În ţara directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, exact aşa arată democraţia. Un vlăjgan huligan dezbrăcat oricum până la brâu doar ca să defileze cu bicepşii şi pectoralii în mulţime, îşi dă chiloţii jos noaptea, în mijlocul bulevardului, îşi întinde atotputernic şi victorios mâinile în văzduh, ca şi cum ar fi cucerit în sfârşit lumea, îşi dă la o parte de pe gură tricoul cu care îşi acoperise tot chipul puţin mai devreme doar ca să săvârşească infracţiuni, cât să ţipe, cât să se audă mai bine, cât să urle şi mai tare şi să-njure cât îl ţin plămânii legea şi autoritatea şi să-l audă chiar tot Bucureştiul, capitala ţării, pentru ca la final să îşi expună triumfător şi falnic organul anatomic în faţa organului de aplicare al legii. The new rule of law, varianta Sistem, 2.0. Organ, cum ar veni, contra organ. Pulan versus pulan. Depinde care-i sistemul de referinţă, depinde la ce anume te raportezi. La lege sau la organul genital, denumit în popor şi mădular.

De vlăjganul care devastează nu te poţi apropia pentru că sunt vreo alţi trei lângă el de aceeaşi factură, cu feţe acoperite, pregătiţi să-ţi dea imediat în cap sau să-ţi dea foc. Pentru că în ţara lui Hellvig, democraţia se face cu bordura şi cu cataroiul aruncate special pentru sfârtecarea cutiilor craniene ale oamenilor. În ţara lui Hellvig democraţia se udă şi îngraşă cu sticle pline cu fecale, se prăjeşte la foc, prin incendii pe bulevarde şi străzi, în ţara lui Hellvig democraţia se propagă, se pliveşte, se hrăneşte şi se stăpâneşte cu mădularul, iar puterile executive se jefuiesc, se sustrag prin forţă. Se iau cu japca practic. Dacă încerci să aplici legea, să îţi faci meseria, şi să respecţi raţional până la urmă nişte principii elementare şi democratice, îţi iei un gard din fier între dinţi şi zeci de pumni şi de picioare în cap de nu te vezi. Apoi râd de tine bălos că de ce n-ai ieşit din spital între patru scânduri.

De vot, de sufragiu, de alegeri, de free speech, de vorbele lui Raţiu- “voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”- spuse care pentru aceşti analfabeţi ai vremurilor noastre sunt frumoase doar cât le recită ca papagalii la televizor, cât să pară ei culţi în cap, niciodată puse în practică, de pietrele de temelie ale democraţiei, aceştia n-au auzit. N-o fi democraţia pefectă, dar e cu siguranţă perfectibilă, alt sistem mai aproape de opţiunea directă a cetăţeanului nu s-a inventat. Însă nu, lor le plac doar cărămizile, bucăţile de asfalt, pietroaiele, bordurile în mufă şi boxul aplicat pe bătrâni. Chestiune de educaţie şi de gust până la urmă, depinde de cum ai fost educat, depinde cum eşti aşezat în tine ca om, eşti o persoană cu minte limpede sau eşti primat. Nu eşti de acord cu ei? Ia-ţi un box, bordură, gard din fier în faţă, dă-te dracu’!
Fix cum îi plăcea lui Hellvig să se-mpăuneze singur prin vuvuzele de joasă factură, acest “pumn de fier în mănuşă de catifea” al SRI. Sunt aceiaşi vizeri, slugoi transpartinici ai tuturor corupţilor pe care i-au găsit în cale şi care nu doar că l-au copiat pe Napoleon dar l-au împachetat pe directorul SRI citând cuvânt cu cuvânt şi din Dimitry Olegovich Rogozin, fostul vicepremier rus responsabil cu industria militară de apărare: „Politica Rusiei trebuie să fie politica unui pumn de fier în mănuşă de catifea. Trebuie să transforme inamicii în parteneri, partenerii în neutrii şi neutrii în aliaţi şi, imediat, prieteni”. Au programat şi pregătit o violenţă fără precedent, au îmbrăcat-o frumos, totul într-altă mănuşă din catifea, o poleială de fraierit credulii şi naivii: diaspora. Practic, doar dacă gândeşti altfel sau te disociezi de asemenea specimene, nici nu mai ai voie să trăieşti. Pentru că dacă nu eşti de acord cu ce săvârşesc ei, cu ilegalităţile lor, trebuie să mori. Aşa înţeleg ei democraţia. Să nu vă mai întrebaţi de ce fix aceleaşi persoane cărau, în campanie electorală, candidaţi la Preşedinţia României în Rusia. Acolo e zenitul, acolo e modelul, acolo e patternul, de-acolo-s ideile şi forţa creatoare, de-acolo e inspiraţia, acolo răsare Soarele lor. Şi tot acolo apune.

În România care oftează după tătuci, desprinsă teoretic acum aproape trei decenii din blocul sovietic

 dar rămasă cu aceleaşi metehne, stat care are încă şi îşi plăteşte din bani publici nu mai puţin de şapte servicii secrete, ei bine, în această ţară- ce situaţie-  nimeni, dar nimeni n-a avut niciun colţ de şerveţel de informaţie în legătură cu “revoluţia” care s-a pregătit atent din timp, în care s-a investit puternic, susţinut, masiv şi care era plănuită să aibă până la urmă doar câţiva beneficiari. Ce să vedeţi, aceiaşi.

Nu, în patria interceptărilor fără număr şi a industriei denunţurilor, în care – by the way- şi Hellvig a semnat pe bandă rulantă protocoale secrete, nimeni n-a ştiut nimic, deşi era necesar doar să deschizi Facebookul, împânzit tot de ei, câteva siteuri sau chiar să-l auzi pe unul asumat, public, la televizor spunând clar că va fi “fum, flăcări şi sânge pe străzi”, că va fi “revoluţie”, că trage “un semnal de alarmă, un avertisment către forţele de ordine: „oricine va încerca să reprime aceste manifestări, va fi judecat de Tribunalul Penal Internaţional, pentru că avem drept să ucidem în aceste condiţii”. Imediat după eşecul muiştilor în “revoluţia muii lor”, proiectată pe tot ce mişcă şi tot ce nu mişcă, şi după ce a incitat la ură politică şi manifestaţii violente, El Patron politic al şefului SRI foloseşte acelaşi substantiv- “reprimare”- iar eternii şi tradiţionalii prieteni de trotuar ai şefului SRI ce credeţi că fac, într-o campanie iresponsabilă, vecină cu demenţa, de linşaj a tuturor celor care consideră că le stau în cale, care gândesc raţional? Fac apel fix şi taman la Curtea Penală de la Haga, ca diliul de dinainte, pentru că ar fi fost “gazaţi românii” şi cer, tot ca smintitul, “călcarea în picioare” a jandarmilor. Primul nebun a fost plasat sub măsura preventivă a controlului judiciar, ceilalţi sunt încă liberi. Toate acestea deşi Constituţia, adicătelea legea fundamentală a statului, spune că nimeni nu e mai presus de lege iar toţi cetăţenii români sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

În ţara lui Hellvig, directorul principalului şi cel mai important serviciu de informaţii al României, Centrul Surse Deschise al SRI care oricum scanează clandestin conturile de pe reţele de socializare, siteurile şi forumurile, care înjură pe bandă rulantă, linşează şi trollează la ordin, în ţara tehnicilor de psy ops folosite în secret, ilegal şi mereu în momente politice importante pe populaţie civilă, Open Source Intelligence/OSINT, Centrul de Monitorizare, Direcţia de Apărare a Constituţiei, Pilonul de Informaţii, operaţiuni şi planificare, Direcţia Generală, zona de informaţii, analiză, absolut toate sunt praf şi pulbere, inutile şi practic inexistente dar în continuare bugetofage. La SRI, de la ofiţeri până la generălime, de la portar până la Biroul Executiv, Consiliul Director şi baştani burtoşi, toţi sunt brusc surzi şi chiori, nimeni nu mai ştie să citească, nimeni nu are Facebook şi nu deţin nici măcar una bucată de televizor. Nu numai că sunt incapabili şi incompetenţi, dar se înţelege că sunt practic şi de-a dreptul imbecili, duşi de tot cu pluta. O armată de zombi plătită tot de noi care trăieşte în altă ţară, vorbeşte altă limbă, sunt toţi spălaţi pe creieri şi execută mecanic şi orbeşte nişte ordine, vin de pe altă lume, trăiesc pe altă planetă şi se raportează întotdeauna la altă galaxie. În mintea zombificaţilor de la SRI, în care toţi rostesc papagaliceşte la fel, lumea se învârte practic invers şi în România, cu fundul în sus, de fapt nu s-a întâmplat nimic. Nimic din ce nu le-ar fi putut servi cu adevărat lor.

Pe principiul sănătos “spune-mi cu cine te întinzi pe trotuar ca să-ţi spun cine eşti”, în timp ce directorul SRI culegea informaţii despre gaz interstelar din alte galaxii, bordurierii prieteni buni ai săi, săptămâni întregi, dacă nu chiar luni, au „gazificat” populaţia incitând, promovând şi difuzând ură, sub toate formele posibile, violenţă verbală şi fizică, au linşat public oameni, autorităţi, au siluit legi, principii şi reguli de bun simţ, au intoxicat, dezinformat şi manipulat cu intenţie şi en gros oameni de bună credinţă, au falsificat grosier realităţi, s-au închinat înjurăturilor, au glorificat invectivele, toţi scuipaţii, toate flegmele, absolut totul într-o campanie brutală, sălbatică, turbată, agresivă şi fundamental negativă, rea şi disperată, unicul scop fiind de a distruge principii sănătoase democratice, de a sădi şi incita la ură oamenii de bună credinţă, de a exploata, explora şi adânci divergenţe politice sau sociale, de a mări ecarturile din România, de a slăbi şi dilua autoritatea în stat, credibilitatea în lege, de a susţine mişcări politice de extremă, de a submina guverne şi de a acapara prin orice mijloc ilegal puterea executivă totuşi legal şi democratic aleasă. Că ne place sau nu, a fost un vot, asta e. Cum ar spune mutu’, ghinion!

Vorba congresmanilor americani la audierea gigantilor tech în Capitol Hill: “Aşa arată Russian Toolbook, domnilor! Măsurile active”. “Ura aceasta, mesajele acestea, dezinformările acestea sunt cancerul democraţiei noastre”. „Măsurile active„, cum ar spune Oleg Kalugin, un fost guru al operaţiunilor KGB, sunt „inima şi sufletul intelligenceului sovietic„. Înseamnă acţiuni de război politic cu scopul de a influenţa major evenimentele, de a aduna informaţii, şi mai ales de a le folosi astfel încât cursul acestora să aibă sfârşitul pe care îl vrei tu, ideea fiind aceea de a-ţi atinge obiectivul prin orice mijloace. Mijloacele folosite în „măsurile active” sunt extrem de bine cunoscute, sunt predate la Institutul Andropov, acum Academia de spionaj rusă, sunt descrise în detaliu în orice manual de specialitate, sunt postate pe siteul NATO, s-a discutat despre ele pe îndelete şi au fost disecate în Congresul SUA, sunt expuse în amănunt şi recunoscute de toţi şefii structurilor de securitate americane care în 2016 nu au putut să le combată: dezinformări, intoxcări, propagandă neagră, gri şi albă, campanii de discreditare, de falsificări de realităţi, de documente, susţinerea subterană a diferitelor mişcări politice, promovarea organizaţiilor de gherilă politică, subminarea guvernelor, adâncirea divergenţelor din societate, până la utilizarea diferitelor grade de violenţă.

În manualul Colegiului de Apărare al NATO realizat de Divizia de Cercetare NATO, numit Manualul Războiului Informaţional rusesc, editat la finalul lui 2016, veteranul ofiţer al GRU, Vladimir Kvachkov, evocat ca reper până şi în Legislativul american, dar şi literatura militară rusă de specialitate, certifică faptul că “a apărut un nou tip de război, pentru că războiul armat şi-a abandonat locul decisiv în realizarea obiectivelor militare şi politice pentru un alt tip de război- războiul informaţional”. Kvachkov este fost ofiţer al academiei militare ruse ce a servit în Afganistan, în Germania de Est, în Taşkent- Uzbekistan, în Azerbaidjan în timpul conflictului din Nagorno Karabakh, în Tajikistan, acuzat, arestat şi eliberat pentru asasinate, dar ale cărui teorii desprinse din practici despre „operaţii speciale”, incluzând aici operaţiile informaţionale, toate au fost preluate şi adoptate ca fundament pentru materialele de instrucţie militară şi antrenament ale Academiei militare ruse.

„O ţintă evidentă pentru distribuirea dezinformării este mass media şi există o legătură directă între campaniile media şi capacitatea unei societăţi de a rezista: mass media de astăzi pot provoca haos, pot genera confuzie în guvern şi conducerea militară a oricărei ţări, pot să injecteze, să insufle idei de violenţă, trădare şi imoralitate şi pot să demoralizeze publicul. Supuse acestui tratament, personalul forţelor armate şi publicul din orice ţară nu vor fi pregătite pentru o apărare activă„, sunt citaţi în manualul NATO, Serghey G.Chekinov (colonel în armata rusă, doctor în ştiinţe tehnice la Centrul de Cercetare Strategică militară al Statului Major General al Armatei Ruse) şi Serghey Bogdanov ( general locotenent rus, doctor în ştiinţe militare, ce a servit peste 20 de ani în poziţii de top ale armatei ruse, în Germania, Siberia, Urali, preşedinte al Centrului de Cercetare Strategică Militară al Statului Major General al Armatei Ruse) din cartea lor „Perioadele iniţiale ale războaielor şi impactul acestora asupra unei ţări: Pregătirile pentru un război viitor„, Gândirea Militară (ediţie în engleză) nr. 4 2012. pg 24-25.

În documentele alianţei şi aliaţilor, NATO exemplifică cum pe fondul dezvoltării exponenţiale a high tech şi a hiperconectivităţii prin reţelele de socializare, resursa numită război informaţional a devenit una dintre cele mai eficiente arme, arată cum se folosesc şi se desfăşoară la modul cel mai practic acţiuni simetrice şi asimetrice pentru întreţinerea, exploatarea şi gestionarea unui război hibrid din interiorul unui stat în conflictul informaţional psihologic- în care ţintele sunt evenimente, persoane, instituţii, regimuri- cum se apasă adânc pedala pe teme care divizează şi polarizează prin influenţarea în masă a conştiinţei populaţiei doar pentru generarea de reacţii extreme, motor al unor acţiuni , ură-violenţă în atingerea unor scopuri politice, generarea de sentimente şi reacţii primare în masă, schimbarea opiniilor, câştigarea „inimilor şi minţilor publicului vulnerabil”, operaţiuni planificate de „soft power” pentru a se răspândi informaţii, dezinformări prin intermediul mass media şi social media atent selectate pentru segmente de public cu unicul rol de a influenţa emoţiile, motivele, raţionamentul obiectiv şi, în cele din urmă, prin presiune de orice natură, inclusiv violenţă, de a influenţa în sensul dorit comportamentul guvernelor, organizaţiilor, persoanelor sau grupurilor, efectul fiind de a se crea un mediu permisiv în rândul opiniei publice în atingerea adevăratelor ţinte. Tot în documente se arată cum este recunoscut şi utilizat masiv acest potenţial al hiperconectivităţii oferite de internet pentru asigurarea accesului direct la publicul ţintă, pentru că se dovedeşte că totul poate pătrunde mai simplu, eficient şi de succes prin intermediul internetului, unde canalul şi interacţiunile sunt nemijlocite, personale, neocolite, spre deosebire de canalele tradiţionale. Tehnicile „implică faptul că audienţele în masă pot fi atinse cu un impact mult mai mare, cu mai puţine cheltuieli şi mult mai puţine eforturi decât tehnicile anterioare de plantare şi diseminare a dezinformării„, rentabilitatea „investiţiei” este foarte mare, utilizarea „armatelor de informare în masă” conduce la un dialog direct şi în adâncime cu oamenii pe internet şi asta interesează: masele, conexiune imediată, directă.

„Asta au adus psihologia, tehnologia şi propaganda împreună„, cum ar spune un britanic, specialist privat în psy ops care, deşi descria cum trollingul şi abuzul pe internet au devenit o problemă globală, spaţiul online transformându-se în ceva extrem de toxic şi vitriolant, recunoştea că tăticii şi cei mai mari maeştrii la acest capitol sunt ruşii şi tehnicile lor, generatori de torrenţi de ură şi de abuz asupra persoanelor, mai ales după momentul anexării Crimeei. „Puterea dumneavoastră ne lasă fără respiraţie, domnilor”, îşi punea mâinile-n cap, încă de acum un an şi senatorul John Kennedy, după un maraton în Congresul SUA al disecării tuturor tehnicilor ruse folosite în campania electorală prin intermediul giganticelor prăvălii totuşi americane.

V.I. Slipchenko, general maior rus, cercetător şef şi analist principal, vicepreşedinte al Academiei ruse de ştiinţe militare, în „Războiul Viitorului”, citat în manualul NATO: „Un atribut al războiului viitorului va fi că această confruntare informaţională va fi similară cu efectul rachetelor, bombelor, torpilelor şi aşa mai departe”.

Vladimir Mukhin, colonel rus, ministerul Apărării rus, în „Istoria cuceririi celui de-al patrulea front”, 2016, citat în manualul NATO: „Informaţia a devenit o armă la fel ca racheta, bomba dar îţi permite să utilizezi foarte puţine resurse pentru a începe, monitoriza şi controla procesul a cărui energie, problematică şi parametrii, ca ordin de mărime, au o magnitudine cu mult mai mare„.

Profesorul Vadimir Lisovoy, într-un discurs ţinut la Agenţia suedeză de Cercetare pentru Apărare din Stockholm, citat în manualul NATO: „Unii gânditori din armata rusă au fost alertaţi chiar de la începuturi de oportunităţile oferite de Internet pentru extinderea acestei practici de război informaţional într-un nou domeniu, în particular pentru a ataca structurile de luare a decizilor, de comandă şi reţelele de control ale adversarului„.

Un studiu, citat tot de NATO, al dominaţiei informaţionale publicat de o sursă militară rusă enumeră şi principalele principii ale campaniilor media, după cum urmează: „Metode principale de manipulare a informaţiilor utilizate de mass media în interesul obiectivului confruntării informaţional psihologice: Minciuni directe în scopul dezinformării populaţiei interne şi străinilor, ascunderea informaţiilor importante, critice pentru ei, îngroparea informaţiilor valoroase într-un noian de alte informaţii, simplificare, confirmare, repetiţie (injectare, inoculare), substituire terminologică: utilizarea conceptelor şi termenilor a căror semnificaţie este neclară sau care au suferit o schimbare calitativă, ceea ce face mai dificilă formarea unei imagini reale, adevărate a evenimentelor, introducerea unor tabuuri pe forme specifice de informaţii sau categorii de ştiri, recunoaşterea imaginilor: politicieni cunoscuţi sau celebrităţi pot lua parte în acţiuni politice ca să influenţeze vederile, opiniilor celor care îi urmăresc, furnizarea de informaţii negative– informaţia negativă fiind mai uşor acceptată de audienţă decât cea pozitivă”- Yu. Kuleshov, 2014, în „Războiul psihologic informaţional în condiţiile moderne”, Manualul NATO.

Până şi ruşii scriu că nu mai folosesc acolo unde au interes mijloace convenţionale, clasice, utilizează information warfare, political warfare, măsurile active, război hibrid, o parte din tehnici fiind similare şi cu cele de psy ops, doctrina militară aliată a NATO pe acest domeniu fiind extrem de bogată dar şi publică de câţiva ani. America în 2016 s-a confruntat cu asta. Tom Cotton, tânărul senator republican spunea: “Dacă aţi fi trăit în vremea Războiului, acum nu aţi mai fi făcut diferenţa între CIA şi KGB. Pentru că KGB ar fi împins o bătrână în faţa unui autobuz iar CIA ar fi împins bătrâna din faţa autobuzului. Iar dumneavoastră nu aţi fi făcut diferenţa dintre CIA şi KGB pentru simplul motiv că voi credeţi că CIA şi KGB se ocupă cu bătrânele şi cu autobuzele”. Şi nu mai faceţi diferenţele, între bine şi rău, între ce este legal şi ce este profund ilegal. Tot un alt congresman american trăgea concluzia: “Dacă aţi fi un om ca Putin, domnilor, democraţia ar fi fost cel mai mare coşmar al dumneavoastră”.

În tot acest puhoi de „măsuri active”, combinate cu toptanul cu tehnici de psy ops, prin mijloace clasice de informare dar şi graţie hiperconectivităţii, ilegaliştii, prieteni ai corupţilor şi infractorilor aveau tupeul nemărginit să vorbească de anticorupţie, huliganii tv, uslasii publici cu russian links urlau de democraţie, în definitiv, aceşti reali voodoo people din serialul românesc al disperării „hoţii strigă hoţii”/ „Revoluţia” eşuată a Muii. Vă gândiţi până unde se poate ajunge în acest cocktail periculos de ură, nebunie şi dezinformare intenţionată cu scopuri politice? Oriunde, oricând şi cu orice, pentru satisfacerea scopului final şi atingerea the final target. Până în Tahrir şi Egipt dacă e nevoie, dacă clientul o cere. Au luat la rând inclusiv morţii din Kosovo („imagini din Kosovo cu uciderea protestatarilor”/minciuni directe), mineriada, Primăvara Arabă şi asfixiaţii şi sufocaţii deţinuţi islamişti din camioanele închise din Cairo şi le-au pulverizat în minţile oamenilor. Prietenii din Zalău tot ai lui Hellvig, Dacienii, maimuţele cu vuvuzele, au mers mai departe. Au ajuns la pierderi de sarcini sau de naşteri, feţi morţi, pneumonii, traume, efecte cancerigene, celule tumorale şi modificare de ADN. Au scos până şi morţii din coşciuge. Totul ca un buboi şi butoi uriaş de puroi care explodează sub presiunea disperării lor şi din care iese, iese şi tot iese, ca dintr-un vulcan ce erupe sub presiune fantastică, ţâşnesc numai valuri de mizerie, o infecţie publică de proporţii gigantice în care observi numai beţivi, troglodiţi, manelişti, închipuiţi, analfabeţi, piţipoance de tot râsul, borfaşi, infractori, şpăgari, puşcăriaşi, drogaţi, conspiraţionişti, obsedaţi, dilii, defecţi, trişti, corupţi, mulţi rusofili, offshoreuri, insolvenţe, ilegalităţi, optimizări fiscale, AMICOM, rromi, multe interese în spaţiile sovietice, bolnavi de ură şi de minciună, consultanţii tuturor tâlharilor. Aşa arată lumea lor, a armatelor de zombi şi a teleghidaţilor. Oglinda SRI în Era Informaţională, romanian political warfare, online and live on tv show. România urii atent semănate, cultivate şi crescute, a intoxicării şi disperării televizate, copiată de la mother Russia. Reţeta „pas cu pas”.

În ţara lor, din prima clipă de când s-a forţat intrarea în clădirea Guvernului şi până noaptea, când unui jandarm bătut măr, sălbatic şi animalic, i s-a furat arma pe care o purta în mod legal şi era încărcată cu muniţie, iar totul s-a întâmplat în mijlocul unui grup agresiv dintr-o mulţime nevinovată, în mijlocul unui protest cu mii de oameni care din oră-n oră creştea exponenţial ca intensitate şi violenţă, directorul SRI, Eduard Hellvig, prim adjunctul SRI, şeful operativ, Răzvan Ionescu, directorii adjuncţi ai SRI, Adrian Ciocîrlan, Cristian Bizadea şi George Voinescu, oare ce-or fi făcut? Or fi spart toţi seminţe la Stejarii, uitându-se cu jind la televizoarele cu russian links de împrumut şi s-or fi rugat doar, doar de-o bubui ceva?

Când manelistului afacerist preferat, multiplu audiat DNA, cineva a încercat să-i smulgă poşeta florăresei preferate, a ţipat ca din gură de şarpe, Poliţia s-a executat în secunda doi, prinzând suspecţii, însă dacă la un miting la care chiar ei au muncit cu sârg şi pasiune s-a furat o armă într-o mulţime de oameni, abia după două săptămâni au găsit în sfârşit pistolul. Din care a şi tras dementul pe un câmp. De fapt, stai că nu înţelegeţi voi. E exact pe invers. Aşa îşi protejează de fapt SRI valorile democratice, promovează interesele naţionale ale României întru realizarea securităţii naţionale, aşa asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept. Arme ca „revoluţia bazată pe şapte litere care se-ntind ca pârjolul, ca apa ieşită din matcă, ca „norul” biblic „de lăcuste” cu toate muile multilateral dezvoltate de alţi inteligenţi/intelligence- „intelighenţia dreptei”, pistoale cu muniţie for everyone, arme la tot poporul pentru alungarea dictatorului, a ne-norocitului cu mustaţă al cărui partid a câştigat totuşi alegerile, democratic, în fix aceeaşi ţară. “Povestiţi-le fiilor voştri, fiilor lor, altor generaţii, ce-a rămas din omidă a mâncat lăcusta, ce-a rămas din lăcustă a mâncat gândacul şi ce-a rămas din gândac a mâncat tăciunele. Şi vă voi da răsplata pentru anii pe care i-au mâcat lăcustele, omizile, gândacii şi tăciunele, puterea Mea cea mare pe care am trimis-o peste voi”. Amin! Sau, în România, Doamne Fereşte! Mare rău e grădina Ta, Doamne!

Din câte scrie totuşi în lege, sustragerea de armament şi de muniţie, precum şi portul fără drept de armament sau muniţie, dacă prin acestea se pun în pericol securitatea naţională, prin securitatea naţională înţelegându-se tot legal, “starea de legalitate, de echilibru, de stabilitate socială economică, politică necesară existenţei şi dezvoltării statului român”, “menţinerea ordinii de drept şi de execitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie”, pica cumva şi pe la ei. Ar fi trebuit să-i intereseze. Asta scrie tot în legea sub care funcţionează SRI.

Dacă s-ar fi descărcat arma, în nebunia creată, dacă ar fi tras în cineva dementul care a furat-o?  “A fost nevoie ca să moară oameni ca să pice Guvernul”, ar fi reiterat, ruck zuck, la prompter şi şemineu, bronzat tăciune, în stilu-i inconfundabil şi cu aceeaşi intonaţie de placă falsă, El Patron, boierul politic. Preţul ar fi fost o viaţă – două, ce mai contează- who’s couting- oricum le-ar fi aruncat la gunoi în secunda doi. Dar – nu-i aşa – ar fi avut iar “guvernul său”, confortabilul pe bani publici cel fericit. În ţara nulităţilor profesionale şi politice, în ţara inconştienţilor şi iresponsabililor, există totuşi şi conştienţă, şi responsabilitate, şi judecată dar şi lege. În ţara oamenilor sănătoşi la minte, instinctiv, omeneşte, automat aproape îţi dai seama că e ceva foarte rău şi extrem de greşit în acest înfiorător tablou, la care ei se închină iar pe tine te înspăimântă. Da, exact: ei, defecţii şi bolnavii, gândesc cu mădularele la care se-nchină, şi tu foloseşti creierul, citeşti legea şi observi metodele russian information warfare plagiate.

În ţara lui Hellvig, Serviciul Român de Informaţii pe care îl conduce vremelnic nu trebuie să respecte nici măcar legea de funcţionare. Şi nici s-o aplice. Deşi este obligat. Tot legal. În ţara lui Hellvig, în care SRI cică e-n serviciul cetăţeanului– ce glumă bună, SRI nu culege, nu verifică şi nu valorifică informaţii pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea oricăror acţiuni care constituie ameninţări la siguranţa naţională. Prin siguranţă şi securitate naţională înţelegându-se, tot legal, orice fel de acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat, orice acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului, atribuţia şi obligaţia legale ale SRI fiind de a preveni prin aceste valorificări şi informări orice fel de acţiuni violente şi de pune la dispoziţia instituţiilor abilitate informaţiile.

Nu, SRI, tot în serviciul aceluiaşi cetăţean care-l plăteşte, nu a auzit nici de competenţe legale, date şi nici de informaţii pe care era obligat să le furnizeze şi să le transmită în mod operativ, cu acurateţe şi cu celeritate instituţiilor abilitate, în legătură cu prezenţa unor membri agresivi ai galeriilor cluburilor sportive la acţiuni publice de protest, în legăturile cu manifestările, acţiunile şi grupările ultras şi în legătură cu prevenirea şi contracaratea acţiunilor extremiste, contrazicându-şi mincinos şi flagrant propriile comunicate publice de presă.

Nu, SRI, tot pentru cetăţean pe care cică-l serveşte, nu găseşte nici aplicaţia de face recognition, nici cea de semantic analysis, nici behavioral analysis, nici watchlistul, nici corelarea seturilor de date individuale, nici analiza de investigaţii, contrazicându-şi propriul caiet de sarcini din licitaţia pe ochi frumoşi de 25 de milioane de euro dintr-un program de 40 de milioane de euro, plătit tot din banii fraierilor.

Nu, SRI n-a auzit nici de radicalizare, nici de structuri anarhiste, extremiste, nici de terorism urban/domestic care influenţează şi exploatează manisfestări de protest, nici de tehnicile şi modalităţile violente de acţiune ale acestora. A auzit toată planeta, partenerul strategic şi instituţional al SRI, FBI, investighează inclusiv sursele de finanţare ale mişcărilor cu o asemenea ideologie, le-a clasificat deja în domestic terrorism, în Congresul american se propun măsuri legislative, în SUA ajungându-se la morţi şi răniţi, iar în ţara lui Hellvig – SRI scrie tot asumat şi public în revista lui plătită tot din bani publici, în mod uluitor, chiar la începutul anului, că organizaţia extremistă respectivă există doar pe YouTube şi în doar în trei oraşe: două americane şi unul german.

În ţara în care SRI-ul lui Hellvig n-a descoperit nici măcar “goagălul”, vorba lui Vanghelie, darămite să citească o depeşă internaţională, prostia SRI are talentul de a fi insistentă cum spunea, pe bună dreptate, Albert Camus. Şi stridentă, cu multă umilinţă, aş completa eu. La SRI, prostia străluceşte rău!

În ţara slujirii întruchipate în care nu există loialitate faţă de principii, valori şi morală, ci doar faţă de persoane fizice, în statul în care instituţiile nu funcţionează echidistant pentru că nu au dezvoltat în 30 de ani nici mentalităţi şi nici anticorpi independenţi, în ţara care şefii de servicii sunt eterni servanţi instituţionali ce stau cuminţi, ca Lăbuş, oftând în micimea lor pe preşul îngust al stăpânilor politici în aşteptarea audienţelor şi se transformă apoi rapid, instant, în cocoşi care nu-şi mai încap în piele şi în pene, dând cu uşile de pereţi, importanţi doar când ajung în propriile şi lăfăitoarele birouri şi vorbesc important cu secretarele, suferind de forme autodistructive de egoism, de lăcomii de afirmare generate de propriile obsesii, de neputinţe şi vulnerabilităţi, în ţara polarizată a clanurilor, triburilor şi găştilor, în ţara tuturor fugarilor şi şefilor de instituţii cu mentalitate de peşteră care nu înţeleg cum funcţionează guvernarea modernă, bordurierii de suflet ai ditamai şefului SRI ascund adevărul, inventează şi reinventează cu pasiune, ei devenind în România esenţa fakeului şi a epocii post- adevăr. Atunci când li se umflă capul de atâta putere închipuită şi vremelnică, toţi şefii de instituţii se gonflează, se schimonosesc la fel, sfârşind în aceiaşi frankensteini instituţionali.

Parafrazând Washington Post, without Light, without Truth & Criticism, Democracy Dies in Darkness. Always speak because it’s right, not because it’s safe.

De ce se întâmplă toate aceste nenorociri în ţara lui Hellvig, v-aţi întrebat? Pentru că s-a descoperit şi se utilizează cu voluptate puterea şi capacitatea instituţională de a face rău. Pentru că se folosesc ţinte şi puzzeluri, interese şi obiective, timinguri şi amoralitate, cinism şi mişcări, ajungând la situaţii dezumanizante, periculoase şi totale fandaxii. E multă abstracţie în povestea asta. Stările, circumstanţele, conjuncturile, ipostazele şi oamenii le văd pe toate laolaltă ca un obiectiv ce trebuie atins, desprinzându-se de legi şi de realităţi încojurătoare. După ce s-a-nălţat, e greu să-l mai aduci înapoi cu picioarele pe pâmânt.

În cultura lor cazonă, toate serviciile de informaţii sunt setate să distrugă, să se desprindă de înţelesuri lumeşti, să utilizeze acronime, să-şi genereze un sistem paralel, abstract, inuman de protecţie şi de regenerare dar care acţionează prin mecanisme concrete şi sesizabile. Problema intervine când acest sistem care niciodată n-a clădit şi zămislit nimic trainic, în perpetuă transformare, adaptare şi perfecţionare, niciodată mort, începe să suprime exact ceea ce este menit să apere. Principii sănătoase democratice. Când vorbesc de patriotism, de onoare, de profesionalism, de respectare a legii, de echidistanţă, de apărarea comunităţilor, de preţuirea oamenilor şi a vieţii, de protejarea tradiţiilor, asigurarea viitorului şi păstrarea parteneriatelor României, v-aţi gândit oare ce-o fi în mintea oamenilor aceştia? Când vorbesc de securitatea naţională, ei nu se referă în niciun caz la siguranţa publică, nu se referă la voi, la oameni, ei vizeză de fapt la securitatea şi stabilitatea lor şi la perpetuarea structurilor lor de putere. Se gândesc doar la ei.

Aici nu e vorba de libertăţi, sunt un lux doar, aşa cum vi s-a spus şi tot nu v-a intrat în cap, nu vorbesc nici măcar de drepturi, este vorba strict de controlul exercitării puterii cu orice preţ. Este vorba de a te asigura că manevrezi, păpuşezi şi coordonezi din umbră în aşa fel încât lucrurile să fie predictibile, graduale, maleabile, cum vor ei, astfel încât nimeni altcineva ci doar ei să poată modela realităţile pentru că asta, în final, îi interesează: lucrurile, evenimentele, oamenii, autorităţile, instituţiile, puterile în stat, toţi şi toate să fie controlabile. Există doar ce vrem noi să existe. Ce nu vrem, nu există. It’s so fucking simple. Controlul total înseamnă putere totală. And this is really mother Russia and the soviet system, my friends.

Însă democraţia nu e pe control şi putere totale, democraţia este pe vot popular, nu pe anarhie. Democraţia este pe buletin de alegător, nu pe intrarea cu forţă în Executiv, prin rupere de capete, Executivul fiind putere distinctă a statului, trecută prin Parlament emanat tot din alegeri. Democraţia e pe drepturi şi libertăţi, în concordanţă cu supremaţia legii, democraţia e pe echilibre şi puteri separate şi independente, pe control şi limitări reciproce, pe checks and balances, tocmai pentru a se evita ca puterea statală să fie folosită şi exercitată în mod abuziv, democraţia e pe free speech, e pe majorităţi şi minorităţi. Nu e pe tactici de terorism urban, tehnici de psy ops şi măsuri active în care te foloseşti de diasporă, bagi oameni fără vină la înaintare şi îi manipulezi grosier, democraţia nu e pe fum, foc, flăcări, sânge pe străzi, nu e pe vandalizare de magazine. Acestea sunt infracţiuni, SRI. SRI, democraţia nu e nici pe pumni, nu e nici pe picioare în gură şi nu este, nene, niciodată pe mădulare.

În ţara lui Hellvig, oamenii cu crezuri au ales demult legea, alţii ca bordurierii săi fani Russia au ales zombificarea şi genitalul, formele extreme ale political warfare. Abia acum când se confruntă cu violenţa, principiul non violenţei este supus probei supreme- acceptarea sau ne-acceptarea, în sine, totuşi violenţa fiind doar arma celor slabi. Şi sunt slabi, pentru că pierd teren, d’aia-s disperaţi, d’aia au ajuns în extremă. Atotputernicele sisteme pierd putere, disperarea lor vine din a-şi asigura continuitatea, regenerarea, dăinuirea, altfel ele în sine nu s-ar mai putea numi deloc sisteme.
Când văd că pierd bordură după bordură din ce aveau, bucată din asfalt după bucată din asfalt, carămidă după cărămidă, pietricică după pietricică, asta îi scoate din minţi pentru că în capul lor puterea sunt ei şi numai ei, întotdeauna şi forever pe persoană fizică. Da, trebuie să ţi se fi urcat rău şi extrem de periculos la cap, trebuie să fii nebun să dai foc la ţară pentru puterea ta şi să nu-ţi conştientizezi rolul limitat în societate.

Sunt dipuşi să facă orice, să se folosească de orice scut uman în lupta lor, să utilizeze orice om naiv dar de bună credinţă, să murdărească orice idee frumoasă, orice ţel cinstit, ceea ce este o uriaşă ticăloşie, dar nu uitaţi nicio clipă că ei în esenţă sunt amorali, nu au noţiuni de bine şi rău, de ilegal şi legal, maculează orice le stă în cale, nu au niciodată principii, ci doar interese, nu ştiu decât atât: luptă prin distrugere.

Cum spuneam, acum depinde tine ca om şi ca cetăţean la ce anume te raportezi, ca fraier până la urmă care deţii totuşi cea mai puternică armă pe care nu ţi-o poate lua chiar nimeni: votul! Totul se sfârşeşte acolo de unde şi începe. În creier sau în pantaloni. Depinde ce preferi mai mult, depinde ce ambalezi mai mult, în ce bagi viteză, vorba prietenului lui Hellvig- sulfurosul Marian Petrache- depinde în ce motor bagi curent mai tare, depinde ce pedală apeşi mai puternic. Depinde ce vrei: totuşi rule of law, democraţie, vot, libertăţi şi domnia legii sau practici fizice de terorism urban cu pietroaie, inflamate de „măsuri active” copiate de la ruşi şi tehnici de psy ops, flegme, Molotoave, sticle, dinţi scoşi, fier în ţeste, revoluţii de mădulare, pistoale la stoluri de nebuni, magnetul perfect pentru labilii oricăror societăţi. Hey, există liber arbitru.

Încă de acum 2500 de ani, Pitagora zicea: Supune-te legilor chiar dacă sunt proaste. Când magistratul vorbeşte, preotul să tacă! Nu te supune oamenilor dacă nu sunt mai buni ca tine. Nu urma pilda omizii.

Şi fugi de poporul căruia-i place eşafodul. Dintre toţi s-ar putea să fie cel mai nerecunoscător.

http://sorinamatei.ro