Spritul unei nopti de vara
Ca viata politica din Romania aduce din ce in ce mai mult cu o telenovela, stiam cu totii. Ba chiar si traiul de zi cu zi al amarasteanului neinregimentat politic bate bine intr-o nuanta de story sudamerican. Dar parca impresia de montaj de mucava si gustul de sirop expirat nu erau depline fara idila incropita intre odraslele Elena si Andrei ale celor mai mari dusmani din politichia romaneasca.
Acum, ceea ce se petrece intre cele doua beizadele s-ar putea sa nu se incadreze foarte bine chiar in specia telenovela. Nu-i chiar „tele” povestea de amor dintre fata marinarului si baiatul sforarului, intrucat nu se petrece deloc departe, in? cine stie ce strainataturi, ci chiar sub ochii nostri si ai parintilor, si in paginile oricarei reviste de mondenitaturi care (nu) se respecta. Nici „novel” nu se poate spune ca este, deoarece seamana izbitor de mult cu genul „play” in care se producea cu genialitate un cetatean Shakespeare, cu niste sute de ani in urma.
?Cognomenurile Basescu si Hrebenciuc sunt adaugirile modernitatii la numele de clan Capulet si Montague, scornite de batranul Will ca sa ilustreze cea mai rascolitoare poveste de dragoste din istoria literara a lumii. Intre Elena-Julieta si Andrei-Romeo s-a infiripat o amoare la fel de vinovata ca pasiunea juvenila din sanul celor mai invrajbite clanuri din Verona Renasterii. ?
Spre cinstea povestilor de dragoste care se mai incheaga astazi in Romania intre odrasle de vedete, parfumul shakespearian adus de idila Elena-Andrei este oricum altceva decat impresia de santan pe care o lasa combinatiile de club si tripou in care se amesteca fiicele si fiii de tati mioritici. Tragedia relatiei dintre amorezii plasmuiti de imaginatia dramaturgului britanic este indexata la Bucuresti cu ura crancena de partid care ii desparte pe parintii lor. La care se adauga diferente temperamentale (era sa zic de caracter, dar nu e cazul). E normal ca intre un „betiv transpirat” si un „sobolan rozaliu” sa nu existe prea mare simpatie, mai ales cand primul e si marinar. Se stie ca agitatia guzganilor pe un barcaz e semn rau pentru mateloti; cand primii parasesc corabia, ultimul trebuie sa stranga mai abitir timona, pentru poza finala.
Dar babacii au si toate motivele sa nu se dusmaneasca chiar dupa scenariul lui Shakespeare. Amandoi sunt niste maestri de combinatii ce putin la fel de priceputi. Fiecare este creditat in sanul partidului si pe scena larga a politicii cu mari abilitati de a face si desface aliante si incuscriri sau de a mosi marile tradari cunoscute deja.
Partea nasoala este ca, daca idila junilor va vira usor catre biserica, Capulet-Basescu o sa fie doar socru mic. Iar el vrea mereu sa fie mare peste tot. Cu orice pret. M-astept, in disperare de cauza, cand povestea de dragoste isi va pune pirostriile, sa faca o sedinta fulger la partid si sa-l delege pe Boc pentru rolul de tatal miresei la altar. Are inaltimea ideala pentru un socru mic. Chiar foarte mic.
Cel mai bine ar fi, insa, sa ne racorim (pe canicula asta?) si sa incetam sa mai cautam asemanari cu operele maestrului din Stratford-upon-Avon. Sau macar sa ne scoatem din cap trimiterile la Romeo si Julieta, cand sunt atatea alte comparatii la indemana.
Sa luam aminte?la insusi presedintele tarii. De pe terasa de unde conduce dansul Romania, stie ca „Totul e bine cand se termina cu bine” si ca, oricum, s-a facut „Mult zgomot pentru nimic”. Apoi continua sa-si soarba linistit „Spritul unei nopti de vara”.
Vifor Rotar
