepturi similare.
Riscurile suprareglementării le-au remarcat și membrii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care au dat un comunicat în care se spune: „De asemenea, prin legea B135/29.03.2018, poporul evreu devine singurul popor din lume pe care nu ai voie să-l critici fără să riști închisoarea”2.
Inoportunitatea legii Măsura suprareglementării în domeniul combaterii antisemitismului vine într-un moment în care în România nu se întâlnesc cazuri flagrante de atacuri la adresa reputației publice, a integrității fizice, a vieții, proprietății sau locașurilor de cult ale comunităților evreiești sau membrilor acesteia, protejate oricum de legislația în vigoare existentă în România. Din toate estimările oficiale, comunitatea evreiască din România este alcătuită dintr-un număr de câteva mii de persoane, multe dintre ele în vârstă. Recensământul din 2011 ne prezintă o populație de 5785 evrei pe teritoriul României3, reprezentând 0,02% din populația țării, aflată în declin demografic probabil din cauza vârstei înaintate a multora dintre membrii acesteia. Din afirmația deputatului armean V. Pambuccian, unii dintre aceștia s-ar putea declara evrei fără a fi membri ai comunității: “În ceea ce priveşte numărul armenilor, din datele pe care le-am obţinut şi noi de la biserică, vă pot spune că este relativ constant. Cifrele vor arăta probabil un număr puţin mai mare deoarece există persoane care se declară armeni, dar nu fac parte din comunitatea noastră. Fenomenul se întâmplă şi în cazul evreilor”4.
Promovarea în mediul online a unor informații cu privire la evrei, grupate sub genericul de „teorii ale conspirației”, trebuie să se supună reglementărilor generale ale activității online, ale Codului Penal și legislației existente deja cu privire la pedepsirea oricărei incitări la ură de rasă, inclusiv împotriva evreilor, sau la acțiuni de ură împotriva acestora, păstrând însă intact dreptul constituțional prevăzut de articolul 30 al Constituției la liberă exprimare a unor idei, mai ales când ele sunt documentate științific sau mediatic și când nu îndeamnă la acțiune de ură de rasă împotriva evreilor, altminteri existând riscul interzicerii prin lege a unor idei, fapte sau realități care se pot fixa numai prin dezbatere publică academică, nu prin reglementarea prin lege a unei versiuni oficiale de interpretare a lor (așa cum din păcate s-a întâmplat și în cazul unor prevederi ale Legii 217/2015).
Prejudicierea libertății de expresie garantate de art. 30 din Constituția României o reclamă și membrii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, care, în comunicatul lor, vorbesc despre „«decesul» libertății cuvântului”: „Căci iată până unde se întinde «harta» conceptuală a antisemitismului, în expunerea de motive a proiectului de lege: «Potrivit Definiției de lucru a antisemitismului adoptată de IHRA (Alianța Internațională pentru Comemorarea Holocaustului n.r.), unele exemple contemporane de antisemitism în viața publică, media, în școli, la locul de muncă și în sfera religioasă pot include, luând în considerare contextul general, dar fără a se limita la acestea: […] Utilizarea de simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic pentru a caracteriza statul Israel sau cetățenii acestuia (de exemplu, acuzații că evreii l-ar fi ucis pe Isus sau acuzarea acestora de comiterea de ucideri rituale)». Nicio clipă nu se pune problema adevărului sau neadevărului acestor acuzații. Deci, dacă așa se pune problema (sau așa se intenționează, conform abordării IHRA, invocată în expunerea de motive), nu ne rămâne decât să declarăm «decesul» libertății cuvântului5”.
În acest context, fac precizarea că eu însumi am fost supus de curând unei campanii de denigrare intensă tocmai pentru motivul că aș fi evreu, cu consecințe serioase la nivelul imaginii mele publice. Nu am simțit nicio clipă nevoia de a mă adresa justiției, în baza legilor antidiscriminare existente deja, sau de a fi protejat de încă o lege precum cea votată zilele acestea de Parlamentul României.
Ambiguitatea și arbitrarul legii Linia generală pe care pare a merge legea este de suprimare a oricăror afirmații care îi pun într-o lumină defavorabilă pe evrei: se face referire la“mitul despre conspirația mondială a evreilor sau despre controlul de către evrei a mijloacelor de informare în masă, a economiei, al guvernului sau al altor instituții ale societății”, la „acuzarea cetățenilor de origine evreiască că sunt mai loiali Israelului sau presupuselor priorități mondiale ale evreilor decât intereselor propriilor lor națiuni”, preferându-se o interzicere prin lege a afirmațiilor și o condamnare la ani grei de închisoare a celor care le fac în locul unei dezbateri de idei în care să triumfe adevărul cu care evreii acuzați în mod nedrept să se poată apăra (deși articolul 5, alin. 3 pare a exonera de răspundere penală pe cei ce fac aceste afirmații într-un context academic).
Găsim în textul expunerii de motive și un standard dublu folosit când vine vorba de transpunerea în situația dată a principiului răspunderii personale pentru faptele comise, formulat în maniera următoare: „[Interzice] acuzarea evreilor ca popor ce ar fi responsabil pentru faptele reale sau imaginare comise de un singur evreu sau de un grup de evrei sau chiar pentru fapte comise de neevrei”, în condițiile în care activistul evreu Ellie Wiesel și-a permis să pună crimele de război comise de un grup de oameni pe seama unei națiuni întregi, în celebra afirmație „România a ucis, a ucis, a ucis!6”.
Există o puternică contradicției între unele articole ale legii și enunțarea de motive7, care pune într-un oarecare paradox tot mecanismul legii: pe de o parte, se susține că legea este adoptată pentru a suprima afirmații de genul „mitului conducerii lumii de către evrei” sau „utilizarea de simboluri sau imagini asociate antisemitismului clasic” etc., pe de altă parte, ea permite toate aceste manifestări, dacă se fac „în interesul artei sau științei, cercetării sau educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public” (art. 5, alin. 3). Cine și cum decide când o afirmație de genul „evreii conduc lumea” sau „cărturarii și fariseii iudei l-au adus pe Iisus la Pilat pentru a fi judecat” este făcută pentru a-i prejudicia pe evrei sau în scopul științei, cercetării sau dezbaterii publice pe o temă de interes general? Arbitrarul care se creează este foarte riscant și nu se află în concordanță cu principiile clare ce trebuie să guverneze actul legislativ.
Încălcarea dreptului la exercitarea libertății de expresie religioasă Cea mai riscantă prevedere a acestei legi se referă, în opinia mea, la posibilitatea folosirii ei pentru a afecta dreptul la liberă expresie religioasă a populației creștine din România.
În expunerea de motive, se spune că unul dintre considerentele pentru care această lege intră în vigoare este de a suprima „utilizarea de simboluri sau imagini asociate cu antisemitismul clasic pentru a caracteriza statul Israel sau cetățenii acestuia (de exemplu, acuzații că evreii ar fi ucis pe Isus sau acuzarea acestora de comiterea de ucideri rituale)” (s.n.).
Ambiguitatea formulării din expunerea de motive, dar și din articolele legii, poate permite interpretarea legii în sensul interzicerii unor paragrafe din Sfânta Scriptură sau Biblia creștină, a unor imagini iconografice, a unor referiri cu privire la evenimentul răstignirii Mântuitorului Hristos sau a unor cântări liturgice legate de acest eveniment (este de notorietate scandalul creatîn 2014, când în mass-media s-a prezentat un colind popular vechi în care se cânta despre răstignirea lui Hristos de către iudei).
Nu se explică în lege, de exemplu, la ce face referire „antisemitismul clasic”: la referințele biblice și istorice cu privire la evenimentele care au condus la punerea pe Cruce a Mântuitorului lumii Iisus Hristos sau la acuzațiile ulterioare aduse unora dintre evreii trăitori în diverse comunități creștine din diverse epoci istorice? Precizarea este capitală, atunci când cineva atacă o temă atât de sensibilă și nu lasă loc la nicio urmă de ambiguitate, deoarece o simplă privire pe Wikipedia, de exemplu, ni-l prezintă pe marele orator creștin Sfântul Ioan Gură de Aur ca „având un rol în dezvoltarea antisemitismului creștin”8, pentru simplul fapt că avut o polemică teologică cu creștinii iudaizanți din epoca sa. Astfel de exemple pot continua.
Cum spiritul legii pare a fi de condamnare și suprimare a oricăror afirmații considerate defăimătoare la adresa evreilor și pedepsirea cu ani grei de închisoare a celor care le fac, consider îndreptățită teama că această lege ar putea fi folosită pentru a se suprima din scrierile creștine sau din predica publică a Bisericii chiar și afirmația generală, fundamentată istoric și biblic, conform căreia fruntașii evreilor din primii ani ai secolului I d.Hr. au participat la acuzarea și ulterior condamnarea la moarte a Mântuitorului Iisus Hristos.
Într-o luare de poziție împotriva unei colinde difuzate public în urmă cu câțiva ani, în 2014, profesorul român Andrei Marga face următoarele afirmații: „Procesul lui Iisus și deznodământul de pe cruce? Acest proces a fost instrumentat copios pe scara istoriei, pentru a-i acuza pe evrei de deicid.Azi se cunoaște prea bine, de la B. Travers Herford (1923) și Paul Witner (1961) încoace, că procesul lui Iisus a fost un proces roman. Evreii nu aveau nici procedura, nici permisiunea de a o aplica în preajma unei mari sărbători, nici condamnarea unui coreligionar și nici crucificarea în abordarea proprie a litigiilor. Mai trebuie adăugat că este greu să-i întreci pe evrei în credința în Dumnezeu și, cum se observă și din enciclica comună a Papei Benedict al XVI-lea și a Papei Francisc (2013), faimoasa emunah evreiască continuă să inspire. Mai este nevoie să amintim că Dumnezeul lui Iisus este același cu Dumnezeul lui Abraham, Itzak, Jacob, cum ne asigură chiar Evangheliile despre Iisus?”9.
Această interpretare a profesorului Marga, corelată cu afirmațiile din paragrafele anterioare, în care Îl prezintă pe Iisus ca fiind în deplină armonie cu iudeii din epoca sa, pare a lansa ideea că evenimentul condamnării și crucificării Mântuitorului Iisus Hristos a fost unul pur roman, fără nicio implicare din partea fruntașilor evrei din acea perioadă. Scopul afirmației pare a fi demontarea ceea ce autorul a numit „instrumentarea copioasă la scara istoriei pentru a-i acuza pe evrei de genocid” și recuperarea de către mediul cultural iudaic a lui “Iisus cel istoric” și integrarea sa ca patriot evreu și personalitate a istoriei acestui popor. Profesorul Marga se înscrie astfel într-o tendință culturală mai nouă, despre care se pot citi multe dintre cărțile recomandate de domnia sa în articol, dar poate fi ilustrată mai succint și mai la îndemână și cu un film de prezentare pe youtube10 a Imnului de stat al Israelului, Hatikvah, în care alături de personaje biblice și istorice precum Avraam, Moise, Iisus Navi apare și o scenă dintr-un film despre Iisus Hristos, urmată de prezentarea unor imagini contemporane ale Holocaustului, Războiului de Șase Zile etc., toate pe acordurile frumosului cântec moldovenesc devenit imn național israelit11).
Cel mai faimos istoric evreu, Josephus Flavius, în scrierea sa Antichități iudaice, volumul I, consemnează: „În vremea aceea a trăit Isus, un om înțelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni și învățătorul oamenilor care erau bucuroși să afle adevărul. A atras de partea lui o mulțime de iudei, dar și o mulțime de păgâni. Acesta a fost Hristos. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzațiilor aduse de fruntașii poporului nostru, l-a țintuit pe cruce, n-au încetat să îl iubească cei ce l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăși viu, așa cum au zis profeții trimiși de Dumnezeu, înfăptuind și o mie de alte miracole. De atunci și până astăzi dăinuie poporul creștinilor, care își trage numele de la dânsul”12.
Josephus Flavius confirmă Evangheliile pe care le citește Biserica, afirmând că, într-adevăr, procesul a fost unul roman, dar el s-a desfășurat ca urmare a acuzațiilor aduse lui Hristos de către fruntașii de atunci ai poporului evreu biblic. Nu a fost vorba pur și simplu despre un litigiu între Hristos și puterea romană de atunci, dovadă fiind faptul că Pilat l-a găsit nevinovat pe Iisus de acuzațiile aduse și “căuta să îl elibereze” (Ioan 19,12), ca pe unul care nu a săvârșit niciuna dintre faptele pentru care legea romană pedepsea cu crucificarea (revoltă, crimă, tâlhărie etc.), ulterior răstignindu-L ca urmare a acuzației de trădare pe care cărturarii i-au adus-o lui Pilat însuși: „Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului” (Ioan 19,12).
Chiar dacă academicianul Răzvan Theodorescu dă glas, în prefața cărții lui Josephus Flavius, opiniei că unii au considerat acest paragraf al cărții lui Josephus Flavius ca fiind o interpolare târzie, Editura Hasefer, a Federației Comunităților Evreiești, nu își permite să îl suprime sau să îl marcheze în vreun fel care să sugereze că nu ar aparține lui Josephus Flavius. Pentru a vedea netemeinica pregătire a legii, Editura Hasefer însăși ar putea cădea sub incidența articolului 5 al legii proaspăt aprobate, dacă pasajul din Josephus Flavius ar fi interpretat ca nefiind în scopul științei sau educației, cum prevede alin. 3) al art. 5, ci al propagandei antisemite.
Dacă Josephus Flavius confirmă Evangheliile, atunci el confirmă inclusiv cuvintele Mântuitorului „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Lc. 23,34), prin care Mântuitorul îi iartă pe cei ce l-au pus pe Cruce, romani și evrei, dându-le pildă de iertare și toleranță și creștinilor care au venit după El și anulând astfel folosirea acestui eveniment ca prilej de răfuială antisemită.
Profesorul Andrei Marga propune și o „ieșire din ignoranță” în doi pași: „Primul constă în lansarea, de către teologi, filosofi și istorici pricepuți a unei competente dezbateri asupra lui «Iisus istoric» și a corelației dintre «Iisus istoric» și «Iisus eschatologic». Al doilea pas constă, oricât de incomod pare, în revizitarea liturghiei, al cărei text are, prin natura lucrurilor, mare răspândire. Știm prea bine că, de pildă, Papa Paul al VI-lea a decis în cele din urmă renunțarea în liturghia catolică la formulările ofensive față de evrei, care au fost înțelese ușor, în decursul istoriei, ca formulări antisemite. Această operație trebuie făcută și în liturghia de la noi. Ar trebui ținut seama de împrejurarea că fragmentele din Evanghelia după Ioan, care se invocă frecvent, au fost elaborate în cadrul unei polemici ce avea deja un trecut înăuntrul iudaismului și riscă mereu (desigur, adesea datorită slăbiciunilor exegezei) să fie înțelese pe dos, ca formulări antisemite, ceea ce nu a fost și nu este nicidecum cazul”.
Cu alte cuvinte, profesorul transilvan propune nici mai mult nici mai puțin decât suprimarea din serviciul liturgic a pasajelor pe care domnia sa le consideră “antisemite”. Deja, sub presiunea unor legi ca cea votată de curând de către Parlamentul României, Patriarhia Română a scos din cultul ortodox unele referiri la evenimentele biblice legate de viața, judecarea, condamnarea și răstignirea Mântuitorului Hristos. Suprimarea din cult a tuturor referirilor biblice legate de moartea pe Cruce a Mântuitorului ar fi un abuz care ar silui de-a dreptul conștiința oricărui creștin ortodox din România, lucru pe care statul român nu îl poate permite.
Corelarea dintre textul legii și expunerea sa de motive poate să conducă la concluzia că însăși Biserica Ortodoxă Română poate cădea sub incidența articolelor 3, 4, 5, 6 ale acestei legi, în condițiile în care simpla afirmare a pasajelor evanghelice ale judecării și răstignirii lui Hristos ar putea fi considerate ca „promovare de acuzații mincinoase, dezumanizante, ce demonizează evreii” sau ca „antisemitism clasic”. O astfel de interpretare ar încălca grav articolul 29 din Constituția României care garantează libertatea de conștiință religioasă.
Pentru toate aceste motive, respectuos Vă rog să utilizați prerogativa conferită de art. 77, alin. 2 și 3 din Constituție și să retrimiteți legea în Parlamentul României pentru verificarea tuturor aspectelor sesizate, organizarea unei dezbateri publice și parlamentare serioase pe tema propusă de lege și punerea prevederilor sale în acord cu prevederile Constituției României.
Conferința Internațională de Fotonică Nucleară va avea loc în perioada 24-29 iunie 2018, la Brașov, România. Nuclear Photonics 2018 este a doua ediție a unei serii bienale, dedicată cercetării științei fizicii nucleare și aplicațiilor cu fotoni. Conferința este organizată de IFIN (Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”), ELI-NP (proiectul Extrem Light Infrastructure – Nuclear Physics) și Universitatea Transilvania din Brașov.
Programul conferinței va consta din prezentări ale specialiștilor invitați și ale colaboratorilor. De asemenea, pe întreaga durată a conferinței va avea loc și o expoziție de afișe, cele ale tinerilor cercetători urmând să participa la concursul „Best Posters Awards”. Prezentările colaboratorilor și afișele vor fi selectate pe baza unor formulare de cerere.
Termenul limită pentru depunerea acestor formulare a fost prelungit până în 28 februarie 2018. Notificarea acceptării va fi trimisă participanților până la data de 31 martie 2018.
Programul științific al Nuclear Photonics 2018 se va concentra pe următoarele subiecte principale:
Fizică nucleară fundamentală și spectroscopie;
Fizica nucleară a plasmei generate cu laser;
Interacțiunea laser-plasmă la intensități înalte;
Medicina nucleară, inclusiv radiografia și radioterapia;
Imagistica și evaluarea non-distructivă a materialelor industriale;
Detectarea și gestionarea materialelor nucleare izotop-specifice;
Fascicule hadronice obținute cu fotoni și aplicații;
Producerea cu fotoni a izotopilor rari;
Generarea cu ajutorul fotonilor a pulsurilor de neutroni și aplicațiile lor în știință;
Generarea cu ajutorul fotonilor a pulsurilor de pozitroni și aplicațiile lor în știință;
Astrofizică nucleară și cosmologie;
Fizica radiației gamma la energii superioare rezonanței dipolare gigant;
Electrodinamică cuantică în câmpuri intense.
Participanți Nuclear Phpotonics 2018
Conferința este programată să înceapă duminică, 24 iunie, urmând a se încheia vineri la prânz, în data de 29 iunie.
Conferința va fi prezidată de:
Victor Zamfir (ELI-NP, România)
Chang He Nam (CoReLS, Coreea de Sud)
Karl Krushelnick (University of Michigan, USA)
La începutul conferinței este programată o sesiune de patru discuții tutoriale, pe următoarele subiecte și cu următorii vorbitori:
conceptele generale ale reacțiilor fotonucleare: Andreas Zilges (Universitatea din Köln, Germania)
accelerația de particule cu laser: Paul McKenna (Universitatea din Strathclyde, Marea Britanie)
laseri de mare intensitate: Christopher Barty (Universitatea din California, Irvine, SUA)
surse gamma acceleratoare: Ryoichi Hajima (Institute for Quantum and Radiological Science and Applications, Japonia).
Discuțiile de tip tutorial vor completa programul științific al conferinței prin furnizarea de informații detaliate privind domeniile de cercetare legate de principalele subiecte ale conferinței.
Speakeri invitați:
Alexey Arefiev (University of California San Diego, SUA)
Franco Camera (University of Milan and INFN, Italia)
Dimitris Charalambidis (Extreme Light Infrastructure – Attosecond, Ungaria)
Gilles Cheriaux (National Energetics Austin, SUA)
Albert Felicie (Lawrence Livermore National Laboratory, SUA)
Julien Fuchs (LULI, CNRS, Ecole Polytechnique, Franța)
Sydney Gales (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, România)
Fazia Hannachi (University of Bordeaux, Franța)
Calvin Howell (Duke University, SUA)
Satyabrata Kar (Queen’s University Belfast, Marea Britanie)
Hyung Taek Kim (Center for Relativistic Laser Science, Coreea de Sud)
James Koga (Institutes for Quantum and Radiological Science and Applications, Japonia)
Karl Krushelnick (University of Michigan, SUA)
Chang Hee Nam (Center for Relativistic Laser Science, Coreea de Sud)
David Neely (Rutherford Appleton Laboratory, Marea Britanie)
Peter von Neumann–Cosel (Technical University of Darmstadt, Germania)
Sean Regan (Rochester University, SUA)
Deniz Savran (ExtreMe Matter Institute, GSI, Germania)
Kazuo Tanaka (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, România)
Chuanxiang Tang (Tsinghua University, China)
Hiroaki Utsunomiya (Konan University, Japonia)
Luca Volpe (University of Salamanca, Spania)
Comitetul Internațional al Programului:
Andreas Zilges (Universitatea din Köln) – co-președinte
Călin Alexandru Ur (ELI-NP) – co-președinte
Dimiter Balabanski (ELI-NP)
Angela Bracco (Universitatea din Milano și INFN)
Edward Michael Campbell Universitatea din Rochester)
Julien Fuchs (Ecole Polytechnique Saclay)
Cameron Geddes (LBNL)
Fazia Hannachi (Universitatea din Bordeaux)
Takehito Hayakawa (QST)
Björn Manuel Hegelich (Universitatea Austin)
Hyung Taek Kim (CoReLS)
James Koga (QST)
Anle Lei (SIOM)
Paul McKenna (Universitatea Strathclyde)
Mitsuo Nakai (Universitatea Osaka)
Takashi Nakano (Universitatea Osaka)
Florin Negoiță (ELI-NP)
Dan Țuțman (ELI-NP)
Peter Thirolf (Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen)
Anton Tonchev (LLNL)
Donald Umstadter (Universitatea din Nebraska)
Hiroaki Utsunomiya (Universitatea Konan)
Locul de desfășurare al conferinței
Conferința Nuclear Photonics 2018 se va desfășura în sala auditoriu „Sergiu Chiriacescu”, la Universitatea Transilvania din Brașov, care se află la doar câțiva pași de majoritatea punctelor de atracție ale orașului Brașov.
Brașov este un oraș situat în centrul României la aproximativ 180 km nord de București. Brașovul este un oraș vechi medieval, care se mândrește cu un bogat patrimoniu istoric. Înconjurat pe trei laturi de munți, a fost locul perfect pentru o așezare medievală. Orașul vechi, fondat de Cavalerii Teutoni în 1211, este unul dintre cele mai bine conservate orașe istorice din România.
Cum se ajunge la conferință
În România se ajunge pe calea aerului la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București. Organizatorii vor asigura transportul cu autobuzul de la aeroport către ELI-NP și ulterior la Brașov duminică, 24 iunie 2018, iar vineri, 29 iunie 2018, de la Brașov până la aeroportul „Henri Coandă”. Alternativ, de la aeroport se poate ajunge la Brașov folosind companii de rent-a-car, cu rezervare online, sau cu trenul de la Gara de Nord din București.
Înscriere și participare
Participanții sunt invitați să înregistreze și să prezinte rezumatele prezentărilor utilizând formularul de înregistrare disponibil pe pagina web www.nuclearphotonics2018.eli-np.ro
Termenul limită pentru depunerea rezumatelor este 28 februarie 2018. Taxa de înscriere include participarea la sesiunile de conferință, broșura prezentărilor, pauzele de cafea, prânzurile, dineurile, precum și un concert de orgă la Biserica Neagră din Brașov. Taxa de înscriere este de 350 Euro înainte de 15 aprilie 2018. După această dată, taxa de înscriere este de 400 Euro.
Plățile trebuie efectuate prin transfer bancar în euro (EUR) și nu conțin taxe de manipulare bancare. Detaliile contului bancar sunt: Beneficiarul plății: IFIN-HH Banca: Bancpost Magurele Bank Adresa: Str. Atomistilor nr. 1, 077125, Magurele, România IBAN (EUR): RO94BPOS70903296299EUR01 SWIFT: BPOSROBU
Copia documentului care confirmă transferul bancar trebuie trimisă secretariatului conferinței înainte de 15 mai 2018.
Alte informații utile
Vizita la ELI-NP În prima zi a conferinței, duminică, 24 iunie 2018, va fi organizată o vizită la sediul ELI-NP din Măgurele (București). Organizatorii conferinței vor asigura transportul de la aeroport / București la Măgurele și de la Măgurele la Brașov. Mai multe detalii despre această vizită vor fi comunicate ulterior pe pagina web a conferinței.
Evenimente sociale Un cocktail de bun venit va fi organizat în seara zilei de luni 25 iunie 2018. Sesiunea de postere va fi organizată în seara zilei de 26 iunie 2018. Dineul principal va avea loc în centrul orașului Brașov, pe 28 iunie 2018, fiind precedat de un concert de orgă la Biserica Neagră din centrul orașului Brașov.
Cazare
O listă de hoteluri din centrul orașului Brașov, cele mai multe la distanță mică de mers pe jos față de la locul de desfășurare a conferinței, poate fi găsită pe pagina web a conferinței.
Informații privind vizele
Participanții la Nuclear Photonics 2018 sunt rugați să verifice dacă au nevoie de viză sau nu atunci când călătoresc în România. Informații suplimentare privind cerințele privind vizele, precum și procedurile de solicitare a vizelor pot fi găsite în secțiunea Visa a site-ului web al Ministerului Afacerilor Externe al României. În cazul în care aveți nevoie de o invitație pentru cererea de viză, vă rugăm să ne contactați la adresa np2018@eli-np.ro și vom fi bucuroși să o furnizăm după finalizarea conferinței. Vă rugăm să continuați cu formalitățile de vize cu mult timp înainte pentru a evita problemele de ultim moment.
De reținut
Deadline prezentări: 28 februarie 2018
Notificarea autorilor: 31 martie 2018
Data limită de înregistrare anticipată: 15 aprilie 2018
Comitetul local de organizare
Kazuo A. Tanaka (copreședinte), Ioan Vasile Abrudan (co-președinte), Alexandra Cârlig, Andi Cucoaneș, Petru Ghenuche, Violeta Iancu, Cătălin Matei, Florin Rotaru, Laurențiu Șerban, Mara Tănase, Ovidiu Teșileanu, Mihaela Badea, Daniel Calaver, Laura Floroian, Cătălin Goran, Dominic Kristaly, Adrian Manea, Ioana Manea, Andrei Mîndru, Sorin Vlase.
Unul dintre cei doi judecãtori din completul de trei, de la Curtea Supremã de Justitie, care l-au condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani si 6 luni închisoare cu executare, este Judecãtorul Constantin Epure. Acestaa absolvit Colegiul „Gh. Rosca Codreanu”din Barlad în anul 1994, unde l-a avut prieten si coleg de clasã pe Lucian Micu, actualul primar al municipiului Roman, si el tot bârlãdean la origine.
Cei doi, Constantin Epure si Lucian Micu, au fost, se pare, recrutati deodata pentru Facultatea de Drept, absolvitã la Iasi, în 1999.
Dupã facultate, Constantin Epure a ajuns judecãtor tocmai la ravnita Curtea de Apel Brasov, unde a activat pânã în 2017 când a fost propus de cãtre CSM ca ditamai judecãtorul la Curtea Supremã de Justitie Bucuresti.
Magistratul Constantin Epure a fãcut parte sidin completul care l-a condamnat miercuri, 20 iunie, pe Dan Sova la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora pentru trafic de influentã.
Tot Constantin Epure a fãcut parte si din completul de 5 judecãtori care a condamnat-o pe Elena Udrea în dosarul Gala Bute.
După cum se vede, om de baza... Cu Domnia sa s-a „ciondanit” cam…. nejudecatoreste un vecin care il acuza de abuz in amplasarea vilei sale direct deasupra geamurilor locuintei sale.
El este persoana care i-a aruncat un bolvan in fereastra si nu vre-un „cremenal”pesedist!!
Mi-e imposibil să ignor cea mai senzaţională performanţă culturală a noii epoci postbăsiste: procurorii D.N.A. au ajuns şi la Opera Naţională – „mama lor de artişti“, cum spunea mai demult un plutonier de miliţie din cartierul meu – şi n-au ieşit cu mâna goală, ci cu un grup reprezentativ, în frunte cu directorul general. Căci toţi suntem egali în faţa procurorilor şi, fireşte, din strânsura mereu împrospătată de vinovaţi fără sentinţă judecătorească nu trebuie să lipsească artiştii.
Dreptul la cătuşe nu îl au numai politicienii de top şi hoţii, ci şi artiştii.
N-ar fi rău ca, odată cu buletinul, tinerii să primească şi câte o pereche de cătuşe, ca să ştie de la bun început pe ce lume se află. Până şi Răposatul de la Târgovişte, acolo unde este – sus sau jos, la departamentul Asfaltatori –, are toate motivele să-i invidieze pe distribuitorii de cătuşe, căci orice descindere într-o instituţie de cultură este un început demn de reţinut. Poate le vor comunica celor ce ne călăuzesc paşii prin Uniunea Europeană că oamenii din „sfera culturii”, fie şi de-ar fi luat lecţii de la cei ce au păstrat în neuitare ultimul deceniu de ruşinoasă aducere-aminte, n-ar avea ce să fure.Se ştie că bugetul Ministerului Culturii este 0,08 din P.I.B., adică exact cât a câştigat unul dintre principalii denunţători din comedia Microsoft (un dosar blocat de către DNA n.r.)– deocamdată fără continuare, fără sfârşit şi, desigur, fără americani! Comedie care ilustrează cu prisosinţă, cum de atâtea ori a trebuit să o spun, un adevăr străvechi, şi anume că ne reuşesc foarte bine începuturile şi înmormântările, mai ales cele însoţite de salve de puşcă, dar şi de tun. Dar, oricât am fi de doritori de curăţenie, cei ce ne orientează paşii prin spaţiul euro-atlantic nu par să fie mulţumiţi. Prea puţini arestaţi din lumea politică, mai ales din Guvern şi din Parlament, pare a fi sursa nemulţumirilor.
Dar, până ne vom dumiri care este statutul nostru şi vasalii cui suntem, rămânem un banal stat de… drepţi!
România devenind un rai al mitocanilor, hoţilor şi lichelelor, un spaţiu al urii şi înapoierii
Atâta timp cât Parlamentul nu va asculta de procurori, iar procurorii, de soborul de diplomaţi de la ambasadele occidentale la Bucureşti, pare că nu vom beneficia de priviri mai îngăduitoare.
Periodic, se adună câte un sobor de diplomaţi care nu prea au mare habar de ce se întâmplă în ţara în care se află, dar concluzia lor se numeşte, că ne convine sau nu, democraţie.
Chiar dacă sfidează voinţa unui popor, ca în cazul referendumului (Referendumul pentru demiterea președintelui României, 2012; n.r.), tot democraţie se cheamă că este. De unde se vede treaba că nu au avut şansa să întâlnească şi nişte bărbaţi asemănători celor ce au câştigat bătãlii pe câmpurile de luptă, au făcut Marea Unire sau au păstrat ţara măcar între hotarele actuale.
Prin urmare, trebuie să recunosc cu toată sinceritatea că în minunatul nostru spaţiu carpato-danubiano-pontic, pe care eram convins că îl cunosc în cele mai mici detalii, mai există şi alte lucruri pe care nu le credeam posibile, ca, de exemplu, după o dictatură lungă şi adormită în câteva formule primitive, să urmeze o alta, mitocănească, de un deceniu, dar un deceniu mai lung decât veacul, ca să parafrazez titlul unei cunoscute cărţi.
Deceniu în care s-a vândut cam tot ce se putea şi în timpul cãruia s-au desfiinţat şcoli, spitale, au murit oameni, s-au masacrat salarii şi ajutoare de orice fel, România devenind un rai al mitocanilor, hoţilor şi lichelelor, un spaţiu al urii şi înapoierii.
Dar, în paranteză fie spus, după atâţia ani de suferinţă, mai suntem, oare, capabili să recunoaştem primele simptome ale dictaturii, maladie care bântuie cu încăpăţânare prin acest spaţiu? Ne-am obişnuit cu dictatura? Ni se pare libertatea prea dificil de înţeles şi de păstrat?
Vom continua, oare, să ignorăm singurul remediu pe care îl evită cu consecvenţă cei ce ne conduc: educaţia? Până când să rămânem la moaşte, agheasmă, terapeuţi sau bioenergeticieni autodeclaraţi?
Ceea ce nu se ia de la marii corupţi naţionali şi internaţionali de unde se completează?
În fine, din lungul şir al minunilor postdecembriste face parte şi impozitarea bacşişului, care, sincer să fiu, nu m-aş fi aşteptat să fie binecuvântată de Guvern, aici, la noi, în ţara tuturor bacşişurilor. Nu se recuperează hoţiile importante de zeci şi sute de milioane de euro, adică bacşişul de la Microsoft, hoţiile de la autostrăzi şi păduri, în schimb patria este interesată de cei câţiva lei lăsaţi ospătarilor sau şoferilor care, oricum, sunt prost plătiţi tocmai pe motivul că primesc bacşişuri!
Sper ca, într-o zi, pe şoseaua de centură să apară nişte puncte de taxare, să se completeze cât de cât de la „fete” ceea ce nu se ia de la marii corupţi naţionali şi internaţionali. Pe vremuri, atât Miţa Biciclista, cât şi Foamea Neagră, cea pe care un înalt bărbat de stat o „deşela”, îşi achitau datoria faţă de patrie.
Avem nevoie de un proiect de ţară, de o direcţie, de foarte multă cultură pentru a face faţă ritmurilor acestui veac. Dreptatea până la capăt să cuprindă, oare, şi bacşişul?
De ce nu se mai folosesc blacheuri?
Îmi amintesc că, în urmă cu puţine decenii, Răposatul, ambiţionându-se să-şi plătească „datoria externă”, era obsedat să impoziteze tot ce se putea. În acel context, am avut câteva propuneri – care nu mi se par cu nimic mai prejos decât proiectul privitor la impozitarea bacşişului – printre ele, impozitul pe blacheuri. Altfel acţionează, nu-i aşa?, asupra asfaltului şi a ierbii ori a spaţiilor publice pantofii cu blacheuri şi cu totul altfel pantofii ori bocancii fără… Apoi, impozitul pe aer era o altă sugestie. Mai concret, trebuia propusă o unitate de măsură care putea fi, ca punct de referinţă, capacitatea respiratorie a preşedintelui de atunci. La atâta aer, bunăoară, avea dreptul fiecare muritor, pe gratis. Tot ce depăşea unitatea respectivă se plătea, dar ţinând seama şi de calitatea aerului. Pentru a avea dreptul să respiri la munte ori la mare, prin parcuri şi prin grădini, trebuia plătită o taxă generală, în funcţie de vârstă, iar în zilele de sărbătoare, de la o zonă la alta se acceptau reduceri sau chiar scutiri de impozit.
O altă propunere, utilă şi azi, ar putea fi intitulată: dreptul la mişcare. Drumul de acasă şi până la locul de muncă nu se impozitează, dar deplasările care nu sunt în interes de serviciu, pe alte străzi sau în alte localităţi, trebuie, fireşte, impozitate. În sfârşit, cea mai importantă contribuţie la binele comun ar fi să ne plătim locul de muncă, să nu creăm dificultăţi patriei şi, desigur, celui care ne oferă şansa de a munci. Lăsând gluma la o parte, încerc să delimitez teritoriul absurdului de cel al realului şi nu reuşesc.
Ce suntem, dacă mai suntem?
În lupta împotriva comuniştilor s-au angajat cu vehemenţă fiii şi nepoţii acestora. De demnitate şi curăţenie spirituală – turnătorii. Economia a încăput pe mâna hoţilor, iar pământul pentru care s-a murit în războaie şi răscoale devine tot mai arăbesc, italian sau unguresc.
M-am întrebat de mii de ori cum suntem şi răspunsul nu mi-a convenit. Privesc în jur cu o curiozitate dureroasă. Adun fapte, întâmplări, vorbe spuse în treacăt, culori şi ciudăţenii ale vremii şi nu-mi place că, vorba celebrului rabin, am mai multe răspunsuri decât întrebări.
Nu suntem, cum am putea crede la o cercetare superficială, o specie aparte, rezultată din combinaţia comunismului cu capitalismul primitiv, sălbatic, ceva din „omul nou” visat de Ceauşescu, dar suntem şi asta. Şi cei din toate războaiele şi revoluţiile, şi cei închişi, dar şi torţionarii, după cum şi geniile, nu puţine, însă şi lichelele. De fapt, suntem de toate ca oricare alţii, dar după o sută de ani de la Marea Unire încă n-am ajuns o naţiune, un organism viu, unit, încrezător în propria forţă şi inteligenţă.
Vocea cea mai autorizată a naţiei a anunţat urbi et orbi că şcoala românească produce tâmpiţi, dar tâmpiţii noştri fugăriţi din ţară sporesc PIB-ul altora, au grijă de sănătatea Europei, se află în centre de mare performanţă. Din păcate, de un sfert de secol nu facem decât să-i imităm pe alţii, ne lăsăm târâţi de lichelele şi proştii noştri pentru a semăna cu o Europă care există doar în mintea acestora. O Europă care ne dispreţuieşte, căci altfel nu şi-ar trimite diplomaţii de grade inferioare din ambasade să ne dea consultaţii şi să ne spună în ce direcţie trebuie să o cârmim.
În ceea ce mă priveşte, am certitudinea că, din moment ce le acceptăm, le merităm cu prisosinţă. Acum a dispărut şi perfidia de odinioară, când ziceam ca ei, dar făceam ca noi. Acum ne-am predat, iar lumea se revoltă sau îi atacă vehement pe cei ce încearcă să ne scoată din adormire. „Dacă apare vreun geniu adevărat, îl vei cunoaşte sigur după acest semn, şi anume că toţi imbecilii se vor uni într-o conjuraţie împotriva lui.“ A spus-o Jonathan Swift, dar putem exemplifica şi noi cu aproape toate numele afirmate aiurea, cu care, după moartea lor, ne lăudăm. Iar acest adevăr, unul dintre multele dureroase, spune câte ceva despre cum n-ar trebui să fim.
Te fac o gripă? O diaree? Sau o ciupercă? Nici nu le simți, sunt de la ei. Există o metodă sistematică de fraudare a Asigurărilor de Sănătate. Pe numele tău. Indiferent cine ești. A pățit-o inclusiv fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, care s-a internat pentru o gripă, dar a plecat mai bolnav. Doar în acte, fără să știe. Se întâmplă la un spital emblematic, Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, aflat de 19 ani sub patronajul unui doctor celebru: Adrian Streinu-Cercel, omul care anunță gripa la televizor.
Practica diagnosticelor fictive – afecțiuni adăugate din burtă oamenilor care vin la spital cu diferite probleme și pentru care statul plătește, pacient cu pacient, note de plată umflate – are un efect devastator: sărăcește artificial sistemul, intoxică statisticile naționale de sănătate, umflă achiziții publice de medicamente, generează crize. „Suntem o națiune bolnavă pentru că uneori inventăm diagnostice”, admite actualul ministru al Sănătății. Ne-am uitat în buzunarul ascuns al halatului. Încape aici fundația privată a lui Streinu-Cercel, în care primii șapte producători mondiali de medicamente au pompat un milion de euro doar într-un an. Jumătate au fost retrași cash, în tranșe rotunde, uneori chiar la bancomatul din curtea spitalului.
RISE a mai obținut corespondența electronică internă a Hoffman – La Roche, numărul 2 global în piața farma. Peste cinci mii de e-mailuri ale biroului regional din București dezgroapă în detaliu relația financiară cu șeful de la “Matei Balș” și 15 ani de practici ilegale. Suntem în inima Capitalei, la câțiva pași de Obor, și vă invităm la un tur prin Sistem.
Adrian Streinu-Cercel și o coadă de 1.500 de pacienți care așteptau să se vaccineze la Institutul „Matei Balș”. Bogdan Stamatin / Mediafax
Andreea, o bucureșteancă stabilită în Italia, dar venită acasă în concediu, s-a trezit într-o dimineață din vara lui 2016 cu o diaree groaznică care i-a stricat scurta vacanță cu familia.
S-a dus glonț la Institutul „Matei Balș”, fiind internată chiar pe secția profesorului dr. Adrian Streinu-Cercel. A făcut o serie de analize medicale și a trebuit să înghită apoi niște pastile care să-i domolească tranzitul intestinal.
Nimic complicat. Doar enterocolită, o inflamație a intestinului provocată de un amestec nefericit de alimente. După trei zile în care s-a simțit ca și cum ar fi băut bere cu iaurt, Andreea a fost externată și s-a întors în Italia cu problema rezolvată.
Diareea ei, însă, explodase oficial în documentele spitalului.
Și, inevitabil, în istoricul medical al femeii, pe care statisticienii de la Institutul „Matei Balș” l-au încărcat din pix cu o colecție impresionantă de boli. Majoritatea, inventate. Sunt consemnate acolo de patru ori mai multe afecțiuni decât în realitate, unele mult mai grave.
Toate, cu efect direct pe cardul de sănătate al femeii, în numele căreia s-au decontat bolile fictive.
Altfel spus, pentru o diaree care făcea cam 100 de euro, am plătit cu toții 1.000 €.
I-am cerut o consultație pe subiect chiar infecționistului care a tratat-o pe Andreea în timpul internării la „Matei Balș”.
Mai jos, sunt răspunsurile doctorului pentru fiecare diagnostic decontat, așa cum apar în hârtii.
Diagnosticele fictive reprezintă o metodă sistematică de fraudare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
La afecțiunile reale ale pacienților, adică cele pentru care oamenii vin de regulă la „Matei Balș” și pe care doctorii le descoperă la consultații specifice, departamentul de statistică al Institutului mai adaugă un set de diagnostice scoase din burtă.
Așa a pățit Andreea.
„Adică eu sunt un tâmpit și tanti de la statistică știe ea mai bine ce și cum a avut pacientul?”, se întreabă retoric doctorul de la „Matei Balș” care a tratat diareea femeii. „Unde sunt diagnosticele mele? Femeia avea în mod real ceva pentru care am făcut niște recomandări la externare. Au dispărut de tot din codificările lor. Rezultă că a fost internată pentru altceva.” Iar Andreea nu e un caz izolat.
Baza de date a Institutului „Matei Balș”: la „diagnostic externare” puteți citi opinia doctorului, la „diagnostice OMS”, varianta statisticianului.
Tot în vara lui 2016, a venit la spital Sorina, o puștoaică de 14 ani. Tot cu burta și ea, de data asta Salmonella făcuse ravagii, dar infecționiștii au pus-o pe picioare. Numai că la departamentul de statistică lucrurile au arătat mult mai rău: Sorina s-a ales în plus pe cardul de sănătate cu o pneumonie, o Candida, o anemie și alte câteva vești proaste.
Baza de date a Institutului „Matei Balș”: la „diagnostic externare” puteți citi opinia doctorului, la „diagnostice OMS”, varianta statisticianului.
Georgiana, 32 ani, a venit cu o ciupercă la gură. Stomatită aftoasă și angină acută cu eritemato pultacee, a notat doctorul pe foaie.
Dar a plecat și ea cu o pneumonie, cu nelipsita Candida, bașca o sinuzită, dar și o infecție urinară. Fără să știe. Nici ea, nici medicul curant.
Baza de date a Institutului „Matei Balș”: la „diagnostic externare” puteți citi opinia doctorului, la „diagnostice OMS”, varianta statisticianului.
Ion are un diagnostic grav, confirmat și parafat: ciroză generată de hepatita C. În arhiva „Matei Balș” a rămas, însă, și ca purtător oficial de hepatită B.
Baza de date a Institutului „Matei Balș”: la „diagnostic externare” puteți citi opinia doctorului, la „diagnostice OMS”, varianta statisticianului.
„E una ce am scris eu [în foaia de observație] și alta codifică ei [la statistică]. Omul ăsta are și două diagnostice care se anulează între ele: trombocitopenie = trombocite puține și trombocitoză = trombocite multe”, rămâne stupefiat alt infecționist veteran de la Institut.
Ține-n mână istoricul medical viciat al unuia dintre bolnavii care au trecut efectiv prin mâna lui, dar pe care Statistica l-a procesat mai scump pentru stat.
Baza de date a Institutului „Matei Balș”: la „diagnostic externare” puteți citi opinia doctorului, la „diagnostice OMS”, varianta statisticianului.
Frauda e la vedere, spun doctorii cu care am vorbit, pentru că ce semnează ei în mod normal e diferit față de ce transmite spitalul către instituțiile care gestionează politici și bugete publice de sănătate: „Totul e în format electronic, cu excepția foilor fizice de observație. Acolo nu au curaj să completeze peste noi.”
Cert e că numai în 2016, anul în care au fost internați pacienții de mai sus, Institutul „Matei Balș” a decontat 91.270.499 lei la CNAS, pe baza diagnosticelor comunicate oficial, pentru bolnavii tratați în spital.
Din banii ăștia, 4.600,8 de lei au venit pentru Andreea, deși nota de plată pentru diaree nu depășea 500 de lei.
Tu, cel care citești acest articol
Ești un număr. Boala de care suferi are un cod. Medicamentul pe care-l iei are o serie. Parafa medicului tău e înmatriculată și ea. Farmacia din colțul străzii, la fel, clasificată special.
Toți suntem cifre, rânduri și coloane în Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor de Sănătate (SIUI), administrat de CNAS și gestionat tehnic de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
SIUI e o matrice cu istoria bolilor din România. Sursa supremă a statisticilor medicale. Stochează datele fiecăruia dintre noi, cu sau fără asigurare.
Și într-o dimineață te trezești cu febră.
Tușești, transpiri, te dor oasele, te sperii și zbori glonț la primul spital. La „Matei Balș”, eventual, dacă ești din București și te ajută traficul. Institutul e un oraș în miniatură pe șoseaua Ștefan cel Mare. Hectare de spital cu blocuri de sticlă, clădiri de patrimoniu, o biserică și un parc secular în care te rătăcești instantaneu.
Ai gripă – zice medicul de la Camera de Gardă, după ce ascultă plămânii și se uită-n cerul gurii. Scrie asta în fața ta pe foaia de observație și te cazează peste noapte, cât timp laboratorul de analiză moleculară îți examinează virusul.
Datele se mișcă.
Sunt redirecționate 20 de metri la dreapta, cum ieși din Camera de Gardă, în cea mai securizată clădire din campus. La etaj, „Oficiul de Calcul și Statistică”. Nimeni nu poartă halat aici, e compartimentul de informaticieni subordonat direct managerului, care introduce în SIUI ce găsește în foaia de observație completată de medic.
În acel moment codul tău de pacient (CID), adică 20 de cifre pe care statul ți le repartizează automat și aleatoriu doar ție, în baza CNP-ului, e asociat în sistem la codul specific al bolii. Gripă pentru tine – J10.0 pentru stat.
Ai intrat în algoritm.
Te externezi, și-n drum spre casă, oprești zgribulit la farmacia din cartier cu rețeta de la spital în mână.
Un fapt banal care produce o nouă conexiune în sistem: două fluxuri de date se cuplează imediat când farmacistul înregistrează rețeta. Și care, la fel ca medicamentul prescris, este înseriată și numerotată. Ambele informații (spital-farmacie) creează o asociere unică în SIUI, contribuind la harta complexă a fiecărui incident medical.
Încă un rând în cazul tău, dar care conține 70 de tipuri de informații.
Gripați banal, răniți în accidente, abonați la citostatice sau așteptând un transplant, vaccinați sau nu, alergici la polen, bolnavi de HIV, cu măsele umflate ori afectați psihiatric – absolut toți lăsăm urme în SIUI.
Traseul informațiilor despre pacienți și punctele în care sunt viciate. De la doctor până la instituții
Dar „Big Brother” are o logică
Urmărește banii. Ideea de codificare a bolilor s-a născut la Universitatea Yale, Statele Unite, în anii ‘70, și a setat pentru prima dată în istorie un mecanism de control financiar al tratamentelor pe care statul sau asiguratorii privați le rambursează spitalelor.
Mașina a devenit tot mai sofisticată în timp, un aparat contabil al sănătății publice, obiectiv strategic reglementat prin legi organice, securizat de servicii speciale, administrat de o instituție autonomă.
Însă principiile de bază rămân simple, ca la biblioteca comunală: clasificare, standardizare, arhivare.
Sistemul începe cu un schelet care împarte afecțiunile în 23 de categorii majore de diagnostic – în funcție de anatomia corpului uman și specializările medicale. Fiecare are propriul cod de 5 caractere (DRG – Diagnosis Related Group). Toate se ramifică spre alte 671 de situații medicale, fiecare cu gradul său de risc și proceduri medicale aferente.
Acum intră în ecuație spitalul care te tratează. Că-i la țară sau la oraș, universitar, de urgență, maternitate, privat sau public – fiecare așezământ cu crucea roșie pe ușă intră în clasificare.
Contează în clasament performanța dovedită pe parcurs, complexitatea cazurilor pe care spitalul le poate gestiona. Se evaluează tot: numărul de paturi, rural, urban, gradul de ocupare, resursele umane sau logistica. Departajarea se face după un așa-zis ICM(Indice Case Mix).
Alt cod, deci. Cu cât e mai mare, cu atât e mai bine pentru spital.
Institutul „Matei Balș”, de pildă, are un ICM de 1,6184, fiindcă tratează boli complexe precum HIV sau hepatita, deține laboratoare de analiză, urgențe și departament universitar.
Spitalul Orășenesc din Hârlău, cu un singur chirurg angajat, s-a oprit la indicele 0,7506.
Mașina coroborează toate variabilele de mai sus cu prețul aproximativ al unei intervenții medicale, oricare ar fi natura ei, și obține Valoarea Relativă a unui pacient.
Acesta-i termenul oficial. „E un coeficient atribuit în funcție de cantitatea relativă de muncă, consumabile și resursele de capital necesare pentru tratamentul complet al bolnavului cu afecțiunea respectivă”, explică legea.
Altfel spus, calculezi analize, antibiotice, spitalizare, echipamente, „manopera” doctorului, raportezi situația la cota spitalului în care aterizezi și rezultă astfel „valoarea ta relativă” de la ultima gripă. Întotdeauna, un număr cu patru zecimale te clasifică în matrice și se calculează din DRG (al tău) și ICM (al spitalului).
Ți-ai mai revenit, dar spitalul trebuie să deconteze „distracția” cu tine.
Aici e miza.
Banii sunt publici, adică provin din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, coșul uriaș administrat de CNAS, la care contribuim fiecare când ne plătim asigurările obligatorii. În faza asta, Casa devine casierie, iar plățile sunt standardizate și ele cu un indicator pompos aplicat spitalului și derivat din evaluarea ICM.
Se numește Tarif pe Caz Ponderat (TCP). Aceeași comparație: „Matei Balș”, institut cu pretenții, are un TCP de 1800, în timp ce Hârlău s-a blocat la 1450. Tehnic, același pacient costă diferit de la un spital la altul. Legislația nu a coroborat mereu TCP cu ICM.
Apoi se aplică, pur și simplu, o formulă.
La final, suma pe care spitalul o primește pentru un pacient externat reprezintă produsul dintre TCP-ul unității și Valoarea Relativă a bolilor tratate. O înmulțire simplă. Numai că bolile fictive adăugate fraudulos pe numele unui om îi cresc acestuia „valoarea relativă”, ceea ce ridică drastic și suma decontată de stat pentru el.
Practic, spitalul umflă nota de plată.
Ecuația de calcul a banilor decontați de un spital pentru un pacient
De aceea, diareea Andreei a costat mai mult decât trebuia. Afecțiunile inexistente, dar adăugate din burtă, au mărit valoarea codurilor sale DRG până la 2.2556.
Acest număr înmulțit cu 1800 (cod TCP la „Matei Balș”) a rezultat în 4.600,8 lei, primiți de Institut de la Casa de Asigurări pentru tratarea femeii.
De nouă ori mai scump.
Prin urmare, Sistemul dă eroare!
Dar eroarea e umană.
Programat să prevină fraudele și să faciliteze accesul tuturor la serviciile medicale, să monitorizeze practicile clinice sau piețele de medicamente – softul asigurărilor de sănătate poate fi fentat ușor.
Foamea cronică de bani a spitalelor a generat un soi de oportunism economic. E care pe care.
Ne-a explicat breșa un oncolog familiarizat cu fenomenul. La Spitalul Colentina, unde lucrează el, medicii sunt cei care se ocupă de codificarea bolnavilor, și nu statisticienii. Spre deosebire de Institutul „Matei Balș”, vecinul de peste gard. „Dacă aș fi șef peste o secție de oncologie, ca să supraviețuiesc financiar, va trebui să exploatez la maximum chiar și alergiile unui pacient ca să am bani pentru ceilalți. Dacă are alergie la un antibiotic, el venind pentru un cancer de ficat – să zicem, deși e irelevantă alergia în context – i-o trec și pe aia în fișă pentru că aduce bani în plus de la Casă. Una e, totuși, să te chinui să scoți dintr-un pacient până la ultimul leu din ce suferințe are și alta e să îi bagi din burtă și boli de care nu suferă.”
Mai e o problemă: „Noi am importat sistemul australian fără să mai facem niște calcule de cost ca lumea pentru fiecare boală în parte, iar codurile au fost subevaluate de Minister ca să facă economie cu spitalele. ”
E vorba despre acordul de licență dintre guvernele României și Australiei, prin care noi am importat, la modul copy-paste, sistemul de codificare a bolilor. „România a analizat modul de utilizare al sistemului AR-DRG în propriul teritoriu, a constatat unele aspecte critice și a inițiat dezvoltarea propriului sistem de clasificare, începând cu luna iulie 2010”, admite Guvernul. Versiunea de azi (RO.vi.DRG) ar fi fost croită special pentru spațiul mioritic.
Dar dacă iei bolile la mână, zici că au codificat „Cartea junglei”. Sistemul românesc e pregătit în orice moment pentru urgențe ca mușcăturile de crocodil, aligator sau rechin, variolă de maimuță și erupții vulcanice.
Medicul certifică bolile
Nimeni altcineva. „Responsabilitatea pentru existența și validitatea informațiilor este exclusiv a medicului curant – nu asistenta șefă, statisticianul, informaticianul etc.” – se predă la școala de șefi de spitale.
Procesul laborios necesită cunoștințe de specialitate.
Nu și la „Matei Balș”.
Unul dintre cei care au analizat diagnosticele fictive pentru RISE, medic la Institut, se așteaptă la consecințe: „Asta-i starea de fapt, nu excepția. Și mă întreb: la un control, cine va răspunde pentru asta? Tare mi-e că ăla pe numele căruia a fost bolnavul.”
A încercat pe loc să rescrie în calculator diagnosticele fictive ale lui Ion, fostul său pacient, dar degeaba. Acces interzis. Istoricul medical rămâne viciat.
„Acest mesaj îmi apare când intru pe un pacient încheiat de Statistică. Îmi zice că nu mai pot modifica nimic odată ce s-a finalizat codificarea DRG”
Pentru că-i tardiv.
O dată pe lună, conexiunile de coduri (boală-asigurat) emise de „Matei Balș” pleacă în pachete de date criptate către Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar.
Școala vede în ansamblu, generează statistici, identifică tendințe în matematica bolilor noastre, anticipează epidemii, trasează direcții în bugetele guvernamentale.
De la Școală, pachetele de date criptate și organizate pe boli, efecte, vârste, sexe sau zone geografice, merg mai departe la destinație: Casa de Asigurări. E singurul loc unde informațiile pot fi decriptate, pentru ca tu și gripa ta sa fiți indexați, cu aceeași cheie digitală care le-a criptat în clădirea albă de la Institutul „Matei Balș”.
Nota de plată
Se umflă la Statistică, sub ochii managerului de spital.
Esențială în medicină, statistica este o știință în sine, derivată din teoria probabilităților matematice, care analizează volume mari de date și se aplică în absolut orice domeniu contemporan.
Răspunde unui scop fundamental uman: previziunea, nevoia naturală de anticipare, de a fi pregătit. Și observă de secole evoluția bolilor.
În 1840, Spitalul Brâncovenesc din București avea așa ceva în regulamentul intern: „la sfârșitul fiecăruia an Dohtorul va înfățișa Direcsii lista de numărul bolnavilor ce s-au căutat în Spital împărțită după felul boalelor.” Datele erau vitale și atunci, dar tot medicul era cel care stabilea bolile, în timp ce administrația făcea doar calculele. 178 de ani mai târziu, paradigma legală nu s-a schimbat, dar corupția bate știința.
Cu efecte grave pe termen scurt.
Bolile închipuite la „Matei Balș” compromit statisticile. La ce duce asta? La afectarea bugetelor publice de sănătate. Cine câștigă din manipularea pieței? Cei care vând și cei care îi ajută. Primii sunt producătorii și distribuitorii de medicamente sau echipamente, ceilalți sunt managerii din sistemul medical.
Am rugat-o pe Sorina Pintea, ministrul Sănătății, să comenteze situația. „E un subiect fierbinte, din păcate, o realitate urâtă”, a admis înainte să ne dea un interviu.
Haosul din bazele de date
E confirmat oficial chiar de ministru. „Da, suntem o națiune bolnavă pentru că uneori inventăm diagnostice.” Gospodărește un morman de date medicale contradictorii, 92 de registre instituționale care nu se pupă. Și tocmai aprobă un medicament nou și scump (Spinraza). Ca să-l bugeteze, trebuie să știe exact câți oameni au nevoie de tratament, așa că a întrebat instituțiile din subordine.
A primit trei estimări diferite, care i-au provocat o trilemă de 25 de milioane.
Agenția Medicamentului, 60 de bolnavi. Impact bugetar ~ 12 milioane de lei. Școala de Sănătate Publică, 86 de bolnavi. Impact bugetar ~ 17 milioane de lei. Casa de Asigurări, 184 de bolnavi. Impact bugetar ~ 37 milioane de lei. „Teoretic, toate aceste instituții trebuie să aibă niște baze de date foarte bine puse la punct, având în vedere că gestionează miliarde. Din păcate, știți și dvs. foarte bine, aceste sisteme nu sunt foarte performante, nu sunt foarte bine puse la punct și răspunsul la întrebarea dvs. este relativ simplu: nu știm exact, încă, ce oameni avem de ajutat”, a declarat ministrul Sănătății pentru RISE Project.
Vezi interviul integral cu Sorina Pintea
Prima conexiune
Are loc birocratic, când fiecare spital raportează criptat bolile identificate.
În România, sunt cinci sute în total, publice sau private, și fac asta lunar.
Primul beneficiar în flux, Școala de Sănătate Publică, cu sediul în zona Obor a Capitalei, procesează rece datele pacienților români – geografie, vârstă, sezon, intervenție etc – și alcătuiește poza de ansamblu cu banii decontați.
Sediul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar
În medie, un operat pe inimă costă cam 4000 de lei pe zi, un bolnav de cancer până în 1000 de lei pe zi, o gravidă vreo 750 de lei – dar totul este analizat „în vrac”, apoi transformat în sinteze și simulări pentru Sănătate și Finanțe, ministerele care stabilesc efectiv politicile și bugetele. 400 de euro. Sold anual. Pe cap de cetățean. Atât ți-ar reveni dacă ni s-ar împărți tuturor bugetul de stat alocat Sănătății.
Altfel, pâinea e la minister, care organizează banii pe căprării, iar cuțitul stă la Casă, care urmărește, om cu om, cum se cheltuiesc.
Circuitul banilor în sănătate
Căprăriile sunt ceea ce numim oficial Programe Naționale de Sănătate – strategiile de stat pentru bolile cu impact major asupra populaţiei, precum HIV, cancer, diabet, afecțiuni cardiologice, neurologice, urgențe de transplant etc.
Fiecare Program e păstorit de o câte o Comisie Națională, adică un for tehnic format din specialiști și prin care „Ministerul Sănătății coordonează din punct de vedere științific și metodologic domeniul de specialitate” – spune legea.
Aici s-au pus mereu la aceeași masă zmeii medicinei din România, cei mai titrați doctori pe specializările lor, profesori universitari, academicieni sau manageri de spitale. Ei au hotărât pachete medicale de bază, protocoalele terapeutice, medicamentele care circulă, prețurile lor, aparatura cumpărată, cine se poate trata în străinătate, iar lista continuă cu peste 20 de atribuții.
Deciziile se iau prin vot și sunt comunicate ministerului.
De exemplu, cei mai oncologi dintre oncologi compun Comisia Națională de Oncologie. Sunt șapte. Când nu cad de acord, șeful Comisiei stabilește singur ce și cum.
Există zeci de comisii care acoperă toate specializările, inclusiv ramuri auxiliare ca tehnologiile medicale, igiena sau bioetica.
Și peste toate, ani de zile, a guvernat un fel de comisie a comisiilor:
„Comisia Națională pentru Coordonarea Comisiilor de Specialitate ale Ministerului Sănătății”
Aceasta era compusă din 15 membri, numai somități. Printre ei, găsim miniștri controversați ca Mircea Beuran sau Daniela Bartoș, pe rectorii Universităților de Medicină și Farmacie din București și Cluj, cele mai mari din țară, dar și chirurgi cu probleme penale și carnet de partid, precum Șerban Brădișteanu sau Irinel Popescu.
În grupul celor 15 care gândeau Strategia Națională de Sănătate, a figurat statornic și profesorul Adrian Streinu-Cercel – managerul de la Institutul „Matei Balș.”
Lucrurile au arătat astfel timp de un sfert de secol, până la reforma din 2016, când tehnocrații au limitat rolul executiv al comisiilor medicale, dar l-au conservat pe cel academic, desființând unele, modificând altele. Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
Recapitulare:
Tu plătești, guvernul strânge banul, ministrul și „dumnezeii” medicinei îl împart.
Și ca să nu trișeze nimeni, s-a inventat Mașina cu ambalajul său instituțional: Casa de Asigurări (CNAS).
Care, prin lege, „asigură organizarea și monitorizarea Programelor Naționale de Sănătate”, deci e contabilul cu braț de fier al statului care păzește fiecare leu din Sistem. La asta ajută clasificarea diagnosticelor și softul SIUI ce monitorizează în timp real piața de pacienți.
De la Casă, bugetul Sănătății circulă pe două artere vitale: spital și farmacie. La cine tratează și la cel care vinde tratamentul.
Dar inteligența artificială pălește când managerul de spital devine centrul unui conflict de interese: el stabilește, el împarte, el cheltuie.
Și iată cine câștigă!
Corporațiile farma și doctorii care devin agenții lor nevăzuți.
Avem un studiu de caz.
RISE a obținut corespondența electronică internă a Hoffman – La Roche, numărul 2 în piața globală a producătorilor de medicamente. Peste cinci mii de e-mailuri ale biroului regional din București, operat de grupul elvețian, dezgroapă în detaliu 15 ani de practici ilegale.
Perfecționate în timp, metodele La Roche variază. De la cash în valiză, excursii exotice sau „lucrări științifice” servite – plățile se disimulează din ce în ce mai sofisticat prin contracte private, nedeclarate, sinecuri pentru familie sau fundații personale.
Holdingul elvețian țintește o felie cât mai mare din cei 400 de euro pe cap de pacient român, ceea ce a condus biroul de la București la un jihad de vânzări în care au înrolat o armată de medici.
În prima linie, ca întotdeauna, se duce bătălia pentru informații: date despre pacienți, structura alocărilor bugetare, achiziții viitoare, cum circulă produsul în piață, doctori aflați pe statele paralele de plată ale concurenților. Toate statisticile naționale reprezintă o mină de aur.
Cum arata dinamica din teren?
Mesaj trimis pe 11 octombrie 2011, ora 11:07 Subiect: news clawback Cu o zi înainte, domnul Paul Radu, Market Acces Manager la Hoffman – La Roche, fusese pe teren, într-o vizită la șeful Casei de Asigurări, iar acum dădea un raport complet. Lumea se focusa în 2011 pe modificările legii clawback, o taxă specială impusă producătorilor de medicamente.
Lobbyist neobosit, Paul Radu frecventa instituții, negocia, discuta, era plătit să deschidă uși. Funcția lui corporativă se traduce prin Director pentru Accesul pe Piață, ceea ce presupune un slalom continuu între Ministerul Sănătății, cel de Finanțe, Casa de Asigurări și vreo prezentare unde se adună medici și farmaciști influenți.
Radu provine din interior.
A lucrat 12 ani în sistem, șef peste punctul nevralgic: centrul de analiză a datelor DRG de la Școala Națională de Sănătate Publică.
Apoi, a plecat direct în sectorul privat, fiind racolat de Hoffman – La Roche, unde satisfacția se simte pe card. Creșterea vânzărilor se reflectă în buzunarul angajaților sub formă de bonusuri, conform protocoalelor stabilite la centrala din Basel, Elveția. Comisionul poate atinge maximum 6 salarii.
Au dat la noi medicamente de peste 6,5 miliarde de lei între 2009 și 2016. Aproape un sfert din bugetul Sănătății pe un an.
Contactați de RISE, Hoffman-La Roche se delimitează azi de practicile relevate în scurgerea electronică de informații pe motiv că aceste „aspecte deosebit de serioase” s-au întâmplat în trecutul companiei, ea fiind condusă acum de o nouă echipă managerială, care nu răspunde de intervalul 1999-2015. „Dacă credeți că aceste documente relevă fapte de natură penală”, ne-a spus Andrei Vlad, reprezentantul La Roche, „vă rugăm să informați autoritățile competente”.
Intervine agentul
Un titan al sistemului medical: Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului „Matei Balș”.
Vi-l introducem din perspectiva managerilor La Roche, așa cum îl percep ei tactic în industrie: Mesaj trimis pe 6 februarie 2013, ora 20:06 Subiect: Solicitare aprobare deviz IAS 2013 – Kuala Lumpur, Malaezia, 30 iun – 03 iul 2013 Alina Mihai, cea care trimite e-mailul intern, era Product Manager la departamentul HIV/ SIDA & Tamiflu, în cadrul corporației La Roche, deci responsabilă de vânzarea medicamentelor pentru boli infecțioase, specialitatea șefului de la „Matei Balș”.
Femeia l-a flancat îndelung pe Streinu-Cercel, alimentându-l cu donații sau excursii. Treaba ei se derula practic pe holurile spitalelor, mereu în căutare de „vendors” (trad: vânzători), cum mai sunt numiți liderii medicali de opinie în argoul corporației. Îi convingea să prescrie și să promoveze produsul.
În 2013, după un deceniu deja pe statele de plată ale La Roche, compania îl trimitea pe Adrian Streinu-Cercel și la un eveniment științific, în Malaezia. E-mail-ul era adresat lui Dan Zamonea, directorul de atunci al biroului regional La Roche, care trebuia să aprobe un deviz de 36.000 de dolari.
Relațiile bazate pe sponsorizări se dovediseră profitabile încă de la început.
Uite ce spunea un e-mail mai vechi, din 2004, trimis tot către Dan Zamonea, directorul Roche România. Mesaj trimis pe 27 octombrie 2004, ora 13:25 Subiect: FW: SOP modificat
Pegasys e un medicament cu interferon, esențial pentru bolnavii cu orice fel de hepatită infecțioasă, care se adună cu miile în fiecare an la „Matei Balș”. De aceea, emblematicul Institut reprezintă pentru La Roche o piață strategică de desfacere a celui mai marketat produs al său.
Și în timp ce managerul Streinu-Cercel semna personal studii clinice care promovează medicamentul, participa și în forul care aprobă Pegasys pe lista subvențiilor de stat. Anual, La Roche lua aviz de la Comisia Națională de Boli Infecțioase, în care activa Streinu-Cercel. Și pe care acesta a și condus-o în 2009.
În companie, procedura SOP reglementează intern sumele repartizate unui doctor în funcție de câtă marfă La Roche se poate deconta, pe mâna lui, la CNAS. Astfel, un medic putea primi între 30 și 300 de dolari pentru fiecare pacient căruia i-a recomandat să se trateze cu Pegasys. Dacă făcea reclamă medicamentului la un congres în fața mai multor colegi, „agentul” era remunerat cu 200 – 300 de dolari.
Clasamentele corporației seamănă cu jocurile piramidale.
Infecționistul care avea 5 pacienți bolnavi de ficat și tratați cu Pegasys era premiat cu o excursie la un eveniment științific undeva pe Valea Prahoveai sau la Sovata. La 10 pacienți, omul vedea Parisul, trimis la vreun congres prin Europa. Campionii cu peste 20 de pacienți pe tratament se calificau chiar la o plimbare prin America.
Schema l-a premiat și pe șeful de la „Matei Balș”.
Scurgerea de informații Hoffman-La Roche îl dezvăluie pe Adrian Streinu-Cercel indexat financiar în mai multe tabele Excel, împreună cu sute de medici care au primit bani în privat de la holdingul elvețian.
De exemplu, în anii 2000 și 2001, Cercel lua 5.370 de dolari, cât o garsonieră de provincie la acea vreme. În 2003, când era consilier al ministrului Sănătății, mai primea 6.300 de dolari. Plățile din categoria asta erau aduse în cash din contul centralei La Roche din Elveția.
Pe vremea aceea nu trebuiau declarate legal.
Din februarie 2014 e obligatoriu, iar Cercel a consemnat la vedere în 2015 cadouri, ajutoare, onorarii și venituri independente în valoare de aproape un milion de lei. Adică 16.000 euro pe lună, în afară de ambele salarii oficiale (Universitate și Institut).
Dar grosul se ascunde într-o căpușă.
Citești această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
Buzunarul ascuns al halatului
Înseamnă fundația privată a lui Adrian Streinu-Cercel. Poartă, însă, numele spitalului pe care îl conduce: „Matei Balș”.
Hoffman-La Roche pompa și acolo, cu titlul de donații, 71.300 de lei.
Iar suma asta e printre cele mai mici.
Șapte dintre primii zece producători farma ai lumii stau împreună pe lista de donatori ai fundației.
Peste 5,8 milioane de lei au intrat în contul ONG-ului în numai doi ani și jumătate, din ianuarie 2014 până în mai 2016, din care 5 milioane sunt bani primiți de la marii producători.
Jumătate din sumă, 2,1 milioane, a ajuns la sacoșă – retrași cash din bancă sau scoși repetitiv, în sume egale și rotunde, la bancomatul de lângă spital. Fundația „Matei Balș” este o organizație privată, fondată și prezidată ani de zile de Adrian Streinu-Cercel, managerul spitalului de stat cu același nume. Acum, mai e doar membru.
Funcționează în incinta spitalului, la Pavilionul IV, lângă Urgențe, într-o cameră de 20 de metri pătrați. Apare și pe site-ul oficial al Institutului cu o ditamai reclama care te îndeamnă să-i donezi 2%: „Și tu poți ajuta! Și tu poți face diferența în viața cuiva mai puțin norocos. Contribuția ta ne ajută să continuăm programele pe care le-am demarat deja.”
Nu sunt alte detalii, dar realitatea contrazice reclama. Și Institutul finanțează fundația.
Trei doctori și trei economiști, toți aflați sub comanda lui Streinu-Cercel la spital, îl încadrează oficial și în comitetul de conducere al fundației. Printre ei îi găsim pe dr.Mariana Mărdărescu, infecționist la secția de copii și coordonatoare a Programului Național de HIV, pe dr.Viorel Ispravnici (achiziții publice) și pe directorul medical al Institutului, dr.Sorin Petrea.
În general, personalul din spital aude despre entitate toamna, în preajma celui mai important eveniment specializat pe boli infecțioase: „Zilele Științifice ale Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș”.
Congresul are loc frecvent la hotelul RIN deținut de frații Negoiță, iar amfitrionul tradițional, Adrian Streinu-Cercel, deschide și închide mereu lucrările. Agenda evenimentului, de regulă, se împarte egal: întâlniri științifice și publicitare. Sute de medici din toată țara vin să-l asculte pe Patriarhul bolilor infecțioase. Uneori, chiar pe una dintre fiicele acestuia, doctoriță și ea, la fel de implicată în organizarea evenimentului.
În rest, dacă vrei să mergi la eveniment, plătești taxa de participare la fundație.
Până și Institutul de stat condus de Cercel a transferat 79.567 de lei în fundația aceluiași Cercel.
Persoană de încredere, doamna Raluca Cruceru, jurista Institutului, e contabilă și la fundația șefului. Ea operează inclusiv contul de online banking.
Adică sinecura familiei Cercel.
Înainte de Crăciunul lui 2014, pe 19 decembrie, fundația a executat o plată către Oana Săndulescu, fostă Streinu-Cercel. Tranzacția cu fiica directorului e justificată prin două contracte semnate în ziua precedentă. Suma încasată: 26.823 lei.
Altminteri, cele două fete ale lui Cercel iau amândouă câte un salariu stabil de la spitalul de stat administrat de tatăl lor.
Dr. Oana Săndulescu, fiica cea mică, e colegă cu tatăl ei pe Secția a 2-a de la „Matei Balș”, dar n-a tratat absolut niciun bolnav în 2017 – o dovedesc scriptele din Institut. S-a concentrat pe cariera academică și își rotunjește veniturile din bugetul Universității de Medicină și Farmacie București, unde predă pe un post de conferențiar.
A doua fiică, dr. Anca Streinu-Cercel, lucrează la Institut, dar e și consilier la Centrul Național de Evaluare și Examinare, care aprobă manualele școlare. Doctor cu experiență, fata cea mare a încasat peste 130 de mii de lei, pe persoană fizică, de la companiile farmaceutice. Doar în 2015.
Sponsorii farma
Aceasta e lista lor în ordinea descrescătoare a sumelor.
RISE a analizat tranzacțiile fundației „Matei Balș”, patronată de Streinu-Cercel, pe o perioadă de doi ani și jumătate: ianuarie 2014 – mai 2016.
Johnson&Johnson, Statele Unite – 2.088.693 lei
5 transferuri în fundație
Banii au venit direct din Belgia, transferul fiind dispus de J.C. General Services, parte a grupului american, lider mondial în industria farma.
În total, cinci tranzacții în euro și lei. Inițial, 360.000 de euro, dintr-un foc. Ulterior, încă patru transferuri către fundația lui Streinu-Cercel, însumând 529.693 lei.
Pentru că firma e preocupată de bazele de date, între altele, spun reprezentanții săi. Iar sponsorizarea ar fi urmărit „înființarea unui program de screening (trad: testare) pentru hepatita C, al unui registru al pacienților infectați cu virusul hepatitic C, și, în ansamblu, realizarea de demersuri pentru vindecarea acestei boli infecțioase până în anul 2020.” Prezista, Intelence și Edurant sunt trei dintre cele mai populare medicamente împotriva HIV, produse de Johnson&Johnson și prescrise sistematic la Institutul „Matei Balș”.
Prezista a fost lansat în România într-o vineri din septembrie 2008. Campania de marketing s-a împletit eficient cu reclama pe care Streinu-Cercel o făcea medicamentului în presă.
Merk Sharp Dohme, Statele Unite – 680.443 lei
5 transferuri în fundație Cunoscută ca Merk peste ocean sau MSD în Europa, compania e prezentă la noi încă din anii ‘90. Printre altele, ei vând Isentress, unul dintre cele mai scumpe medicamente din gama antiretroviralelor, pilule esențiale pentru tratamentul celor infectați cu HIV. Prin „Matei Balș”, americanii mai dau Gardasil și Cancidas pentru boli infecțioase. Cercel semnează două studii clinice pe Isentress și alte două pe Cancidas, iar în martie anul ăsta, la Institut, a lansat cu tam-tam Gardasil 9, marketat drept „singurul vaccin anti-HPV ce protejează împotriva a patru tipuri de cancer”.
La evenimentul publicitar organizat la spital, gazda Streinu-Cercel a salutat noul produs în contextul unor statistici dramatice despre virusul HPV, care cauzează cancerul de col uterin. Vezi AICI răspunsul integral al MSD pentru RISE.
Bristol Myer-Squibb, Statele Unite – 562.403 lei
12 transferuri în fundație Înființat în secolul XIX, holdingul produce azi inclusiv Reyataz, medicament pentru HIV, respectiv hepatită B, prescris masiv la „Matei Balș”, dar nu fără să fi fost documentat în prealabil de șef.
Substanțele active din Reyataz fac obiectul mai multor studii clinice semnate Streinu-Cercel.
Pe lângă fundație, profesorul a încasat pe persoană fizică alți 4.448 lei de la BMS, pentru reclamă la pastilele Reyataz, cu prilejul unei conferințe organizate în ianuarie 2015 la București. Prezentarea lui Cercel s-a numit „Standalone -Reyataz” Era doar o primă plată, fiindcă până la sfârșitul anului, BMS i-a mai dat 33.043 de lei pentru alte conferințe în țară, consultanță și dezbateri.
GlaxoSmithKline, Marea Britanie – 545.121 lei
5 transferuri în fundație Celebră pentru Nicorette (guma anti-fumat) sau Sensodyne (pasta de dinți), britanicii au în portofoliu și o gamă largă de medicamente pentru boli infecțioase. Ca antibioticul Augmentin.
În 1986, descopereau primul tratament pentru HIV, iar azi produc Kivexa, Combivir și Ziagen – toate prescrise seropozitivilor din evidența Institutului „Matei Balș”.
Cel puțin trei studii clinice pentru Kivexa se regăsesc în CV-ul de cercetător al lui Adrian Streinu-Cercel, iar în 2006 s-a implicat personal în lansarea produsului, considerându-l „o binevenită nouă opțiune terapeutică.” Cercel și GSK mai sunt parteneri într-o controversă majoră privind un medicament pentru gripă.
Evenimentele s-au petrecut în toamna lui 2009, când Streinu-Cercel aprindea la toate televiziunile isteria gripei porcine, iar Ministerul achiziționa în sistem de panică 400.000 de cutii de Relenza. N-a fost nevoie de atât. La scurt timp, profesorul a fost adus în guvern, pe post de Secretar de Stat responsabil pe sănătate publică.
Zanamivir se numește substanța activă din medicamentul Relenza
Abbvie, Statele Unite – 364.779 lei
7 transferuri în fundație Compania a intrat în topul Big Pharma abia în 2002, de când deține patentul pentru Humira – tratament destinat bolilor autoimune.
În 2016, înregistrau deja recordul pentru cel mai vândut medicament din lume cu încasări anuale de 16 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Și la noi, Humira este medicamentul pe care Casa de Asigurări decontează cei mai mulți bani.
Abbvie a detronat Hoffman La Roche, devenind lider de piață în România cu o ofertă care, pe lângă Humira, livrează și tratamente pentru infecțioase, antiretrovirale pentru HIV și interferon-free pentru hepatită C. Kaletra și Norvir, două mărci anti-HIV fabricate sub sigla Abbvie, apar constant pe rețetele „Matei Balș.” Ca alte dăți, Streinu-Cercel a onorat lansarea pe piața românească.
Tratamentul interferon-free pe care guvernul îl cumpără de la Abbvie pentru spitale a fost subiectul altui scandal cu bani publici. Nimeni nu știe prețul, cantitatea, numărul bolnavilor cu hepatită C tratați. Ministerul Sănătății și Casa de Asigurări au declarat confidențial contractul-cadru încheiat cu Abbvie.
Mediatizate au fost și cuvintele de laudă ale lui Streinu-Cercel la anunțarea oficială a tratamentului.
Pfizer, Statele Unite– 293.242lei
4 transferuri în fundație A produs vaccinuri și medicamente de-a lungul a aproape două secole. Primul boom comercial l-a bifat în secolul XIX, când a reușit să producă acid citric la nivel industrial, iar al doilea, mai târziu, când a vândut penicilină pentru armata americană în Al Doilea Război Mondial.
La marele public au ajuns cu o paletă largă de medicamente, printre care și Viagra.
Marketingul Pfizer a avut succes în România, unde vând inclusiv Vfend, cunoscut ca unul dintre cele mai eficiente antifungice, prescris constant la „Matei Balș”.
Compania a câștigat, de altfel, licitații de peste 8,1 milioane de lei cu spitalul lui Streinu-Cercel. În mod tradițional, profesorul susține evenimentele Pfizer pe tema vaccinării, iar în 2008 le-a lansat și lor un medicament pentru HIV: Maraviroc.
Banii donați fundației au fost pentru un „proiect de cercetare medicală în domeniul bolilor infecțioase comunicabile grave și amenințătoare de viață”, dar și pentru două ediții ale Zilelor „Matei Balș”, ne-a comunicat Pfizer.
3 transferuri în fundație
Campion european și vicecampion mondial, La Roche a fost mai bine de un deceniu lider absolut de piață în România, cu un portofoliu care acoperă aproape toată plaja de specializări medicale.
În tot acest timp, Roche a sponsorizat evenimentele publicitar-științifice prezidate de Streinu-Cercel, l-a premiat pentru numărul de pacienți tratați, pentru studiile sale clinice și a finanțat direct călătoriile profesorului prin lume.
Cash, prin bancă, fundație sau prin contracte de consultanță, drepturi de autor și prestări servicii – familia Cercel a încasat de la elvețieni cu toate mâinile. Nu doar seniorul, ci și fiicele.
Beneficiile au fost reciproce. De pildă, în 2012, La Roche a demarat o ofensivă de marketing sub cupola unei campanii de informare ce-și propunea „să crească rata de diagnosticare a hepatitei C prin conștientizare și testare”, iar Cercel a acționat ca element-cheie în strategia de comunicare a corporației, trăgând alarma din toate pozițiile.
La Roche îl clasează pe Cercel în „topul primilor 40 de medici prescriptori”, conform strategiei de vânzări prezentate de români la Basel. Obiectivul: „medicii deja loiali rămân convinși de beneficiile Pegasys / vor folosi șimai mult Pegasys”.
În 2014, pe semnătura lui Streinu-Cercel, Institutul a mai cumpărat de la compania elvețiană substanțe de laborator în valoare de 5,9 milioane de lei.
Pegasys – strategia de marketing, așa cum a fost prezentată de români șefilor din Elveția
La Roche pretinde că i-a plătit mai puțini bani lui Cercel, dar se referă la plățile pe persoană fizică, nu la fundație.
În fundația „Matei Balș”, manevrată de profesorul Streinu-Cercel, au mai pompat câte zece mii de euro fiecare francezii de la Sanofi, germanii de la Boehringer Ingelheim și britanicii de la AstraZeneca. Printre sponsori se regăsesc și companiile Alfa Wassermann, Italia (18.000 lei) și Astellas, Japonia (17.600 lei), iar undeva, la coada listei, apare și Antibiotice Iași, perla farmaciei românești, cu o modestă contribuție de 2.955 de lei.
Cine e profesorul
Dar, mai ales, ce reprezintă. Adrian Streinu-Cercel joacă în liga celor mai longevivi baroni medicali – personaje care au acumulat de-a lungul anilor influență și putere prin funcții cu acces la fonduri publice enorme.
Profesorul Streinu-Cercel, după una dintre zecile de conferințe de presă despre valurile de gripă Răzvan Chiriță / Mediafax
CV-ul său are 36 de pagini, pe pereții biroului atârnă 27 de diplome. A condus sau a participat în 43 de comisii și academii care reglementează sau influențează politicile publice.
Și e acolo dinainte să fie Institutul.
În 1984, pe vremea lui Ceaușescu, s-a angajat la Infecțiose în spitalul Colentina, după o perioadă la Direcția de Sănătate Publică. În 1999, la reorganizarea spitalului, când s-a separat Institutul „Matei Balș”, fostul șef de secție a preluat noul așezământ.
E manager de 19 ani și în ultimul deceniu a avut pe mână 1 miliard de euro.
Mai precis, un buget de 4.566.081.300 lei din 2007 până în 2018, perioadă în care Institutul a semnat un total de 8.929 de contracte publice, cumpărând orice – de la pixuri și brânză telemea, la medicamente de ultimă generație și aparatură de specialitate.
Politic vorbind, între 1988 și 2009, anul în care devine el însuși secretar de stat, Cercel a consiliat miniștri ai sănătății din absolut toate partidele.
Adrian Streinu-Cercel primește din partea ministrului sănătății, Cseke Attila, un ordin conferit de președintele României, Traian Basescu, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. Răzvan Chiriță / Mediafax
Îl știe tot poporul. E un produs media.
Epidemiile televizate l-au făcut celebru, în două mari reprize. Primul vârf de audiență l-a capitalizat în 2005, când gripa aviară instala panica în țară, după ce aprinsese mapamondul.
Avertizor de serviciu pe dezastre infecțioase, Cercel a trasat permanent coduri roșii în prime-time, punând presiune pe stat și influențând achiziții publice cu mesaje alarmiste.
Ca acesta: „Într-un prim val al pandemiei, adică în primele 4-5 luni, se pot îmbolnăvi până la 4 milioane de români, iar 2 milioane dintre aceștia vor muri. Oamenii trebuie să știe că ne așteptăm la un virus foarte agresiv.” (Adrian Streinu-Cercel, iunie 2006)
Au murit doar câteva sute de mii de orătănii contaminate de păsările migratoare sau, pur și simplu, ucise preventiv de guvern. În țările cele mai afectate, Vietnam, Indonezia și Thailanda, bilanțul funebru se ridica la 87.
În 2009, cu televiziunile după el, Adrian Streinu-Cercel era primul român care se vaccina împotriva gripei porcine și anunța dramatic noul pericol. Alt record de audiență.
Fix atunci ocupa funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății și găsise un partener de încredere în Primăria Capitalei, condusă de dr. Sorin Oprescu, care organizase centre de vaccinare prin oraș. Unul funcționa la Institutul „Matei Balș”, unde demnitarul Cercel, cu mandatul suspendat la spital, făcea totuși băi de mulțime cu oameni încolonați la vaccin.
Adrian Streinu-Cercel, primul pacient român vaccinat împotriva gripei porcine. Răzvan Chiriță / Mediafax
E o strategie de vânzări, ne explică sursa noastră din interiorul Hoffman-La Roche. Elvețienii produc Tamiflu, medicamentul recomandat de Cercel și cumpărat masiv de stat pe fondul isteriei AH1N1. „Streinu-Cercel e un asset (trad: bun de valoare) care-și merită banii. Îl plătești pentru pacienții din spitalul lui, îl plătești pentru numărul pacienților din toată țara, îl plătești să nu scadă numărul de pacienți pe țară, ci să îl crească, dar îl plătești și să vorbească despre marfa ta. El este ceea ce noi numim un KOL, esențial în acest business. Adică un Key Opinion Leader (trad: lider cheie de opinie). Dacă ce ai tu în portofoliu e recomandat de Streinu-Cercel, atunci medicii au încredere și prescriu.”
În vara lui 2009, în toiul pandemiei de gripă porcină, profesorul își consolida o poziție-cheie în aparatul guvernamental, cea de președinte al „Comisiei de boli infecțioase”. Fusese simplu membru până atunci, dar o prezida pe cea de „luptă anti-SIDA”.
Cota lui maximă de influență a durat până la reforma tehnocrată din 2016, când monopolul decizional al comisiilor medicale s-a evaporat. Cercel n-a mai prins atunci șefia comisiilor, iar anul ăsta nici calitatea de membru.
Reduta sa e Institutul
Aici l-am întâlnit.
Obișnuit să vorbească despre realizările proprii și oficial dezamăgit de întrebările noastre, Cercel ne-a oferit totuși un tur antreprenorial de campus.
Ca și cum ar fi vrut să ni-l vândă.
Octav Ganea / Mediafax
Uite, aici vrem să ridicăm un pavilion cum nu mai e în România. 178 milioane de euro. O să se învârtă cu medici cu tot să nu se încurce unii pe alții. Dar pe aia verde din stânga o vezi? Clădirea? E restaurant. Nu bucătărie de spital, reține! Ați mai văzut așa ceva la noi? În asta galbenă din dreapta am investit 15 milioane de euro. Pe aici intră Ebola, direct, carantină totală. Unde ai mai văzut? Astea-s laboratoarele de diagnostic molecular, aici noile birouri de Statistică. Hai să vă arăt aparatele. Ăsta ne zice în juma’ de oră orice virus. Ăla analizează instant, bagi o de-asta și-ți apare p-acolo. Nu mai există. Poate la Victor Babeș… Iată și baia! Hotel. Iar asta rotundă e aula academică. Sus sunt spații de cazare, rămâne omul să doarmă, aici săli de cursuri, simpozioane. Uite studenții! Unde mai găsești? Hai și la servere, tocmai le-am mutat!
În spiritul ăsta ne-a plimbat „dom’ profesor” prin micul său regat, întâmpinat de câteva zeci de „bună ziua” respectuoase la care răspundea egal, ca omul rutinat.
Îmbrăcat elegant în costum scump și cămașă cu butoni, printre halate albe și tehnologie ca-n Star Trek, Adrian Streinu-Cercel privește lumea didactic, când prin ochelari, când pe deasupra lor.
Dar odată întorși în pavilionul V, pe scaunele mari de piele din biroul său, s-a încurcat în răspunsuri.
Despre diagnosticele fictive
Începe cu o eschivă. „Ordinea în care sunt diagnosticele așezate poate fi modificată. Dacă pun pneumonie pe cancer pulmonar, iese 0,6. Dacă pun invers, iese 4.” Dar nu vorbeam despre inversarea DRG-urilor, ci despre falsificare. „Exclus, exclus”. De ce? „Păi n-are cum, că toate datele sunt în calculator.” Păi în calculator se modifică. „La Matei Balș, totul e informatizat. De la secție, farmacie… tot… nimeni nu poate să facă nimic pe lângă. Sistemul este asigurat de o companie externă.”
Cere secretarei niște hârtii. „Numai în weekend au venit, de exemplu, 1012 pacienți. La care să le modific diagnosticele?” Am vorbit cu mai mulți doctori de aici, comparând foile de observație cu bolile decontate. „Dacă cineva are de făcut o reclamație, să o facă, dar să nu vorbească prostii.”
Nemulțumit de cota spitalului, e grijuliu. „Doctorii au sarcină să identifice toate diagnosticele și să nu scape din ele. Că dacă scapă, bugetul institutului are de suferit. Treaba mea ca manager este să țin lucrurile sub control”.
Și atent la fiecare pacient. „Dacă-mi vine un pacient cu insuficiență respiratorie acută, cum a fost acum două săptămâni, când am dat ok-ul să-i pună plămân artificial, am scos din buzunar 40.000 de lei. Eu banii ăia n-am de unde să-i iau. Și atunci trebuie să fiu atent și la o diaree.”
Adrian Streinu Cercel, la o dezbatere despre boli infecțioase Marius Dumbrăveanu / Mediafax
Despre tranzacțiile fundației sale
La ce folosește Fundația „Matei Balș”? „La multe. Congrese, Zilele Balș sunt organizate de această fundație. (…) A finanțat cu banii obținuți clădirea Academiei HIV/SIDA din campus. Acolo se țin tot ce înseamnă cursuri, simpozioane, workshopuri. Camere de 20 de persoane cu proiector și tot ce trebuie. Suntem for metodologic de boli infecțioase. Facem tot aici, nu plătim chirie și economisim bani.”
Între 2014 și 2016, fundația a primit 5 milioane de lei de la șapte dintre cele mai mari corporații farma din lume. „Păi foarte bine c-a primit.” Ce s-a întâmplat cu banii? „Păi v-arăt. V-arăt pe loc.” 2,1 milioane au fost retrase cash, de la bancomatul BCR de lângă spital. „Fundația nu are carduri. Cine are cardul?” N-am ști noi. Poate doamna Cruceru de la Juridic? „Doamna Cruceru, într-adevăr, manageruiește fundația, dar nu știu de chestia asta.”
Fiica dumneavoastră a primit bani de la Fundație pe persoană fizică. „Cum să nu? Toată lumea are contracte cu fundația. Pentru cercetare. Că de la Institut eu nu pot să dau bani. Ăsta e scopul fundației: să asigure fonduri pentru diverse cercetări.”
Deci e un liant, un intermediar? „Exact.”
Ai citit această investigație fiindcă îți pasă. Dacă vrei să afli și mai multe despre corupția din instituțiile statului, crima organizată și cum te afectează toate astea, poți dona aici!
Reporter: Victor ILIE
Au contribuit: Romana PUIULEȚ, Attila BIRO
Grafică: Sergiu BREGA
Editor: Mihai MUNTEANU https://www.riseproject.ro
Analiza discursul dlui Wess Mitchell, americanul trimis de Donald Trump la București! Adoratorii lui Kovesi mizau pentru un mesaj nervos împotriva PSD și în favoarea anticorupției, dar au primit, în schimb, unul pragmatic, despre bani...
Într-o Românie împărțită în două, dominată de protocoale între servicii secrete și foruri ale justiției, toți ochii au fost ațintiți luni pe mesajul pe care urma să-l dea americanul trimis de Donald Trump la București. Și, așa cum remarcă un comentariu de pe site-ul inpolitics.ro adjunctul secretarului american de stat pentru probleme europene și eurasiatice, Wess Mitchell, care a cuvântat la Facultatea de Drept din București, i-a dezamăgit rău pe cei din tabăra rezist, care se așteptau, cu siguranță, ca americanul trimis de Trump să tune și să fulgere la adresa corupției și a corupților din România.
Decepție pe toate liniile. Pentru că, așa cum scrie jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob, Wess Mitchell a prezentat țara noastră în culori extrem de vii, ca pe un model de reușită economică, de asimilare a democrației, de sancționare a corupției, de înțelegere a nevoii de înarmare, ca un viitor hub energetic european etc. Exact pe dos în raport cu mesajele fataliste din ultimul an ale străzii, care înfățișează o Românie distrusă de ”penali”, pierdută pentru democrație, abandonată.
Adoratorii lui Kovesi mizau pentru un mesaj nervos împotriva PSD și în favoarea anticorupției, dar au primit, în schimb, unul pragmatic, în primul rînd despre bani. Ceea ce nu înseamnă, însă, că discursul lung al lui Mitchell a fost altfel decît excepțional, meritînd toată atenția.
Spusele lui Mitchell par să anunțe intrarea pe o linie extrem de interesantă și de benefică în plan material pentru România, pentru că tema cel mai puternic susținută în discurs a fost a exploatărilor de gaze din Marea Neagră. Și aici vorbim de zeci de miliarde de dolari, dacă nu sute, scrie inpolitics.ro.
”Împreună trebuie să susținem proiecte regionale care sporesc securitatea energetică a Europei și să ne opunem celor care încearcă să o submineze. Promovăm diversificarea tipurilor de combustibili, a rutelor și surselor acestora, precum și conductele de interconectare dintre ele. În acest scop, sprijinim gazoducte intra-europene precum Interconectarea Grecia-Bulgaria și gazoductul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria). Alături de UE și multe dintre statele sale membre ne opunem Nord Stream 2. Și ne opunem gazoductului TurkStream cu mai multe conducte, care ar oferi Rusiei modalitatea de a-și păstra practic monopolul asupra importurilor de gaze în sud-estul Europei.
Date fiind atât sa poziția geografică, cât și abundența resurselor sale, România este o componentă crucială a securității energetice a Europei. Astăzi, companiile americane au un rol în explorarea și exploatarea de noi zăcăminte descoperite la țărm și în Marea Neagră, care au potențialul de a transforma România în exportator de gaze naturale. Aceste noi surse de importanță vitală vor consolida economia României și vor promova securitatea energetică a întregii regiuni. Așteptăm cu interes adoptarea Legii Offshore și lăudăm dezvoltarea rapidă de către România a infrastructurii și resurselor necesare pentru gazoductul BRUA pe teritoriul său” a spus Mitchell.
Mai clar de atît nu se putea: legea off-shore, care reglementează exploatarea marină, e așteptată cu nerăbdare, iar PSD-ALDE promit un vot final săptămîna viitoare, în Camera deputaților. (vom publica situția la zi a acestei legi N.R,
Prospecțiunile din ultimii ani în Marea Neagră au scos la iveală cantități uriașe de gaze, care urmează să fie extrase de americani în parteneriat cu ai noștri și livrate către anumite state europene, transformînd România în concurent direct al Rusiei, în domeniu.
Slăbirea dependenței energetice mai ales a statelor foste comuniste din UE va însemna și o reașezare geopolitică.
Dovada e că Mitchell a vorbit pe larg și despre importantul Summit al celor Trei Mări (cele trei mări — Adriatică, Baltică și Neagră N.R.) care va fi organizat în toamnă în țara noastră. Inițiativa celor Trei Mări (ITM), lansată de președinții Poloniei și Croației, Andrzej Duda și Kolinda Grabar-Kitarović în 2015, include în prezent 12 state membre ale UE, cuprinse între Marea Baltică, Adriatică și Marea Neagră (BABS). Este vorba despre Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, cele trei țări baltice (Lituania, Letonia, Estonia), apoi Austria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria.
Practic, putem vorbi de un solid nucleu central și est-european pe punctul de a se cristaliza, în opoziție cu nucleul tradițional Germania-Franța-Olanda-Italia șamd. Și asta, sub pălărie americană, Donald Trump fiind, se știe, un susținător fervent al al acestui demers.
„Felicităm România pentru găzduirea Summitului celor Trei Mari în această toamnă și îi încurajăm pe membri să identifice și să finanțeze proiectele concrete care vor transforma această inițiativă într-o platformă pentru schimbare. Inițiativa celor Trei Țări nu este proiectată să concureze cu UE. Rolul său, care ar trebui să fie, cred eu, și scopul nostru, al tuturor, este să identifice modalități de stimulare sistematică a unei implicari occidentale mai mari în Europa Centrală și de Est, din punct de vedere financiar, comercial și al infrastructurii. Invităm o mai mare participare a UE în acest proiect și în alte proiecte regionale și îi încurajăm pe aliați să facă eforturi mai mari pentru a găsi soluții la lipsa de legături care alimentează insecuritatea în această regiune”.
Numai că, încă din februarie, președintele Klaus Iohannis recunoștea public că are nevoie de colaborarea strînsă a guvernului pentru reușita acestui summit, atît de important din perspectiva americană.
De aici o întrebare: va risca Iohannis dărîmarea actualului guvern și înlocuirea cu un nou ”guvern al lui”, ceea ce ar putea afecta zdravăn organizarea summitului, ori se va resemna să conviețuiască pe mai departe cu un guvern pesedist?
Sunt anumite semne că varianta a doua e cea mai fezabilă.
Wess Mitchell a refuzat, bunăoară, să dea așteptatele mesaje anti-PSD, pro-Kovesi șamd; abordarea sa în cazul anticorupției a fost mai degrabă una generală, fără nimic punctual. Asta, dacă nu luăm în calcul că a dat anumite mesaje subtile bătînd șaua Chinei și a Rusiei ca să se înțeleagă și la București:
”Împreună, Rusia și China reprezintă un model coerent: stabilitate întemeiată pe autoritarism și forță brută, strâns legate de anumite aspecte ale competiției pe piață si asociate cu o politizare a economiei de către stat. Ceea ce împărtășesc ele este o negare fundamentală a individului și a demnității inerente a omului; o acumulare a autorității centrale mai presus de libertățile individuale; o nerăbdare de a reprima și pedepsi orice constituie o provocare la adresa statului; o îmbrățisare a cleptocrației, venalității și corupției pentru a-i îmbogăți pe cei care conduc statul.
Toate aceste lucruri sunt în antiteză cu tradițiile politice ale Occidentului, întemeiate mai presus de orice pe ideea că fiecare viață merită protejată și că individul trebuie protejat de abuzurile puterii statului”.
Să recunoaștem că teza protejării individului de abuzurile statului, negarea demnității omului și plasarea autorității statului deasupra libertății individuale nu sunt prea populare printre tefeliști.
Ei se așteptau ca SUA, prin Mitchell, să vorbească despre principii înălțătoare, dar a vorbit mai mult despre bani și acțiuni pragmatice.
Asta nu înseamnă că Mitchell a dat undă verde pentru furat, desigur, mesajele sale au rămas ferme în privința combaterii corupției, pe mai departe; totuși, PSD a votat aseară modificări importante la legile justiției chiar în prezența emisarului american. Interesant dacă el va sufla vreo vorbă despre ele pe parcursul vizitei. Ca să nu mai vorbim de întîlnirea tete-a-tete cu Liviu Dragnea, de azi.
Mai atrage atenția o afirmație foarte interesantă a lui Mitchel:
”Concurența pentru influență strategică nu are legătură doar, sau în principal, cu bugetele de apărare și gazoducte. Ea presupune și a concura mai eficient pentru inimi și minți și câștigarea războiului ideilor”.
Semn că SUA începe să înțeleagă că strategiile adoptate în ultimii ani au dus la creșterea anti-americanismului în estul Europei și în România în special. Și că ar fi nevoie de o ”reîmprietenire”, dacă se poate spune astfel.
În rest, să spunem că Wess Mitchell a prezentat țara noastră în culori extrem de vii, ca pe un model de reușită economică, de asimilare a democrației, de sancționare a corupției, de înțelegere a nevoii de înarmare, ca un viitor hub energetic european etc. Exact pe dos în raport cu mesajele fataliste din ultimul an ale străzii, care înfățișează o Românie distrusă de ”penali”, pierdută pentru democrație, abandonată tot mai mult de cetățeni, sărăcită și bună de aruncat la lada de gunoi.
Nici nu ar fi de mirare să aflăm că, ieri, după mesajele lui Mitchell, multe gazete, televiziuni și ONG-uri vor fi coborît drapele în bernă”.
Nu ne-am calificat la mondialele de fotbal dar avem și noi meciul nostru de totul sau nimic: procesul lui Liviu Dragnea. S-a creat în jurul acestui caz, altfel minor într-o lume cât de cât așezată, o tensiune de cap de țară. De doi ani Liviu Dragnea a fost indicat de către dușmanii neîmpăcați ai PSD drept răul absolut, ținta zero pe care trebuie focalizate toate tirurile cu muniție de război ale opoziției. De doi ani, datorită acestui asalt permanent și de multe ori purtat cu mijloace murdare, Liviu Dragnea crește în influență și notorietate. Așa încât nu puțini au ajuns astăzi să îl considere cel mai puternic politician din România.
Liviu Dragnea o soluție!
A fost o vreme, imediat după abdicarea lui Victor Ponta, când puterea lui Liviu Dragnea în PSD nu era consolidată. Toți îl considerau o improvizație, o soluție de avarie, un timp necesar câștigat pentru găsirea adevăratului conducător. Dușmanii nu-l luau în serios ca să se obosească cu un atac decisiv asupra lui, colegii – baroni îl priveau cu o indulgență superioară: să-și rupă el gâtul dacă-i place atât de mult puterea la vedere.
Ce descoperim însă acum, doi ani mai târziu, este un Liviu Dragnea autoritar, ascultat și imposibil de dat jos de adversarii săi de toate culorile și naționalitățile.
Imediat după victoria lui Donald Trump în SUA, Liviu Dragnea a căpătat un nou statut la București. După participarea sa la instalarea noului președinte de la Casa Albă, s-a trezit, în România, în centrul unei adevărate isterii demolatoare la adresa lui. De la miștouri ieftine, pe gustul nucleului dur anti – PSD, până la atacuri elaborate în subteranele statului paralel, cu o armată de procurori și trepăduși mobilizată din Teleorman până în America de Sud să-i descopere averile ilicite, Liviu Dragnea nu doar că a rezistat asalturilor care pe alții i-ar fi doborât din prima clipă dar a și contraatacat veninos, cu mișcări de politician care-și simte spatele tare.
Liviu Dragnea unul dintre românii vânați de statul paralel
Schimbarea a doi prim – miniștri din propriul partid a fost, oricât ar vitupera unii de pe baricada adversă, un semn de forță, curaj, determinare și susținere internă.
Poziționarea alături de SUA și Israel în demersul controversat al mutării ambasadei la Ierusalim a fost o mutare genială a lui Liviu Dragnea din perspectiva luptei sale surde cu președintele Iohannis și cu falanga kovesistă a statului paralel. I-a obligat, practic, pe aceștia, să se poziționeze tranșant, să nu mai joace la două capete, cu complexe de națiune mică interesată doar să ciugulească firimituri și din stânga si din dreapta, fără a-și revendica rolul de actor principal pe care îl merită.
Din aceste motive, dar și din altele pe care cei informații le cunosc, Liviu Dragnea este, în momentul de față, the „most wanted” dintre românii vânați de statul paralel.
Întrebarea esențială din acest punct de vedere este: care va fi verdictul instanței după ultima amânare?
Statul paralel se află de multă vreme în corzi. Ne aflăm, cumva, în ultima repriză a unui meci de box care, la puncte, nu mai poate fi întors. Singura șansă a celui aproape învins este lovitura decisivă. Să-i reușească o contră devastatoare, care să-l facă KO pe adversar.
Toate speranțele de salvare ale grupării Iohannis – Kovesi sunt concentrate în acest moment în șocul unei posibile condamnări a lui Liviu Dragnea. Chiar dacă nu e vorba de o sentință definitivă.
Le-ar da un răgaz, o gură de aer, un pai de care să se agațe în zbaterea lor tot mai dezarticulată.
Este sau nu Liviu Dragnea noul ales al axei Washington – Tel Aviv – București?
Oricare ar fi verdictul judecătorilor, vom avea de-a face cu un verdict puternic influențat politic. A-l achita pe Liviu Dragnea ar fi echivalent cu o înfrângere devastatoare pentru binom și statul paralel. Adică pentru niște oculți care au dovedit, deja, că puterea îi face capabili de orice. A-l condamna pe Liviu Dragnea ar însemna, în bună măsură, relansarea jocului politic intern. Forțele centrifuge din PSD ar lua avânt, oculții, cu propaganda lor antrenată în diversiuni, ar schimba agenda politică insistând pe teme convenabile lor, corul nervoșilor care scandează, orice le-ai fâlfâi, „PSD – ciuma roșie” ar deveni și mai vehement.
Cred că presiunile, din ambele părți, pe cei trei judecători din completul de la ICCJ, sunt uriașe. Vinovăția și nevinovăția, probele de la dosar și declarațiile contradictorii ale martorilor nici nu mai contează. Acuzația, prin derizoriul ei (trafic de influență pentru angajarea și plata abuzivă a două banale funcționare), aproape că interzice o tratare serioasă a problemei. Cum să te poți concentra pe o astfel de găinărie când în joc este soarta pe termen mediu a partidului de guvernământ, lupta dintre statul legitim și statul paralel.
Verdictul care se va da va mai lămuri un aspect extrem de controversat al momentului: este sau nu Liviu Dragnea noul ales al axei Washington – Tel Aviv – București?
Eu înclin să cred că da. Iar dacă am dreptate, atunci Liviu Dragnea ar trebui să fie achitat.
După cum vedeți, nu-mi fac nicio iluzie că în acest proces justiția se va dovedi oarbă și dreaptă.
Oricare va fi verdictul instanței, el va reflecta raportul de forțe politice între cele două blocuri mari care se confruntă în acest moment pe scena politică a României: SUA – Israel – PSD versus UE (Germania + Franța) – Klaus Iohannis – DNA.
Procurorii DNA cer majorarea pedepsei la cinci ani de închisoare cu executare pentru Constantin Niţă. S-a întâmplat luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Procurorii DNA cer majorarea pedepsei la cinci ani de închisoare cu executare pentru Constantin Niţă.
S-a întâmplat luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă apelul în procesul în care fostul deputat PSD şi ministru al Energiei a fost condamnat în primă instanţă la patru ani închisoare.
DNA consideră, însă, că pedeapsa este prea mică în raport cu gravitatea faptelor; procurorii anticorupâie îl acuză pe Niţă de săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă după ce, în cursul anului 2013, i-ari fi solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia, UTI, cu Primăria Iaşi. Conform DNA, Niţă a primit două tranşe, de 30.000 de euro şi 303.118 lei, bani folosiţi, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale filialei braşovene a PSD.
După condamnarea de ieri a fostului ministru PSD-ist, totul este posibil, adică mai puțină politică și mai multă Justiție. Instanța supremă l-a condamnat pe fostul senator Dan Șova la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul CET Govora, în care este acuzat de trafic de influență (valoare contract 100.000 euro). Aceasta s-a predat și a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, o variantă opțională oferită de instanță.
Odinioară erau mândria economiei României; azi sunt doar fosile ale comunismului. Fostele combinate industriale sunt dinozaurii moderni ai României, iar meteoritul care i-a răpus este aşa-zisa „privatizare”.
Generaţii întregi au muncit pentru industrializarea României. Eforturile şi sacrificiile făcute în timpul regimului comunist pentru proiecte care urmau să le aducă beneficii tuturor românilor par să fi fost în zadar. Combinatele industriale, simbolul economiei României înainte de 1989, s-au transformat rapid în ruine şi fier vechi în anii ce au urmat evenimentelor din decembrie 1989.
Platforma Săvineşti era înainte de 1989 cea mai mare din Europa în domeniul firelor şi fibrelor chimice, dar şi de îngrăşominte chimice. Întinsă pe mai bine de 600 de hectare, ţinea ocupată.aproape o treime din populaţia oraşului Piatra Neamţ. După 1990, a fost privatizată, dar o singură fabrică mai funcţionează acum pe profit. Restul fabricilor au fost distruse de indiferenţa statului şi reavoinţa investitorilor şi sunt acum o ruină.
În Sulina a funcţionat până în anii ’90 cea mai mare fabrică de conserve din România. Industria românească a peştelui era pe locul 3 în lume în perioada comunistă, fiind depăşită de cele ale U.R.S.S. şi R.D.G. Însă, după distrugerea flotei de pescuit, fabrica din Sulina a fost privatizată şi a ajuns o ruină în care acum pasc şi se adăpostesc caii. Singurul lucru care mai aduce aminte de timpurile când funcţiona e o cutie goală de conserve ascunsă în molozul de pe podeaua fabricii. Iar halele industriale care au fost păstrate în condiţii ceva mai bune au ajuns să fie vândute pe site-urile de imobiliare.
Platforma de la Muscel unde se producea ARO a fost privatizată în 2003. Fabrica unde se făcea singura maşină românească de teren a devenit rapid fier vechi. ARO, un brand al României, este acum adânc îngropat sub ziduri dărăpănate şi hale care stau să cadă. Totul a fost ras de pe faţa pământului, furat sau vândut la fier vechi (autoturismele ARO s-au mai asamblatşi vând încă mulţi ani după dispariţie fabricii româneşti, dar nu în România, ci în Cehia – n.r.)[1].
Oraşul Oneşti a fost construit în jurul unui combinat: Grupul Industrial Borzeşti. Acolo, istoria ultimelor decenii a fost una a schimbărilor dramatice pentru comunitate. Personaje controversate au pus pe butuci una dintre cele mai mari rafinării româneşti: Rafo, odinioară cea mai modernă rafinărie din ţară, e acum în insolvenţă. Iar platforma de la Borzeşti, unde odinioară lucrau peste 30.000 de oameni, arată acum ca după un dezastru.
Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa, fondată în 1771, e în insolvenţă de 7 ani. Aici se produceau turbine pentru centrale, motoare de nave, macarale, poduri rulante. A fost privatizată în 2003 pe un milion de euro, cât ar fi costat în mod normal doar doar unul dintre strungurile de 125 de tone din fabrică, apoi o întreagă platformă a ajuns la fier vechi.
Combinatul de îngrăşăminte Chimice de la Bacău avea odionioară peste 3.000 de angajaţi şi erauna dintre cele mai importante fabrici din România. A falimentat în anii ‘2000, după privatizare, iar deşeurile rămase sunt radioactive şi periculoase pentru sănătatea oamenilor din oraş, conţinând izotopi radioactivi naturali din seriile uraniului şi thoriului. De altfel, halda de steril de aici, întinsă pe mii de metri pătraţi, e pe lista neagră a problemelor grave de mediu întocmită de Comisia Europeană.
Odinioară, Uzina Tractorul din Braşov fabrica un utilaj la fiecare 9 minute. Construită în perioada interbelică, când producea celebrele avioane I.A.R., a fost reorientată apoi de sovietici spre producţia de tractoare. În 2007, uzina s-a desfiinţat, după ce tentativele de privatizare au dus la faliment. A devenit rapid o ruină. În ultimii ani, în locul ei s-au înălţat un mall, un spital o facultate şi un cartier rezidenţial.
Peste 1.250 de întreprinderi de stat înregistra România la sfârşitul anului 1989. Cele mai importante dintre ele făceau parte din industria grea[2]
Numeroase mari fabrici şi uzine de stat din anii regimului comunist au fost închise, fărminţate sau privatizate în anii care au urmat evenimentelor din decembrie 1989. O listă a principalelor întreprinderi din România anului 1989 cuprinde peste 1.250 de uzine, electrocentrale, combinate, exploatări miniere, fabrici, întreprinderi alimentare şi agricole. Multe dintre ele au sfârşit la fier vechi. Iată o parte dintre acestea:
– Electrocentrale, cu o soartă mai bună decât a altor investiţii de stat, funcţionau la: Curtea de Argeş, Borzeşti, Oradea, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Rovinari, Turceni, Deva, Porţile de Fier, Mures, Bistriţa, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti.
– De asemenea, exista Întreprinderea energoreparaţii Bucureşti, Centrala industrială de reţele electrice Bucureşti.
– Întreprinderi de reţele electrice au fost la Piteşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Deva, Iaşi, Bucureşti, Baia Mare, Târgu-Mureş, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Timişoara şi Bucureşti.
– Au mai funcţionat Întreprinderea de Construcţii metalice şi prefabricate Bucureşti, Dispecerul energetic naţional Bucureşti, Institutul de cercetări şi modernizări energetice Bucureşti.
Industria minieră Industria minieră era reprezentată de: Centrala minieră Valea Jiului şi întreprindeile miniere de la Anina, Lonea, Petrila, Aninoasa, Dâlja, Vulcan, Livezeni, Hunedoara, Paroşeni, Lupeni, Uricani, Bărbăteni, Anina, Întreprinderea de preparare a cărbunelui Valea Jiului, Întreprinderea de reparaţii utilaj minier Petroşani, Combinatul minier Oltenia şi întreprinderile miniere Rovinari, Motru, Jilţ, Întreprinderea de utilaj minier Rogojelu din Gorj, Combinatul minier Ploieşti, întreprinderile miniere de la Cîmpulung, Voivozi, Capeni, Sălaj, Centrala minereurilor şi metalurgiei neferoase Baia Mare, Combinatul minier Suceava. Întreprinderi metalurgice şi miniere mai erau la erau la Zlatna, Baia Borşa, Baia Mare, Copşa Mică, Baia de Arieş, Dobreşti, Bocşa, Moldova Nouă, Bălan, Barza, Deva, Hunedoara.
Gaz şi petrol
Centrala sării şi nemetaliferelor Bucureşti gestiona salinele Ocna Mureş, Târgu-Ocna, Ocna Dej, Praid, Combinatul minier Cluj-Napoca, întreprinderile miniere Dobrogea, Harghita, Miercurea Ciuc, Orşova, Slănic, Cacica, Râmnicu Vâlcea.
Centrala gazului metan Mediaş gestiona întreprinderea de extracţie gaz metan Mediaş şi întreprinderea de exploatare conducte magistrale gaz metan Mediaş.
Trusturi ale petrolului erau la Piteşti, Moineşti, Târgu-Jiu, Bolintin, Ploieşti. La Teleajen era întreprinderea de utilaj petrolier şi reparaţii.
La Poiana Câmpina era întreprinderea de reparat tractoare şi motoare grele iar la Câmpina îtreprinderea de reparaţii utilaje electrice.
Industria metalurgicăDin industria metalurgică de stat mai făceau parte în 1989: Combinatul de oţeluri speciale Târgovişte, Centrala industrială siderurgică Hunedoara, Combinatul Victoria – Călan, Întreprinderea de fier Vlahita, Centrala industrială şi combinatul siderurgic Reşiţa, Întreprinderea Oţelul Roşu, Întreprinderea Ciocanul – Nadrag, Centrala industrială siderurgică Galaţi, cu întreprinderea Laminorul de tablă – Galaţi şi întreprinderea de construcţii metalice Tecuci, Centrala industrială de prelucrări metalurgice Bucureşti, Întreprinderile metalurgice Aiud, Beclean, Laminorul Brăila, întreprinderea de sârmă şi produse din sârmă Buzău, Combinatul metalurgic Câmpia Turzii, întreprinderea de sârmă, cuie şi lanţuri Galaţi, întreprinderea metalurgică Iaşi, întreprinderea de ţevi Roman, Centrala industrială pentru produse refractare Braşov, întreprinderile de produse refractare de la Aleşd, Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca, Pleaşa, Centrala industrială pentru materiale neferoase şi rare Slatina, întreprinderea de alumină Oradea, Întreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina, Întreprinderea de produse cărbunoase Slatina, Combinatul metalurgic Tulcea, întreprinderile metalurgice Neferal – Brăneşti, Laromet – Bucureşti, Sinterom – Cluj Napoca, de supape bolţuri din Topoloveni, de piese şi armături din aluminiu şi pistoane auto din Slatina.
Industria auto Din industria auto făceau parte: Centrala industrială de autovehicule Braşov, întreprinderea de maşini agregate şi subansamble auto „Sf. Gheorghe” Covasna, întreprinderea de radiatoare şi cabluri Brasov, de piese de schimb – Oradea, de piese auto de la Iaşi, Satu Mare, Sibiu, Reghin. Întreprinderi auto mai erau la Mediaş, Bucureşti, Piteşti, Câmpulung- Muscel Argeş, Oradea, Costeşti, Oradea. Lista mai cuprinde Centrala industrială de tractoare şi maşini agricole Braşov şi Întreprinderea „Tractorul” Braşov, întreprinderile mecanice Oradea, Topleţ, Tehnofrig – Cluj, Codlea, Braşov, de armături industriale – Oradea, de oţel – Strehaia, de utilaj alimentar – Slatina, de garnituri de frână şi etanşare la Râmnicu-Sărat, de utilaje la Medgidia, de tractoare şi maşini agricole la Craiova.
Mai existau întreprinderi mecanice la Băileşti, Galaţi, Miercurea Ciuc, Piatra Neamţ, Timişoara, Bucureşti, Bacău, Buzău, Cluj-Napoca, Moreni, Zalău, Giurgiu; ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Câmpina, Filipeştii de Pădure, Vaslui.
Lista marilor întreprinderi de stat mai cuprinde peste 800 de unităţi răspândite în toate oraşele ţării, multe dintre ele rămase doar prin amintirea numelor: „Steaua Roşie” Bucureşti, „Electroprecizia” Săcele, „Frigidere” Găieşti, „Steaua electrică” Fieni, „Conect” Bucureşti. „Nicolvala” Sighişoara, „Colorom” Codlea, „Săpun Stela” Bucureşti, „Vâscoza” Lupeni, „Metal-lemn” Craiova, „Relaxa” Mizil, „Suveica” Bucureşti, „Bumbăcăria românească” Jilava, Întreprinderea de mătase „România muncitoare” Cluj-Napoca, Întreprinderea textilă „Trainica” Pucioasa, Întreprinderea de postav „Proletarul” Bacău, „Octombrie Roşu” Ghimbav, Tricotaje „Tânăra Gardă” Bucureşti, „Emailul roşu” Mediaş[3].
Guvernul nu se va mai folosi de asistența Băncii Mondiale pentru a realiza autostrada A3 Ploiești-Comarnic-Brașov, ci va merge din nou – pentru a patra oară – pe ideea unui Proiect Public-Privat (PPP) – variantă ce a eșuat de trei ori în ultimii 15 ani. Noutatea, însă, va fi folosirea de fonduri europene în cadrul PPP-ului, iar de proiect nu se va ocupa actuala Companie de Autostrăzi și directorul său, Narcis Neaga, ci Comisia de Prognoză cu o unitate special inființată în acest scop, au precizat surse din Transporturi pentru HotNews.ro. Pe de altă parte, revizuirea Studiilor și proiectarea autostrăzii ce trebuiau făcute cu sprijinul Băncii Mondiale – o garanție că ar fi fost profesionist realizate, spun unele voci – vor fi integrate și ele în cadrul PPP-ului.
În septembrie 2017, guvernul PSD condus de Mihai Tudose propunea ca de realizarea autostrăzii A3 Ploiești – Comarnic – Brașov (110 km) să se ocupe Banca Mondială, exasperat de neputința autorităților de la drumuri care în decurs de 15 ani au ratat trei tentative de concesiune/PPP-uri și nici nu au reușit să revizuiască Studiul de Fezabilitate.
Opt luni mai târziu, după ce guvernul a fost schimbat, cabinetul Dăncilă a pus pe tapet un plan în care trei mari proiecte de autostrăzi să fie realizate prin Parteneriate Publice Private (PPP), printre care și A3 Ploiești – Comarnic – Brașov. (vezi aici HG-ul)
Guvernul renunță la ajutorul Băncii Mondiale pentru autostrada A3 Ploiești- Comarnic – Brașov. Banca Mondială spune că nu a fost notificată oficial încă
Miercurea trecută, la o ședință ținută în Sinaia a Comisiei de Transporturi din Camera Deputaţilor, ministrul Transporturilor Lucian Șova ar fi precizat că derularea proiectului autostrăzii A3 Comarnic – Brașov nu va mai fi făcută prin Banca Mondială, ci se va merge pe planul de PPP aprobat de Guvern prin Hotărâre de Guvern în luna mai.
În mod ciudat însă, reprezentanții Băncii Mondiale au transmis la solicitarea HotNews.ro că nu au fost încă informați oficiali de statul român despre o astfel de decizie.
„Banca Mondială nu a primit o notificare oficială din partea Ministerului Transporturilor din România privind colaborarea pe proiectul de autostradă Ploiești-Brașov. Îmbunătățirea infrastructurii rutiere a României rămâne o prioritate majoră de dezvoltare și este esențială pentru atragerea investițiilor și stimularea competitivității țării”, se arată în răspunsul Băncii Mondiale.
Chiar și așa, decizia autorităților române de a renunța la ajutorul Băncii Mondiale pentru implementarea unuia dintre cele mai complexe proiecte de autostrăzi pe care România nu a fost în stare să o execute până acum a fost luată.
Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au detaliat de ce s-a renunțat la ideea contractării unui împrumut de 35 de milioane de euro de la Banca Mondială pentru asistență tehnică, revizuirea Studiilor geotehnice și proiectarea autostrăzii. „Cu Banca Mondială nu a existat o înțelegere scrisă, eram doar într-un proces de pregătire a unui acord. S-a luat decizia guvernamentală ca acest proiect să fie promovat ca PPP. Având în vedere această schimbare de strategie, una din consecințe este și aceea că nu se mai justifica pentru statul român să se împrumute cu 35 de milioane de euro de la Banca Mondială, ci să se revizuiească SF-ul în interiorul procedurii de PPP”, au declarat surse bine informate din Ministerul Transporturilor.
O noua „companie de autostrăzi”? De PPP nu se va ocupa Compania de Drumuri sau Narcis Neaga, ci Comisia de Prognoză din cadrul Secretaratului General al Guvernului care va înființa o unitate specială pentru PPP-uri De desfășurarea PPP-ului A3 Ploiești – Comarnic – Brașov nu se va ocupa Actuala Companie de Drumuri sau directorul acesteia, Narcis Neaga, ci implementarea proiectului va fi realizată de către Secretariatul General al Guvernului prin Comisia Națională de Prognoză ce ar urma să formeze o unitate de implementare specială. „Documentațiile existente vor fi transferate, iar Comisia de Prognoză are deja o structură de personal aprobată și va face angajări de specialiști pentru a avea capacitatea să susțină derularea proiectelor”, au mai declarat sursele menționate. „Tot ce ține de PPP teoretic se ocupă Comisia de Prognoză. Eu nu am primit nici un semn de la cineva că m-aș ocupa eu”, a declarat, Narcis Neaga, șeful Companiei de Autostrăzi.
Proiect Public-Privat, dar și cu fonduri europene. Durata proiectului – construcție+operare-întreținere – va fi mărită la peste 40 de ani „Se poate face prin PPP și cu implicarea fondurilor europene. Așa finanțăm și construcția, dar și operarea autostrăzii și am scade astfel și plata de disponibilitate anuală. Intenția este de PPP. Noutatea acum ar fi implicarea de fonduri europene în PPP”, a mai spus Neaga.
Pe de altă parte, surse din Ministerul Transporturilor susțin că durata PPP-ului va fi de peste 40 de ani, mult mai mare față de cei 26 de ani pe cât era gândită ultima tenativă eșuată de a concesiona autostrada. „Acum una din condiționalitățile PPP-ului va fi aceea că va fi pe mai mult de 40 de ani. Există interes din partea unor investitori de tip statal, nu entități bancare sau fonduri de investiții. Din perspectivă de politică guvernamentală credem că putem mări viteza de implementare a acestor proiecte folosind niște investitori de foarte mare anvergură care să susțină finanțarea acestor proiecte pe un termen foarte mare, de peste 40 de ani, ceea ce din perspectivă bancară nu poate fi vorba niciodată”, au mai apreciat pentru HotNews.ro sursele apropiate discuțiilor din Ministerul Transporturilor.
Revizuirea Studiului de Fezabilitate – un cartof fierbinte. Trebuia finanțat și supervizat de către Banca Mondială. Acum îl scoatem la licitație separat sau va fi băgat în PPP? În cadrul înțelegerii originale cu Banca Mondială, un element central era revizuirea documentațiilor existente și a Studiului de Fezabilitate căruia îi lipsesc elemente esențiale ce țin de studii geotehnice. A
vând în vedere complexitatea proiectului – o autostradă prin munți, cu zeci de viaducte, tuneluri și poduri – un Studiu de Fezabilitate competent realizat este o condiție esențială. Acum, însă, cum înțelegerea cu Banca Mondială a picat, revizuirea Studiului de Fezabilitate revine în discuție. „A fost apreciat că cel mai fezabil este să-l ducem (n.r. Studiul de Fezabilitate ) în PPP, creștem și viteza de implementare pentru că vom prinde în acest PPP și revizuirea SF astfel încât partenerul privat să-și obțină toate informațiile necesare pentru a elabora un proiect corespunzător pe care să-l implementeze”, a precizat pentru HotNews.ro surse din Ministerul Transporturilor.
Pe de altă parte, surse din domeniu au precizat pentru HotNews.ro că revizuirea SF-ului prin Banca Mondială ar fi fost o garanție de calitate și că lansarea unui PPP fără documentațiile revizuite ar putea pune mari probleme derulării proiectului.
„Se poate integra revizuirea SF-ului în PPP”, este de părere directorul de la Autostrăzi. „Negociezi prețul pe ceea ce ai acum și stabilești ca prețul final, ce rezultă după noile informații din SF-ul revizuit, să nu fie mai mare cu X%, justificat, față de prețul inițial. E un risc pe care îl împărțim”, a mai explicat Narcis Neaga.
„Când a fost negociată ultima oară concesiunea proiectului, am recunoscut faptul că informațiile din studiile geo nu sunt suficente pentru a avea un preț corect și am stabilit cu constructorul să înceapă cu studiile geo și nu am permis o creștere mai mare de X% din valoarea proiectului stabilită atunci. S-a făcut o modelare matematică și s-a introdus în contract obligativitatea concesionarului de a realiza studiile geo și s-a pus o condiție. <<Prețul negociat nu poate fi mărit mai mult de…>>. Deci automat s-a împărțit riscul”, a declarat Neaga.
Totodată, directorul CNAIR a mai precizat că până când va fi notificat oficial că de SF se va ocupa tot Comisia de Prognoză, va demara cât de curând procedurile pentru revizuirea studiilor geotehnice. „Dăm drumul în secunda doi la revizuirea SF-ului pentru studiile geotehnice, astfel încât pe perioada de negociere a PPP-ului – pentru că un astfel de contract nu se semnează de pe o zi pe alta – putem obține informații suficiente”, a spus Neaga.
BEI, în februarie: „România nu poate gestiona un PPP de nivelul autostrăzii Comarnic-Brașov” După trei tenative de PPP și concesione eușuate, înafară de Banca Mondială, și Banca Europeană de Investiţii s-a arătat interesată să sprijine proiectul autostrăzii Comarnic – Braşov.
În februarie într-o întâlnire la Guvern, vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell susținea că România nu poate gestiona un PPP de nivelul autostrăzii Comarnic-Brașov.
„(…) Vreau să adaug faptul că acesta este un proiect mare şi complex. Din perspectiva parteneriatelor public-private, s-ar putea să nu fie chiar primul proiect cu care vrei să începi să ai un PPP (Parteneriat Public-Privat, n.r.). Pentru reputaţia României pe piaţa de PPP-uri, s-ar putea să începem cu ceva mai gestionabil, mai uşor din perspectiva pregătirii proiectului şi în felul acesta să putem construi această reputaţie, ca un loc unde se poate investi în siguranţă prin parteneriate public-private”, a spus McDowell.
Autostrada Comarnic – Brașov este unul dintre proiectele cele mai discutate din ultimii 20 de ani, rămas însă la stadiul de proiect. Autostrada ar urmă să treacă munții Carpați și să lege sud-estul României de Vest, rezolvand aglomerația de pe Valea Prahovei. Din 2002 și până în prezent statul român a încercat, fără succes, să realizeze autostrada pe bani privați, prin proiecte de concesiune sau PPP. Au fost trei tentative, toate eșuate: în 2004, în 2009 și în 2015.
În 2013, Victor Ponta și Dan Șova – ministrul responsabil la acel moment – anunțau intenția de a concesiona cei 53 de km, însă detaliile afacerii au stârnit controverse: 325,2 milioane de euro plătiți anual către constructor, timp de 26 de ani cât va dura concesiunea. Adică, la finalul perioadei de 30 de ani de concesiune, statul român ar fi plătit pentru proiectul Comarnic – Brașov peste 8,45 de miliarde de euro.
Concesiunea a fost anulată oficial în iunie 2015, iar autoritățile de la Transporturi s-au grăbit să relanseze în licitație tronsoanele și revizuirea SF-ului. Toate procedurile au picat, însă, și ele, cu excepția celui mai ușor tronson Râșnov – Brașov (Cristian) care a fost contractat într-un final abia în septembrie 2017.
„Într-un proiect nu e importantă sursa de finanţare, este important să îl faci. MT a găsit o variantă mai rapidă de a face lucrurile să se întâmple”, Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor.
„Într-un proiect nu e importantă sursa de finanţare, este important să faci acel proiect, iar Ministerul de Finanţe – Guvernul, prin Ministerul de Finanţe – să aleagă cea mai facilă, utilă, ieftină sursă de finanţare”, a explicat Teodorovici.
El a afirmat că a existat o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, care au găsit o altă soluţie pentur acest proiect. „Dânşii au găsit o altă variantă mai rapidă de a face lucrurile să se întâmple pe acest sector de drum Comarnic – Braşov. Nu este importantă partea de finanţare, este importantă calea de a implementa un astfel de proiect. (…) Nu este nicio discuţie, niciun scandal, este o simplă opţiune a Ministerului Transporturilor pentru o altfel de finanţare”, a adăugat ministrul Finanţelor.
Fără îndoială un parteneriat public-privat, poate fi mai bun decât o finanțare directă de la B.M. Sunt cunoscute jafurile la care sunt supuse proiectele care sunt gestionate (implementate) de catre Stat sau administratia publică județeană și locală. Nu mai departe avem exemplul Aeroportului Brașov-Ghimbav. Aici de aproape două decenii Proiectul este utilizat electoral. Să ne reamintim, Proiectul Aeroport a adus multe voturi și mandate lui Aristotel Cancescu și liberalilor (evident și dosare penale dacă se vrea de cei de la Parchet sau Curtea de Conturi).
Ni se spune că sub coordonarea lui Narcis Neagas e va face autostrada. Nu credem ca „reinstauratului” de la conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, iar lipsi priceperea și experiența. În dreptul directorului de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere se pot consemna și neimpliniri, nu mai putin decăt de trei ori a eșuat, începănd cu anul 2004 cu această autostradă. Este adevarat ajutat de ministrul Berceanu, Dobre, Basescu sau SRI-ul lui Coldea (după cum a declarat Ponta). Vom reveni.
„În lunga mea experienţă în sistemul judiciar, cred că ceea ce face preşedintele astăzi este cel mai periculos precedent pentru statul de drept. Este cel mai periculos precedent pentru că este prima dată când un demnitar de rang înalt, să nu spun la cel mai înalt nivel, pune în discuţie respectarea şi aplicarea Legii fundamentale, aplicarea şi respectarea unei decizii a Curţii Constituţionale.” (Tudorel Toader, ministrul Justiţiei)
Cum poate să-și bată joc permanent de poporul român un fanariot instalat în funcția de Gauleiter peste colonia România din exterior și să nu fie nimeni care să-l pună la punct sau să-l tragă la răspundere pentru toate abuzurile lui? S-a confecţionat o falsă imagine impostorului Klaus Iohannis, care pozează în „neamţ cinstit şi serios”, datorită unei prese corupte şi manipulatoare. Nemţii au pregătit acest sas hoțoman, incult și arogant, dar bun executant, ca să devină Gauleiterul României încă dinaintea intrării în secolul XXI. Ca să se nimerească pe calapodul unei ţări corupte şi umile, nici că se putea găsi o lichea mai potrivită!
Nicolae Ceaușescu a fost ultimul român care a condus România. Cei care i-au urmat au fost toți alogeni. Nu se poate permite accesul băștinașilor din colonie în fruntea țării, fiindcă un român adevărat nu ar fi capabil să devină trădător absolut, să lupte până la capăt împotriva propriei țări și să participe, în calitate de complice, la jefuirea acesteia! Din 1990 încoace românii nu au mai avut acces la funcția de președinte al țării, iar din anul 1996 președinții au fost numiți, nu aleși. Votul a fost doar praf în ochii naivului electorat pentru mimarea democrației.
Pe lângă faptul că este permanent paralel cu Constituția, Klaus Werner Iohannis abuzează săptămânal de funcția sa prin naveta la Sibiu, cu coloană oficială și pe bani publici, ca un veritabil împărat însoțit de suita sa imperială. Absolut nimeni nu se sesizează și nu stopează acest abuz sfidător!
În plus Klaus Werner Iohannis lucrează doar trei zile pe săptămână: marți, miercuri și joi, în rest fiind la Sibiu. A se vedea agenda prezidențială care nu conține activități în zilele de vineri și luni, doar semnări de documente, care sunt făcute anterior și publicate la momentul oportun ca să pară că lucrează cu adevărat. Întâlnirile rare cu diplomați sâmbăta sau vizitele efectuate în aceeași zi de sâmbătă sunt la Sibiu sau în județele limitrofe.
Așa făcea și când era primar la Sibiu. Venea la serviciu la ora 10 și se căra la ora 13, fără să dea socoteală nimănui. Impostorul acesta, ținut în brațe de statul german și protejat de iudeo-masoni prin intermediul serviciilor secrete care dictează polițiștilor, procurorilor și judecătorilor, știe că nu va plăti niciodată pentru toate fărădelegile comise!
Oameni buni, ăsta își bate joc de voi și voi nu recționați. Un traficant de copii, hoț de case și hitlerist cu acte în regulă, care a devalizat statul român de sute de imobile în valoare de miliarde de euro, după ce a declarat FDGR-ul condus de el ca succesor al organizației hitleriste Grupul Etnic German din România, desființat prin Convenția de Armistițiu și un decret regal, ambele din anul 1944, pozează în om corect și luptător împotriva corupției, fiind și premiat de stăpânii lui din străinătate. Tefeliștii cu creiere spălate văd în impostorul acesta un adevărat monument de corectitudine! Normal, fiindcă ei se adapă cu informații de la aceleași surse media ale iudeo-masonilor, cele care l-au promovat pe impostorul Klaus Iohannis de când a fost plasat pentru prima dată pe scaunul de primar de la Sibiu.
La Sibiu funcționează cu succes un „poligon” de testare a globalismului la scară mai mică. De aceea pe lângă primar sas au existat un rege și un împărat al țiganilor. După ce s-a testat la Sibiu credulitatea, toleranța și răbdarea românilor, care au acceptat un primar sas, ce i-a scos ulterior pe capete din case prin retrocedări ilegale și s-a constatat că românii nu se revoltă, ci acceptă în continuare dictatura personală a unui alogen corupt, iată că s-a reeditat experimentul cu un „tătuc” străin de neamul românesc și la nivel national! Tot la Sibiu sunt patru (!) loji masonice „românești”, două cluburi Lions, unul Rotary și o loja antiromânească, având componență exclusiv germano-ungurească la Cisnădioara (14 km de Sibiu).
De asemenea, la Sibiu funcționează și Clubul Economic German din Transilvania, care este mai tare decât Consulatul german, foarte activ și el în localitate. Membrii Clubului Economic German (oameni de afaceri din Germania, Austria și Olanda, toți masoni!) au decis la întâlnirea lor din vara anului 2007, care a avut loc în comuna Biertan, judeţul Sibiu, ca primarul sibian să participe la alegerile din 2009 cu sloganul electoral: „Pentru ca România să arate ca Sibiul!” Însă Traian Băsescu, informat fiind de aripa Coldea din SRI, fidelă lui, le-a tăiat nemţilor entuziasmul, fluturând cele două dosarele penale ale lui Iohannis de la DNA! După ce s-a închis lista candidaturilor la alegerile prezidențiale din anul 2009, hopa și procurorul Țuluș cu NUP-urile lui salvatoare!
Încă dinainte să devină primar, Klaus Werner Iohannis s-a știut ocrotit definitiv și a primit garanții de la protectorii lui (oculta globalistă – căutați pe internet ce fac aristocrații și bancherii care conduc lumea cu copiii dispăruți în urma traficului internațional de carne vie! – și statul german) că niciodată nu o să fie tras la răspundere în mod legal și pedepsit pentru toate ticăloșiile comise. El s-a știut protejat și de serviciile secrete românești, devenite sucursale subordonate suratelor occidentale, din momentul în care șeful SRI Sibiu, colonelul Nechifor Ignat, pusese umărul la manipulările și sforăriile electorale din anul 2000, după întrevederea avută de acesta la Sibiu cu Otto Schily, ministrul de Interne german, înainte de alegerile locale câștigate greu, în turul doi, de Iohannis. Atunci impostorul a obținut primul mandat de primar al Sibiului.
Otto Schily a revenit în România și înainte de alegerile din 2004 ca să fie sigur că protejatul său sas va fi reales. S-a bisat întâlnirea de la Sibiu cu colonelul Ignat, iar după alegeri acesta a fost răsplătit prin avansarea la gradul de general și detașarea la București în structura centrală, între primii trei oameni din SRI ca importanță, după care a fost pensionat ca să-și rumege în tihnă prețul trădării de țară.
Relația Klaus Iohannis-SRI s-a amplificat în anul 2009, când Crin Antonescu a fost obligat să-l aducă pe primarul sibian în prim-planul politicii naționale, când cu așa-zisul „Proiect Iohannis” prin care acesta urma să devină premierul pesedistului Mircea Geoană dacă ar fi câștigat alegerile prezidențiale.
Crin Antonescu a fost reactivat în februarie 2013, fiind din nou obligat să-l readucă pe Klaus Werner Iohannis pe prima scenă a politicii naționale prin cooptarea acestuia în PNL, imediat după președinte ca ierarhie în partid, pentru noul venit înființându-se în mod special funcția de prim-vicepreședinte și adoptându-se o serie de derogări de la statul partidului privind vechimea în partid și funcțiile de conducere. Crin Antonescu știa de atunci că Iohannis urma să-i ia locul în fruntea partidului și că tot el va deveni candidatul PNL pentru prezidențiale. După care a urmat scenariul infantil cu „divorțul” de PSD, desființare alianței USL, demisia lui Crin Antonescu după europarlamentare și rocada cu Iohannis, unificarea PNL-PDL, totul finalizându-se cu candidatura lui Iohannis la prezidențiale, susținut de alte marionete SRI din vârful PNL-ului, Teodor Atanasiu și Marian Petrache, care au și dispărut după aceea din fruntea partidului, conform principiului „Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece”, aplicat de toate serviciile secrete din lume.
Pe timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2014, relația Iohannis-SRI s-a cimentat definitiv.Dacă priviți retrospectiv desfășurarea evenimentelor prin prisma aceasta o să înțelegeți de ce era așa sigur în declarații Iohannis, atunci când afirma cu atâta convingere că va câștiga procesul cu ANI, aflat pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție – atenție, Protocolul SRI- Înalta Curte de Casație și Justiție funcționa, la fel ca Protocolul SRI-DNA! De acolo, din aceeași certitudine venea și interpelarea ironică pe care i-a adresat-o președintelui ANI, Horia Georgescu la o sindrofie „A, încă sunteți bine?”. La scurt timp după întrebarea lui Iohannis, Horia Georgescu nu a mai fost bine și nici liber, fiind arestat de DNA sub acuzația de corupție!
Iohannis contestă sentințele judecătorești definitive și legile care nu-i convin. El, „garantul Constituției”, contestă deciziile Curții Constituționale a României!!! În egoismul lui, al celui fără copii, care „a investit în case”, cum singur a spus, crede că toate i se cuvin lui: guvernul meu, românii mei, armata mea, justiția mea, procurorii mei, Constituția mea…
Faptul că atunci când a pierdut o casă obținută prin fals în acte publice și uz de fals, președintele României a declarat despre o sentință judecătorească, DEFINITIVĂ ȘI IREVOCABILĂ care nu-i era favorabilă, că-l nemulțumește și nu este bună, a reprezentat un ATAC LA STATUL DE DREPT și motiv pentru demararea procedurii de suspendare a președintelui de către Parlament. Presa, CSM-ul și „societatea civila” nu se mai sesizează pentru atac la adresă independenței Justiției, așa cum făceau când era vorba de alți politicieni care comentau nu decizii definitive, ci cauze care se aflau pe rol? Deciziile definitive nu a îndrăznit nimeni să le conteste până la domnul președinte! Da, uitasem, el promitea „un altfel de politică”. Subliniez conflictul de interese și abuzul în serviciu pe care le-a întreținut permanent la Sibiu, și în procesele acestea cu casele lui, când primarul Iohannis îl apăra în instanțe pe escrocul Iohannis, deși primăria trebuia să se afle de cealaltă parte a „baricadei” fiindcă ea fusese jefuită de cele două imobile! Observ că și la Cotroceni, Klaus Werner Iohannis păstrează aceeași atitudine de la Sibiu, de Rege Soare, căruia toți supușii trebuie să-i îndeplinească absolut toate mofturile fără să crâcnească, mai ales atunci când se declară „nemulțumit”. Normal, „Stop, și de la capăt”… din nou repetă autocrația, doar că de data aceasta la București. „Pas cu pas”… spre dictatură. Acum are „guvernul meu”, urmează Parlamentul lui. Oricum majoritatea deputaților și senatorilor sunt obedienți jupânului de la Cotroceni și fac sluj în fața acestuia, de frica DNA-ului condus de Kovesi, cea apărată acum de Iohannis.
Procurorii și polițiștii sibieni l-au protejat pe Klaus Iohannis în toate dosarele penale, începând cu furtul celor două case și terminând cu declararea FDGR-ului condus de el ca succesor al unei organizații hitleriste! Poliţistul şi procurorul, care închiseseră la începutul anilor 2000 dosarul de urmărire penală pentru falsul în acte și uzul de fals prin care tandemul Iohannis-Lăzurca (mama lui Carmen Iohannis) împreună cu escrocul Baștea Ioan furaseră două imobile de la statul român – fapte demonstrate de judecători după 16 ani de procese! –, au fost promovaţi. Astfel, poliţistul Tiberiu Ivancea a devenit şeful poliţiei sibiene, iar procurorul Ioan Irimie a ajuns prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu!
Aceeași protecție, asigurată de procurori corupți, a funcționat și la nivel național, la Parchetul General sau la DNA. Am scris și am probat suficient despre ocrotirea lui Klus Werner Iohannis de către magistrați corupți. Deși falsurile în acte publice din afacerea caselor luate cu japca de trio-ul de escroci Baștea-Lăzurca-Iohannis au fost recunoscute în justiție și autorul lor condamnat, beneficiarii falsurilor, respectiv soții Iohannis, nu au fost deposedați imediat de imobilele obținute prin fraudă, ei câștigând în continuare peste jumătate de milion de euro din închirierea parțială a spațiului dintr-o casă a cărei proprietari impostori erau!
Și azi situația este neschimbată, deși există o sentință definitivă a Curții de Apel Brașov din noiembrie 2015, prin care soții Iohannis au pierdut și al doilea imobil obținut prin falsuri în acte publice, sentință întărită în data de 22 februarie 2017 prin respingerea contestației în anulare, formulată de proprietarii impostori, de către Curtea de Apel Pitești. Cu toate acestea, Klaus Werner Iohannis nu a restituit cei aproximativ 800.000 de euro încasați chirie necuvenită de la banca Raiffeisen și statul român nu poate să intabuleze imobilul revenit la el, deoarece escrocii au scos-o la înaintare pe Baștea Rodica din SUA, soția complicelui Baștea Ioan care a decedat. Aceasta a deschis două noi procese la Sibiu, având ca obiect același imobil, pentru ca justiția sibiană, infestată cu judecători corupți, să tergiversez cele două procese și implicit intabularea imobilului de către statul român, chipurile casa fiind în litigiu! Astfel, Iohannis „nu poate” să restituie banii încasați necuvenit fiindcă imobilul în cauză nu este intabulat de stat, fiind într-un litigiu creat artificial de aceiași escroci care au furat casa de la statul român.Poporul, în majoritatea sa, este intrigat că Iohannis refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă a Curții Constituționale a României. Păi asta face cu toate hotărârile judecătorești definitive, indiferent de instanțele care le-au emis, așa cum tocmai v-am arătat mai sus!!!
Justiția care acceptă și tolerează toate tertipurile necinstite folosite de Iohannis și avocații diavolului este „justiția” ideală pentru ticăloși. Aceasta este „Justiția” pe care o apără Iohannis și o vrea neschimbată, fără Legea răspunderii magistraților, ca să decidă destinele unor oameni judecătorii necinstiți, așa cum le dicteză lor interesele personale și fără teama că vor da cuiva socoteală! Familia Iohannis a fost ajutată de judecători corupți ca să obțină două imobile enorme în centrul Sibiului și să tergiverseze după aceea un proces timp de 16 ani (!!!), din 2000 până în 2016, ca să obțină în continuare chiria enormă de la o bancă chiriașă, încă 11 ani după ce pierduseră celălalt imobil în anul 2005, după alt proces care a durat „doar” cinci ani, deși ambele clădiri au fost sustrase împreună cu aceleași documente false.
Unii dintre cititori probabil vor spune: „Bine-bine, îl protejeză magistrații corupți pe Iohannis, la ordin politic, SRI sau masonic, dar presa de ce tace?” Simplu, spuneam de protecția acordată lui Klaus Werner Iohannis de două entități: 1) Germania, fericită că are în România Gauleiterul neamț pentru care s-a agitat de mai multă vreme – există voci care spun că Iohannis ar fi mai mult khazar, decât sas. 2) Iudeo-masonii suprastatali care-și duc la îndeplinire proiectele globalizării prin marionete șantajabile și docile ca Iohannis și au tot interesul să-l protejeze, după ce tot ei l-au înscăunat ca guvernator peste colonie. Revin la întrebarea de ce tace presa? Păi, mass-media din România se află 80% în proprietatea evreilor internaționaliști, iar restul de 20% al patronilor sunt majoritatea masoni. În plus, două televiziuni sunt pe față „trompete SRI”: Realitatea TV și Digi 24.
Doar naivii pot să credă că Iohannis Klaus Werner o să fie pedepsit vreodată pentru faptele grave pe care le-a comis. Cine să o facă, umila și obedienta justiție română? Poate doar justiția divină să-l pedepsească… pe lumea cealaltă, dacă există.
Fără îndoială, cel mai bun parlamentar de Brașov, de la functionarea in structura actuală a forului legislativ (1992), senatorul Daniel Zamfir, cu realizari ce tin de o viață mai bună pentru romăni, a căror impact care a deranjat sistemul, în primul rănd cel bancar, a plecat din PNL.
Senatorul Daniel Zamfir, cunoscut ca inițiatorul Legii darea în plată, pleacă din PNL (ca să dăm doar un singur exemplu), a demisionat după ce conducerea partidului a decis, în luna martie, să propună excluderea sa în Consiliul Național pentru că, chipuriule l-a criticat pe fostul brașovean Ludovic Orban și deciziile aiuritoare ale acestuia privind partidul.
„Lucrurile pe care le traim impreuna de o buna bucata de vreme sunt pentru mine de neimaginat. V-o spun cu toată sinceritatea și amăraciunea! Sunt membru al acestui partid de zece ani, am avut onoarea să fiu deputat în perioada 2012-2016, iar acum din 2016 senator. De la bun început am crezut și cred în continuare că rolul parlamentarilor este să facă legi bune și așteptate de oameni. Așa am gândit când am început cu legea dării în plată, așa gândesc și acum când am inițiat Legile împotriva cămătăriei, legi care protejează milioane de români împotriva abuzurilor instituțiilor financiare bancare și nebancare. Nu mică mi-a fost surprinderea când am constatat că președintele partidului meu ia decizia să fiu exclus din partid dacă voi continua cu aceste proiecte de lege. Eu însă am continuat și ele au fost votate în Senat, cu sprijinul majorității PSD-ALDE și îmi doresc să fie votate cât mai repede și în Camera Deputaților pentru a face dreptate milioanelor de români care sunt victimele abuzurilor sistemului bancar și nebancar. Motivația excluderii mele, cum că sunt deviaționist de la linia partidului, este, din păcate, din vremuri pe care ni le-am fi dorit demult apuse și sunt expresia gândirii primitive a președintelui PNL și a celor din jurul său”, a scris Daniel Zamfir pe Facebook.
Acesta îl acuză pe Ludovic Orban că a dus partidul într-o direcție greșită, care a ajuns să apere abuzurile.
„Or, ce vedem astăzi? PNL a fost băgat în tranșee de către Ludovic Orban și un grup restrâns și ilegitim de „prieteni sfătuitori”, un PNL care în loc să apere drepturile și libertățile fundamentale ale omului, s-a transformat în apărătorul abuzurilor. Tot expresia unei gândiri primitive este și decizia luată de „grupul președintelui”de a nu iniția și vota nicio propunere alături de PSD. (…) Dincolo de atitudinea primitivă, aberantă a ”grupului președintelui” eu așteptam o reacție și din partea celor din conducerea PNL, alții decât cei din „grupul Președintelui”! Este vorba despre direcția greșită în care merge PNL, din punctul meu de vedere politica neo-liberală a anilor ‵90, în care piața trebuia lăsată liberă cu reglementări minimale în domeniul financiar e deja depășită. Astăzi, în toată lumea politica de centru dreapta, e o politică umanist-liberală care are în centrul preocupărilor prosperitatea cetățeanului, apărarea drepturilor lui, înaintea intereselor instituțiilor financiare și ale multinaționalelor. Inclusiv OECD atrage atentia ca libertatea pietelor a dus la crearea de monopoluri si oligopoluri, iar spirala inechitatilor a crescut”, mai spune Zamfir.
Senatorul critică și decizia lui Ludovic Orban de a face plângere penală pe numele Vioricăi Dăncilă. „Președintele PNL apelează la plângeri penale și atacuri fără precedent la CCR, acțiuni care pun PNL în cea mai rușinoasă postură din istoria sa. Asa am ajuns ca acestea sa fie prioritatile noastre si nu sanatatea si educatia, dupa cum anunta eminenta cenusie a PNL, dl Citu. (…) Am asteptat, dupa decizia legata de excluderea mea, o reactie a partidului. Ea n-a venit. Multi dintre voi ma rugati insa in privat sa nu plec, sa lupt! Dar asta doar in privat. Am asteptat sprijin pentru proiectele de lege care fac bine romanilor si nu intereselor care planeaza in jurul gruparii Orban. (…) Din acest motiv, am decis să-mi concentrez energiile pentru a duce la bun sfârșit proiectele de lege pe care oamenii le așteaptă. Fara ipocrizie, va indemn sa dati raspunsuri la cele de mai sus! Drumul meu in PNL se opreste aici. Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, cu adevărații liberali din PNL ne vom întâlni de aceeasi parte a baricadei, apărând împreună drepturile și libertatile fundamenntale ale oamenilor”, mai spune senatorul.
Reamintim, problemele au început între Orban și Zamfir încă de la începutul anului, atunci când preşedintele PNL a anunțat că senatorul PNL Daniel Zamfir are „atitudini neconforme” cu linia partidului şi dacă va continua în aceeaşi manieră se vor despărţi. Practic a fost vorba de proiectelede lege elaborate și susținute de Zamfir, prin care s-a impus un nivel de rigoare si respect intre banci si un cetățean permanent batjocorit și „jumulit” de catre acestea. Proiectele lui Zamfir au lovit direct și în interesele unor liberali (de la care partidul și Orban se pare ca avea unele beneficii ) care dețineau Instituții financiare nebancare (IFN).
![Klaus Iohannis, „garantul Constituției”, contestă deciziile Curții Constituționale a României! „În lunga mea experienţă în sistemul judiciar, cred că […]](https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2018/06/johannis-medievalul-620x350.jpg "Un alogen infatuat și corupt sfidează o țară întreagă")
Prev
