Tags Posts tagged with "brasov"

brasov

0 528

Handbalistele Coronei trec printr-o perioadă de acumulări, în care programul de antrenamente este destul de încărcat. Este vorba despre etapa de pregătire fizică, în care jucătoarele dau randament foarte bun, antrenorul secund Dumitru Berbece şi preparatorul fizic, Marius Gracea, cei care se ocupă în această perioadă de antrenamentele fetelor, fiind foarte mulţumiţi.

Marius Grancea, preparatorul fizic al echipei, este încântat de faptul că atmosfera de la antrenamente este foarte bună iar fetele răspund foarte bine la antrenamente : ,,Ca orice perioadă de pregătire care vine imediat după vacanţă, nu este deloc uşor de suportat de organism, dar cu toate acestea, fetele trag tare la antrenamente, se vede că îşi doresc să ajungă la forma fizică pe care ne-o dorim pentru ele, conştiente fiind că atunci când încep jocurile amicale şi mai apoi cele oficiale, aceasta le va ajuta. Ce mă bucură foarte tare este că atmosfera este foarte bună, antrenamente se fac cu bună dispoziţie chiar şi atunci când este foarte greu, iar asta ajută, pentru că se încurajează unele pe altele. Până acum, chiar dacă am lucrat doar la rezistenţa fizică şi în sală, pe aparate, pot spune că faţă de primele antrenamente se vede un progres, care cu siguranţă va creşte de la un antrenament la altul”

La rândul lui, antrenorul Dumitru Berbece a spus că este mulţumit de randamentul pe care îl dau jucătoarele şi că speră ca această perioadă să se încheie fără probleme : ,,Chiar pot spune că sunt mulţumit de antrenamente şi de implicarea pe care o au fetele. Nu este uşor, dar trag de ele pentru a scoate timpii pe care ni-i dorim. Normal, venind imediat după vacanţă, oricât de treptat am lua pregătirea, mai apar şi mici probleme musculare care sper să nu se agraveze şi să terminăm cu bine această perioadă, din punct de vedere al sănătăţii echipei. De săptămâna viitoare, vom intra şi în sală şi vom lucra şi cu mingea. Nu vom renunţa de tot la pregătirea fizică, dar le vom îmbina pentru că o să apară în curând şi meciurile amicale şi trebuie să fim pregătiţi. Este important să avem grijă de fete şi să fie într-o formă cât mai bună atât din punct de vedere fizic, cât şi al sănătăţii”
Jucătoarele echipei de handbal Corona Braşov au în acest moment doar antrenamente de pregătire fizică, în sala de forţă şi pe stadionul „Carpaţi”. De săptămâna viitoare echipa va intra în sală pentru antrenamente cu mingea. La sfârşitul lunii, Corona va include şi partidele de verificare. În această vară, Corona are programat un turneu de verificare, în deplasare, la Roman şi unul pe teren propriu.

Dorin Duşa

0 761

Rata de promovabilitate la examenul maturitatii este de 78,21% in judet, usor in scadere fata de anul trecut cand notele obtinute de absolventi ne-au clasat pe locul al doilea pe tara. Trei eleve, doua „saguniste“ si o „mesotista“, au reusit sa obtina media 10 la BAC-ul 2016. Ioana Bodean si Mara Vizitiu, de la Colegiul National „Andrei Saguna“, si Mara Alexandra Similie, de la Colegiul National „Dr. Ioan Mesota“ sunt fetele de 10 ale Brasovului

Rata de promovabilitate la examenul maturitatii este de 78,21% in judet, usor in scadere fata de anul trecut cand notele obtinute de absolventi ne-au clasat pe locul al doilea pe tara.
Trei eleve, doua „saguniste“ si o „mesotista“, au reusit sa obtina media 10 la BAC-ul 2016. Ioana Bodean si Mara Vizitiu, de la Colegiul National „Andrei Saguna“, si Mara Alexandra Similie, de la Colegiul National „Dr. Ioan Mesota“ sunt fetele de 10 ale Brasovului.
Mara Alexandra Similie a terminat Colegiul National Dr. Ioan Mesota la specializarea stiintele naturii. A sustinut Bacalaureatul la Limba Romana, Matematica si Chimie. La toate materiile a luat 10.00. Reteta succesului ei este studiul constant in toti anii de liceu. Mara nu se vede mai presus decat colegii sai de clasa care s-au apropiat foarte mult de nota maxima. Nu s-a pregatit suplimentar decat la chimie si biologie, materiile pentru care va sustine admiterea la facultate.
Dupa ce in clasa a VII-a a vazut serialul Anatomia lui Grey dar mai ales dupa perioada de voluntariat pe care a facut-o anul trecut la Spitalul de Copii Mara a decis ca vrea sa urmeze medicina. Tanara nu s-a gandit niciun moment sa plece din tara si se pregateste intens pentru admiterea la Facultatea de Medicina din Cluj.
Rezultate execeptionale s-au inregistrat si in acest an la Colegiul Andrei Saguna.
Niciun sagunist nu a coborit la Bac sub media 7. Inainte de contestatii, la „Saguna“ erau doar 8 medii intre 7 si 8. Directorul Doreevaluare bv1l Agache este absolut convibs ca „Saguna“ va depasi locul 5 la nivel national, in conditiile in care din 175 de elevi 142 au medii intre 9 si 10 iar ponderea mediilor intre 9.50 si 10 este foarte mare.
La nivelul judetului rezultatele la sesiunea de vara a BAC-ului 2016 sunt foarte bune, confirma si Ariana Bucur, inspector general ISJ Brasov.
In ciuda acestor rezultate, rata de reusita este mai redusa anul acesta.
2.301 elevi au fost declarati admis la examenul de bacalaureat fata de 2780 de elevi anul trecut. Explicatia poate fi faptul ca multi dintre elevii care se inscriu in clasa a XII-a nu se mai inscriu si in sesiunea din vara a examenului de bacalaureat.

Vifor Rotar

0 443

Medicii specialisti trag un semnal de alarma dupa ce au constatat ca tot mai multi pacienti nu mai raspund la tratamentele cu antibiotice. Desi nu trec neaparat prin cabinetele medicilor de familie, multi pacienti dau buzna in farmacii atunci cand durerile sunt insuportabile si cer tratament cu antibiotic.

Medicii specialisti trag un semnal de alarma dupa ce au constatat ca tot mai multi pacienti nu mai raspund la tratamentele cu antibiotice. Desi nu trec neaparat prin cabinetele medicilor de familie, multi pacienti dau buzna in farmacii atunci cand durerile sunt insuportabile si cer tratament cu antibiotic.
Si medicii brasoveni infectionisti insista pentru folosirea cat mai corecta a antibioticelor. In ultimii ani unele bacterii au suferit mutatii la o gena care le dezvolta rezistenta la antibiotic iar multe medicamente antibiotice ajung sa nu-si mai faca efectul.
Dr. Ramona Ionescu, medic primar boli infectioase, managerul Spitalului de Boli Infectioase Brasov, spune ca este mult mai comod pentru toti medicii sa prescrie dar si pentru pacienti sa-si cumpere antibiotic.
Chiar daca unii pacienti se fac bine dupa ce si-au administrat antibiotic, este foarte probabil ca meritul sa nu fie al medicamentului. De multe ori este vorba de infectii virale care trec de la sine iar tratamentul cu antibiotic este degeaba. In schimb, utilizarea excesiva si incorecta a antibioticelor accelereaza raspandirea bacteriilor rezistente la antibiotice. Aceste bacterii se pot raspandi si cauza infectii la alti subiecti carora nu li s-au administrat antibiotice, fara sa mai vorbim de efectele secundare pe care le au amedicamente1numite tratamente cu antibiotic.
Cei cu varste peste 60 de ani fac frecvent diaree cu Clostridium Dificilae cu numeroare recidive, cu internari, cu deshidratari, cu complicatii, insuficienta renala.
Si alte greseli duc la cresterea rezistentei la antibiotic – scurtarea tratamentului sau reducerea dozajului ori nerespectarea frecventei corecte. De exemplu, administrarea unui medicament se face o data pe zi desi indicatiile spun ca trebuie administrat in doua sau trei prize.
Brasovenii spun ca nu iau niciodata antibiotic fara sa consulte medicul insa farmacistii declara ca sunt multi cei care vor sa se trateze singuri chiar si cu antibiotic.
Farmacista Andra Ionita spune ca la noi exista conceptul ca antibioticul poate trata orice incepand cu o banala durere de masea pana la virozele care apar mai ales iarna, care sunt confundate cu diverse infectii bacteriene.
Conform unui studiu al Centrului National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile, Romania ocupa locul I in Europa la consumul de antibiotice fara reteta si locul al III-a raportat la cantitatea anuala.

Vifor Rotar

 

1 1028

Acuzatii de management defectuos si neglijarea beneficiarilor la Centrul de zi pentru nevazatori Raza de Lumina. Presedinta Asociatiei Catharsis, cea care a infiintat centrul, reproseaza conducerii institutiei Raza de Lumina ca nu a imbunatatit calitatea vietii copiilor asistati aici si nu i-a supravegheat pe cei incadrati in invatamantul de masa.

Acuzatii de management defectuos si neglijarea beneficiarilor la Centrul de zi pentru nevazatori Raza de Lumina. Presedinta Asociatiei Catharsis, cea care a infiintat centrul, reproseaza conducerii institutiei Raza de Lumina ca nu a imbunatatit calitatea vietii copiilor asistati aici si nu i-a supravegheat pe cei incadrati in invatamantul de masa. In replica, directoarea centrului de zi spune ca nu are suficient personal si ca parintii sunt oricum platiti de stat sa-i insoteasca pe copii la scoala.
Biroul de audit al Consiliului Judetean si Curtea de Conturi ar fi descoperit mai multe nereguli la centrul de zi pentru nevazatori Raza de Lumina. Azota Popescu, presedinte Asociatia Catharsis, spune ca este vorba despre pontaje false, acordarea de foloase necuvenite unei persoane care era director de banca si care niciodata nu fusese in centru si care nu a avut activitate cu copiii.centru zi raza de lumina1
Directoarea Milena Popa se apara si spune ca institutia pe care o conduce a avut deja castig de cauza in instanta pe aceste acuzatii.
Cativa elevi nevazatori premianti nu au mai frecventat scoala, pentru ca nu li s-a acordat un asistent itinerant, de care aveau nevoie, spune presedinta Asociatiei Catharsis.
Centrul de zi pentru nevazatori Raza de Lumina are, insa, doar patru psihopedagogi incadrati care trebuie sa lucreze cu zeci de copii, spune directoarea Popa. In plus, parintii sunt platiti deja de stat pentru a se ocupa de copii, spune psihologul Milena Popa, director Centrul de zi pentru nevazatori „Raza de Lumina” Brasov.
Azota Popescu ameninta ca va depune o plangere penala pentru prejudiciul adus copiilor si imaginii institutiei. In prezent, centrul de zi pentru nevazatori nu este acreditat si cel mai probabil va intra sub conducerea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

Vifor Rotar

 

0 458

Reuniti intr-o sedinta de indata, consilierii locali au constituit ieri dumineata comisia speciala pentru termoficare. Cei sapte membrii ai acesteia trebuie sa prezinta pana la prima sedinta de consiliu local variantele de reluare a alimentare cu apa calda a celor 10.000 de locuite din municipiu inca racordate la sistemul centralizat

Reuniti intr-o sedinta de indata, consilierii locali au constituit ieri dumineata comisia speciala pentru termoficare. Cei sapte membrii ai acesteia trebuie sa prezinta pana la prima sedinta de consiliu local variantele de reluare a alimentare cu apa calda a celor 10.000 de locuite din municipiu inca racordate la sistemul centralizat.
Dupa lungi discutii si interventii ale consilierilor locali, s-au votat cei sapte membri ai comisiei speciale. Din partea PNL-UDMR au fost propusi Ciprian Bucur, Laszlo Barabas si Carmen Top-Ferghete, din partea PSD, Lucian Patrascu si Razvan Popa, din partea PER, Marius Comsa si Costel Mihai de la PMP.
Desi comisia va functiona pe o perioada de trei luni, viceprimarul Costel Mihai ii asigura pe brasoveni ca acest termen este doar un timp generos pentru ca membrii comisiei sa marcheze toate cele zece obiective propuse, si nu termenul la care se va rezolva problema termoficarii.
In prima sedinta de Consiliu Local, comisia va trebui sa prezinte variantele de lucru pentru reluarea alimentarii cu apa calda.
Viceprimarul Costel Mihai spune ca, in perioada urmatoare, comisia va avea o prima intalnire, astfel incat la prima sedinta de CL de luna aceasta sa prezinte cu un proiect – doua de hotarare in Consiliu care deja sa produca efecte in solutionarea crizei apei calde in municipiul Brasov.cl bv
Din 12 obiective ale comisiei propuse initial, consilierii locali au pastrat doar 10.
Printre acestea se numara prezentarea unui bilant energetic facut de un specialist, realizarea unui studiu de oportunitate privind organizarea unei eventuale proceduri de selectare a unui nou operator in domeniul energiei termice in municipiu, analizarea procesului de reorganizare a serviciului public de alimentare cu energie termica si analizarea modalitatii de stingere a datoriilor inregistrate la Tetkron.
Vor fi analizate, de asemenea, consecintele de ordin tehnic, economic si juridic ale pierderii licentei de operare in domeniul serviciului public de alimentare cu energie termica in sistem centralizat in municipiul Brasov si situatia reala si actuala a consumatorilor racordati la sistemul centralizat.

Vifor Rotar

 

0 611

In ultima perioada, in parcul zoo din cartierul Noua si-au facut aparitia 2 camile bactriene, 2 lei albi si 2 tigri bengalezi albi. Administratorii nu se vor opri aici si planuiesc sa mai aduca noi specii de animale, printre care 2 leoparzi de zapada, care urmeaza sa soseasca la Brasov din Anglia.

In ultima perioada, in parcul zoo din cartierul Noua si-au facut aparitia 2 camile bactriene, 2 lei albi si 2 tigri bengalezi albi. Administratorii nu se vor opri aici si planuiesc sa mai aduca noi specii de animale, printre care 2 leoparzi de zapada, care urmeaza sa soseasca la Brasov din Anglia. Pana la sosirea noilor atractii, oficialii gradinii zoologice amenajeaza spatiile care ii vor gazdui pe noii chiriasi.
Alin Panzaru, directorul Gradinii Zoologice Brasov, spune ca la cladirea exotica urmeaza sa fie facute noi amenajari si sa fie aduse mai multe maimute mici din specia calihidre si pentru popularea intregii cladiri.
De asemenea, in tarcul ursilor va fi reabilitata insula, care va fi facuta mult mai atractiva si mai curata.
Planuri de extindere si modernizare sunt si in sectorul destinat pasarilor rapitoare. zoo lama
Conducerea gradinii zoologice vrea sa mareasca spatiul de zbor al acestora si sa mai aduca si alte exemplare de pasari mult mai mari, asa cum este vulturul plesuv sur.
Cele 6 animale nou-venite in ultima perioada s-au acomodat foarte bine si repede, spun reprezentantii gradinii zoologice. Animalele sunt hranite conform indicatiilor primite de la cei care le-au detinut inainte sa soseasca in Brasov, proprietarii Circului Globus.

Vifor Rotar

0 510

La sediul Federației Române de Baschet a avut loc stabilirea etapelor de campionat și a celor din Cupa României, pentru sezonul 2016-2017 al Ligii Naționale feminine. Federația a luat în calcul și echipa brașoveană Olimpia CSU, cu toate că încă nu s-a înscris în campionat, situația ei fiind incertă, din cauza finanțării și a circuitului financiar greoi, care guvernează achitarea sumelor necesare închiderii sezonului trecut și proiecțiile pentru cel viitor. Mai mult, în acest moment, Olimpia CSU Brașov mai are în lot doar două jucătoare (!), în timp ce majoritatea adversarelor din Liga Națională și-au conturat loturile și s-au fortificat…În această situație, tipic brașoveană, va fi greu să se plece din nou de la zero, cu achiziția de jucătoare sau cu bugetul pentru campionatul viitor. Dacă va reuși minunea să se înscrie în campionat și să-și alcătuiască un lot viabil, echipa brașoveană va urma să dea piept în prima etapă a viitorului campionat, cu ICIM Arad, meciul fiind programat în 23 septembrie. Celelalte meciuri programate în prima rundă a viitorului campionat sunt : Teleorman Alexandria – Phoenix Galați, ,,U”Cluj Napoca – CSU Alba Iulia, Poli Iași (nou promovată) – Sirius Tg. Mureș (nou promovată), Danzio Timișoara – CSM Târgoviște. Și ca totul să se înscrie în tradiția românească, viitorul campionat se va disputa cu un număr impar de formații, astfel încât, în prima etapă, avem și o echipă care începe sezonul cu…odihnă. Este chiar campioana en titre, Sepsi Sf. Gheorghe, care va sta!
Viitorul sezon oficial va fi inaungurat însă cu o etapă din cadrul Cupei României, la 15 septembrie, când Olimpia CSU Brașov ar trebui să joace în deplasare, cu Danzio Timișoara. Rămâne de văzut în ce condiții și dacă…Nu trebuie uitat că în sezonul trecut al Ligii Naționale de baschet feminin, Olimpia CSU Brașov a jucat finala mică, iar în Cupa României a disputat chiar finala, cu Sepsi! Aceste lucuri par însă să îi lase rece pe cei care conduc, administrativ și politic, destinele Brașovului, așa cum NU se întâmplă nicăieri…
Dorin Dușa

0 577
Fotó: Mudra László - http://www.mudralaszlo.hu

Lotul echipei Corona Braşov Wolves s-a îmbogăţit cu încă un jucător de mare valoare: canadianul Ian McDonald. Jucătorul, născut în 1985, este atacant şi a evoluat, în ultimul sezon al Ligii Mol, la MAC Budapesta, fiind prezent în play-off-ul competiţiei şi jucând finala, cu DVTK Jegesmedvek. A devenit profesionist în 2010, când a jucat în EIHL, cu Nottingham, Panthers, Florida, dar a evoluat şi in Olanda (campion al acestei țări), Norvegia şi în Franţa, cu Briancon, în Magnus Liga. Are 1,91 m înălţime şi 93 kg.
,,Este o achiziţie foarte importantă pentru echipa noastra. După îndelungi discuţii, am reuşit să-l convingem pe Ian McDonald să semneze cu noi, până la finalul sezonului viitor. McDonald este un jucător de mare valoare, care s-a remarcat sezonul trecut în Liga Mol, aşa încât considerăm că echipa se va putea baza pe el. În continuare avem în vedere şi alte transferuri importante, pe care le vom face cunoscute în zilele următoare”, ne-a precizat Emilian Cernica, preşedintele secţiei de hochei de la Corona Braşov.

Dorin Dușa

0 922

In ciuda aparitiei noilor modalitati de plata pentru pasapoarte si permise auto, la ghiseele de la Serviciul de Pasapoarte de pe strada Turnului se formeaza cozi imense. In timp ce oamenii se plang ca stau ore in sir la doua ghisee separate, reprezentantii Prefecturii Brasov ii roaga pe brasoveni sa achite taxele si prin virament bancar, Internet Banking, mandat postal sau in numerar, la casieriile unitatilor Trezoreriei Statului si Prefecturii

In ciuda aparitiei noilor modalitati de plata pentru pasapoarte si permise auto, la ghiseele de la Serviciul de Pasapoarte de pe strada Turnului se formeaza cozi imense. In timp ce oamenii se plang ca stau ore in sir la doua ghisee separate, reprezentantii Prefecturii Brasov ii roaga pe brasoveni sa achite taxele si prin virament bancar, Internet Banking, mandat postal sau in numerar, la casieriile unitatilor Trezoreriei Statului si Prefecturii.
Plata in numerar a taxelor nu se mai poate face la casieriile CEC Bank, acolo unde oamenii erau obisnuiti sa mearga. Asa se face ca brasovenii care vor sa plece in vacante cu copiii si au nevoie de pasapoarte stau ore bune la cele doua ghisee de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor, pentru a-si rezolva treburile in acelasi loc.
Romanii care vor sa obtina pasapoarte sau permise de conducere, ori vor sa le fie reinnoite, pot achita taxele pentru acestea si prin Internet Banking, virament bancar, mandat postal sau in numerar. cozi pasapoarte1
In cazul platii in numerar, contravaloarea taxelor nu se mai poate achita prin caseriile CEC Bank, ci doar la cele ale unitatilor Trezoreriei Statului, caseriile Prefecturii (pentru pasapoarte), la ghiseele serviciilor publice regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor din cadrul Institutiilor Prefectului si prin mandat postal.
Chiar si cu atatea variante, oamenii prefera sa vina la Serviciul de Pasapoarte, unde se declara nemultumiti de numarul mic de angajati ai institutiei, care nu fac fata cozilor uriase.
Multi dintre solicitantii pentru pasapoarte vin impreuna cu copiii ceea ce face ca asteptarea sa fie si mai grea.
Fenomenul cozilor imense de la pasapoarte si trezorerie apare in fiecare an, pe perioada verii, cand foarte multi romani pleaca in concedii in afara tarii iar altii se intorc in strainatate, acolo unde lucreaza in restul anului.

Vifor Rotar

 

0 497

Neatentia la volan face din nou victime. 3 autoturisme au fost ieri implicate intr-un carambol soldat cu ranirea unei femei, conducatoarea auto vinovata de producerea impactului. Accidentul s-a produs in jurul orei 12:00 la intersectia strazilor Ghimbasel si Ion Heliade Radulescu din cartierul Bartolomeu

Neatentia la volan face din nou victime. 3 autoturisme au fost marti implicate intr-un carambol soldat cu ranirea unei femei, conducatoarea auto vinovata de producerea impactului.
Accidentul s-a produs in jurul orei 12:00 la intersectia strazilor Ghimbasel si Ion Heliade Radulescu din cartierul Bartolomeu.
Un autoturism de culoare rosie, la volanul caruia se afla o femeie, nu a respectat semnele de circulatie, mai exact, nu a oprit la stop pentru a acorda pritoritate celorlalti participanti din trafic. In acel moment, un alt vehicul care circula regulamentar a lovit-o din plin.
Dupa momentul impactului, masina in care se afla femeia a lovit prin ricoseu un alt autovehicul care circula si el regulamentar. In urma celor doua impacturi, femeia vinovata de incident a ramas blocata in masina.
La fata locului s-au deplasat un echipaj SMURD si unul de descarcerare.
Femeia care a provocat accidentul, in varsta de 38 de ani, a avut nevoie de ingrijiri medicale si a fost transportata la spital, unde a ajuns constienta si cu rani usoare.

Vifor Rotar

0 456

Junii curcani au mers mai intai in Piata Unirii, unde au jucat hora junilor, dupa care au mers sa ia fetele de acasa. Impreuna au mers pe platoul de pe dealul Gorita, unde au fost intampinati cu aplauze. Perechile au ocolit bradul pentru ca fetele sa-si poata etala costumul traditional

Pe vremuri, perechile care se formau si participau la acest obicei ajungeau chiar sa se casatoreasca
Crucea Musicoiului dateaza din 1671 si este una din crucile cu hram unde in trecut se oficia slujba religioasa de Sf. Apostoli Petru si Pavel. Comunitatea romanilor din zona Coasta din Schei tinea aici o mare sarbatoare, din care in prezent, s-a pastrat doar jocul stramosesc.
Crucea fost sculptata in 1671 de Popa Radu si de sotia sa Parascheva. Capela a fost refacuta ultima oara in 1902. In 2002 a fost restaurata de junii curcani iar in 2010 de Primaria Municipiului Brasov. Duminica, junii curcani au mers in Piata Unirii, unde au jucat hora junilor, dupa care au mers sa ia fetele de acasa. Impreuna au mers pe platoul de pe dealul Gorita, unde au fost intampinatijuni crucea dreptatii1 cu aplauze.
Perechile au ocolit bradul pentru ca fetele sa-si poata etala costumul traditional. Junii curcani au marcat toate jocurile stramosesti din Schei: hora junilor, sarba, breaza, brasoveanca, ardeleana si braul. Nici hora cu aruncarea buzduganului nu a lipsit de la jocul stramosesc.
Pe inserat, junii si junitele au mers acasa pentru a-si lasa straiele traditionale si au revenit pe platou. Desi in Schei nu exista un ansamblu, junii au reusit sa transmita traditiile si porturile copiilor si nepotilor.
Presedintele junilor curcani a intrat in societate de la varsta de 14 ani. Isi aduce aminte cu mare drag de acele momente. Desi au trecut 50 de ani de atunci, Florin Clipea traieste cu aceeasi intensitate sarbatoarea junilor curcani.
Cei mai tineri dintre juni incearca sa mentina traditiile si sa participe la toate sarbatorile, desi recunosc faptul ca este din ce in ce mai greu sa implice si alti tineri.
Junii si familiile lor au dansat si au petrecut pana la lasarea noptii pe platoul din capatul strazii Curcanilor.

Vifor Rotar

0 493

Si la Brasov indicele temperatura umezeala a atins pragul critic de 80 de unitati, ceea ce a facut aerul aproape irespirabil la miezul zilei. Cei pe care arsita i-a prins in oras s-au asezat sub umbrelele teraselor sau pur si simplu la umbra cladirilor.

Temperaturile au depasit marti 35 de grade Celsius sub Tampa si i-au facut pe brasoveni si turisti sa caute cu disperare umbra si racoarea parcurilor.
Astazi se anunta temperaturi caniculare iar riscul de insolatii este si mai ridicat, si pare sa fie mult mai cald ca in ziua precedenta.
Si la Brasov indicele temperatura umezeala a atins pragul critic de 80 de unitati, ceea ce a facut aerul aproape irespirabil la miezul zilei. Cei pe care arsita i-a prins in oras s-au asezat sub umbrelele teraselor sau pur si simplu la umbra cladirilor.canicula1
Cei mai multi spun ca au fost nevoiti sa iasa din casa la orele pranzului si ca daca ar fi avut de ales ar fi preferat o ora mai potrivita pentru a iesi in soare.
Fantana din Piata Sfatului a fost atractie si pentru turistii care viziteaza orasul.
Daca si la Brasov meteorologii vor anunta cod de canicula, autoritatile spun ca sunt pregatite.
Potrivit prefectului Ciprian Bancila, exista un plan pentru perioada de canicula.
In oras usnt amenajate mai multe puncte in care oamenii pot sa primeasca un prim ajutor, pe site-ul Prefecturii sunt afisate si farmaciile unde oamenii pot primi apa.
Meteorologii au anuntat temperaturi extreme si in urmatoarele zile.

Vifor Rotar

0 552

Traficul rutier a fost intrerupt ieri noapte si pe toata durata diminetii pe DN1intre Predeal - Brasov, la kilometrul 148, in zona Cotu' Donului. Putin dupa miezul noptii, un autotrailer care transporta un buldoexcavator a lovit un limitator de inaltime instalat in zona. Grinda masiva de metal s-a prabusit peste cabina unei autocisterne care transporta kerosen si care circula in spatele autotrailerului

Traficul rutier a fost intrerupt ieri noapte si pe toata durata diminetii pe DN1intre Predeal – Brasov, la kilometrul 148, in zona Cotu’ Donului. Putin dupa miezul noptii, un autotrailer care transporta un buldoexcavator a lovit un limitator de inaltime instalat in zona.
Grinda masiva de metal s-a prabusit peste cabina unei autocisterne care transporta kerosen si care circula in spatele autotrailerului. Soferul cisternei a fost lovit la cap dar era constient in momentul in care a fost preluat de catre echipajul SMURD deplasat la fata locului si transportat la spital.
Drumarii au avut nevoie de toata dimineata pentru a degaja soseaua de cisterna avariata dar si pentru a ridica cu o macara buldoexcavatorul, care s-a rasturnat dupa impactul cu limitatorul de inaltime. limitator rupt

Muncitorii au executat lucrari si la suprafata carosabila, care a fost deteriorata in urma incidentului.
Traficul rutier a fost intrerupt initial in ambele sensuri pana la ora 4.30, iar autovehiculele au fost deviate pe DN 1A si DN 73.
Traficul a fost reluat pe un singur sens si, incepand cu ora 11.30, a fost restabilit pe ambele sensuri de deplasare.

Vifor Rotar

0 590

Antrenoarea echipei de handbal Corona Braşov, Mariana Tîrcă, va avea o vară extrem de plină la echipa naţională de junioare, cu care va reprezenta România la Campionatul mondial de junioare, competiţie care se va desfăşura la Bratislava, în a doua jumătate a lunii iulie. Lotul convocat de Mariana Tîrcă pentru reunirea de la Oradea are 19 jucătoare, dintre care şase sunt de la Corona Braşov: Daciana Hosu, Cristina Creţu, Sorina Tîrcă, Claudia Lăcătuş, Daria Bucur şi Ana Maria Berbece.

Naţionala de junioare a început pregătirea pentru Mondiale cu un stagiu centralizat la mare, iar apoi a participat la un turneu de verificare în Suedia. ,,După cantonamentul de la mare a urmat participarea la turneul din Suedia, acolo unde am terminat pe locul 7, şi în care participarea noastră nu a fost la forma cea mai bună, mai ales că veneam după o pregătire fizică şi nu aveam să fim la nivel înalt tehnico- tactic. Cu toate acestea, ne-au folosit foarte mult aceste jocuri, chiar dacă am avut şi rezultate neaşteptate, însă, important e că am avut posibilitatea să studiem, încă o dată, foarte bine Norvegia, cu care suntem în grupă la Mondiale. Un alt lucru îmbucurător a fost acela că Sorina Tîrcă a câştigat titlul de golgheter chiar şi în condiţiile în care nu a jucat la adevăratul ei potenţial şi nu s-a aflat în teren pe toată durata jocurilor. Una peste alta, a fost un turneu care ne-a folosit, dar mai trebuie să ne punem la punct în perioada imediat următoare cu ceea ce ne aşteaptă la Campionatul Mondial. Ne dorim foarte mult, dar trebuie să fim realişti şi să ne vedem nivelul. Acolo este posibil orice, şi în sus, şi în jos, contează foarte mult forma de la ora meciului.Trebuie să pregătim foarte bine primele două jocuri din grupă, pentru că avem o grupă destul de grea, cu Norvegia şi Franţa, Coreea de Sud, Kazakhstan şi Paraguay şi apoi să ne vedem de ceea ce ne dorim să obţinem”.

Mariana Târcă a făcut un popas și la echipa mare

În altă ordine de idei, aflată pentru o zi la Braşov, înainte de ,,mondialele” junioarelor, Mariana Tîrcă a profitat de ocazie şi a vizitat şi echipa de senioare a Coronei, de care se va ocupa pentru următoarele două sezoane. ,,A fost o normalitate să merg să le văd şi să vorbesc puţin cu ele. Este, de asemenea, şi o continuitate, exact asta le-am spus şi fetelor, pentru că pe multe le ştiu, am lucrat împreună, pe unele chiar eu le-am adus aici, la Braşov, aşadar ne ştim. Cu cele cu care nu am avut şansa să lucrez, o să avem timp să ne cunoaştem mai bine aşa, efectiv în teren. Sper să reuşim să armonizăm foarte bine maturitatea şi experienţa jucătoarelor care fac parte efectiv din lotul de bază. Sunt jucătoare de valoare pe care eu mizez foarte mult şi am foarte mare încredere în ele şi sper ca împreună să integrăm şi junioarele. Avem jucătoare talentate la junioare şi cred că ajutate şi sprijinite de cele mature şi cu multă experienţă, eu spun că vom reuşi să facem un lot frumos. Trebuie însă şi puţină răbdare din partea tuturor şi apoi vom avea, cu adevărat o echipă frumoasă, aici, la Braşov. Mă bucur foarte tare pentru Chiper și Dedu, care merg la Rio. Este o împlinire a muncii şi a unui sportiv, în general. Totul se concretizează cu medalii, fie la un campionat mondial, european sau jocuri olimpice. Normal, dintre toate, competiţia cea mai frumoasă este Olimpiada, acolo unde fiecare sportiv cred că îşi doreşte să participe măcar o dată, şi să facă astfel parte din delegaţia care reprezintă România acolo. Le doresc succes şi sper ca amândouă să contribuie la reuşitele naţionalei României”.

Dorin Dușa

0 721

Functionarii publici din Consiliul Judetean si din mai multe primarii suspenda astazi lucrul. Angajatii cer majorarea salariilor de baza cu 25%, acordarea normei de hrana si a voucherelor de vacanta. Daca solicitarile lor nu vor fi luate in seama de guvern, functionarii publici ameninta ca in 19 iulie vor intra in greva pe termen nelimitat

Functionarii publici din Consiliul Judetean si din mai multe primarii suspenda astazi lucrul. Angajatii cer majorarea salariilor de baza cu 25%, acordarea normei de hrana si a voucherelor de vacanta. Daca solicitarile lor nu vor fi luate in seama de guvern, functionarii publici ameninta ca in 19 iulie vor intra in greva pe termen nelimitat.
La Consiliul Judetean Brasov, 130 din cei 160 de angajati vor fi marti in greva. Functionarii publici se plang ca prin adoptarea ordonantei 20/2016 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016 angajatii din consiliile judetene si primariile din toata tara au fost discriminati fata de cei din administratia centrala care au beneficiat de cresteri salariale de pana la 70%.
Oamenii spun ca cei mai multi dintre ei incaseaza salariul brut apropiat sau chiar egal cu salariul minim brut pe economie, adica 1250 de lei. De aceea cer guvernantilor salarii mai mari cu 25 de procente, acordarea vaucherelor de vacanta si a normei de hrana pentru toti salariatii administratiei publice locale macar acolo unde resursele permit acest lucru.
Cei din administrati nu exagereaza atunci cand spune ca au salarii de mizerie. Asa este, munca lor este importanta pentru colectivitate si ar trebui platita pe masura, nu doar prin salarii decente ci si printr-o legislatie care sa-i protejeze de excesele la care sunt supusi de catre mult prea alesii care conduc institutiile (vezi declaratiile lui Aristotel Cancescu). De ani de zile se promite o separare reala si functionala a functiei publice de cea politica. Confuzia legislativa este mentinuta intentionat, CU REA CREDINTA, tocmai pentru a permite si acoperi hotia la care asitam de peste doua decenii, cu mafii locale si judetene care se rotesc intre ele, intr-o iluzorie democratie dar cu eficienta in insusirea banului public.
Nu trebuie condamnati functionarii de multele disfunctionalitati sesizate la nivel de administratie. La fel acestia nu pot fi sanctionati, evident prin salarii mici, de jaful sistematic la care este supus BUGETUL PUBLIC an de an.

greva admin3
Tiberiu Popa, liderul sindicatului „Pro Bono” din Consiliul Judetean, spune ca acordarea celor 20 de tichete de masa lunar pentru angajatii consiliului judetean si a jumatate din plafonul maxim din vauchere de vacanta ar insemna un efort suplimentar de 1 milion de lei anual la bugetul CJ. Avand in vedere ca anul trecut s-a incheiat cu un excedent bugetar substantial, Popa nu crede ca ar fi un efort financiar deosebit.
Brasovenii care au astazi treaba la diversele servicii si directii din subordinea consiliului judetean sunt rugati sa-si reprogrameze vizita. Functionarii publici vor fi in greva pe tot parcursul zilei.
Membrii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie anunta greva generala pe termen nelimitat din 19 iulie, daca revendicarile nu le vor fi luate in seama.

Vifor Rotar & Horia D.R,

 

Numarul: 7912 | Data: 2025-12-16


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT