Spionaj cibernetic… bun la „de toate”…

Spionaj cibernetic… bun la „de toate”…

0 273

Ultimele dezvăluiri ale site-ului WikiLeaks privind un amplu program de „hacking” al CIA, surprind prin detaliile ce le arată, cum acest serviciu ar reuși să transforme în microfoane unele telefoane mobile inteligente și unele televizoare, chiar și atunci când acestea sunt închise, scrie miercuri publicația El Mundo într-un articol care descrie aceste practici de spionaj cibernetic.

Site-ul coordonat de Julian Assange susține că se află în posesia a 8.761 de documente ale unității de spionaj cibernetic a CIA (unde lucrează circa 5.000 de persoane !!), cele mai multe conținând coduri ale programelor informatice utilizate în atacurile cibernetice executate de acest serviciu în întreaga lume, programe concepute adesea în colaborare cu serviciul britanic MI5.

WikiLeaks anunța că va publica numai o parte a acestor date, al căror volum este comparat de publicația The New York Times cu acela al faimoaselor cablograme ale Departamentului de Stat sau cu dezvăluirile lui Edward Snowden despre operațiunile de spionaj cibernetic realizat la scară globală de Agenția de Securitate Națională (NSA) a SUA și ar putea avea astfel un efect potențial devastator pentru CIA. Dar unele dintre informațiile prezentate acum de WikiLeaks par desprinse la prima vedere din filmele cu James Bond, ele arătând cum, cu ajutorul unor programe informatice, telefoane mobile și televizoare pot fi transformate în microfoane prin comenzi de la distanță.

Este cazul programului denumit „Îngerul care plânge” („Weeping Angel”), de fapt un virus special conceput pentru televizoarele inteligente produse de compania Samsung. Odată ce infectează aparatul, „Îngerul care plânge” pune Smart TV-ul Samsung  într-un mod „off” fals și înregistrează conversațiile din apropiere, pe care le expediază pe internet către un server secret al CIA. Totuși, în manualul de utilizare pentru acest tip de televizor, compania Samsung avertizează că dispozitivul poate capta ordine externe care apoi pot ajunge în mod neautorizat în posesia unor terți.

Potrivit WikiLeaks, programul de asistență vocală „Siri”, instalat pe ultima generație de iPhone-uri ale companiei Apple, precum și aplicația „Alexa” a societății Amazon pot fi de asemenea infectate cu viruși care transformă telefoanele în dispozitive de înregistrare ambientală.Mai mult decât atât, site-ul coordonat de Julian Assange afirmă că CIA a dezvoltat programe informatice cu ajutorul cărora poate pătrunde practic oriunde, inclusiv în sistemele de operare Windows, Mac OS X sau Linux, precum și în cele pentru tablete și telefoane, cum ar fi iOS sau Android.WikiLeaks mai notează că CIA a creat un grup special care să se ocupe de sistemul de operare creat de Apple, întrucât produsele acestei companii „sunt foarte populare în rândul elitelor diplomatice, politice, sociale și de afaceri”. 

televizor telecomanda rcs rds

Site-ul lui Assange scria și despre intruziunea în sistemele de mesagerie, precum WhatsApp, Signal sau Telegram. Conform WikiLeaks, CIA nu a reușit să decripteze mesajele transmise prin intermediul acestor platforme, dar în schimb le poate citi atunci când utilizatorul le scrie în cadrul procesului de criptare. Reacționând după aceste dezvăluiri, compania Apple a anunțat, potrivit AFP, că a reușit să acopere majoritatea breșele de securitate exploatate de CIA, menționând că ultima versiune a sistemului de operare iOS este securizată, în timp ce Samsung a spus că se va ocupa urgent de această problemă.

Apple şi-a construit în ultimii ani o imagine a unei companii căreia îi pasă de securitatea utilizatorilor săi, fiind cea care ieşit cel mai mult în evidenţă, atât tehnologic, cât şi ca marketing, de fiecare dată când a fost cazul. Un exemplu în acest sens a fost refuzul de a oferi acces celor de la FBI la iPhone-ul unui terorist. Televizoarele moderne, dotate cu camere pentru video-chat, nu au aproape nicio securitate, iar hackerii pot profita de asta. Un congressman american atrage atenţia că noile televizoare care sunt dotate cu echipament pentru acces la Internet ne pot spiona. Hackerii pot accesa aceste camere video, precum şi microfoanele, şi astfel îi pot spiona pe oameni în casele lor. De altfel, discuţia aceasta s-a mai purtat şi în trecut, cu referire la laptopuri, monitoare cu camere video înglobate, precum şi alte device-uri care au astfel de echipamente.

Politicianul american a făcut un apel către producătorii de televizoare moderne, cerându-le să creeze minime standarde de securitate pentru televizoarele de tip Smart TV, precizează abclocal.go.com„Vrei să te uiţi la televizor, dar nu vrei ca televizorul să se uite la tine”, ar fi ideea acestui politician.Senatorul mărturiseşte că a fost tulburat să afle că hackerii pot exploata, şi o şi fac, noile dotări ale televizoarelor pentru a pătrunde în sistemele userilor şi să spioneze oamenii care nu au nici cea mai vagă idee despre ce li se întâmplă. În timp ce computerele au standarde de securitate, inclusiv firewall-uri şi alte sisteme pentru a bloca intruziunile, televizoare nu au aproape nimic în ceea ce priveşte securitatea.

Cercetătorul Seung Jin Lee este consecvent:  a demonstrat cum pot fi hacker-ite televizoarele Smart TV în timpul prezentării intitulate „Hack-ul, supravegherea şi înşelarea victimelor în faţa televizoarelor Smart”. Şi a şi realizat în direct o operaţiune pe un Samsung Smart TV.
Producătorii recomandă să fie pusă o bandă pe camera video, sau să se scoată televizoarele din priză atunci când nu sunt folosite.
Si la noi a existat o informatie vizuala… scapata pe rețea, ce surprindea un fost ministru… dezbracat complet la calculator, bucurandu-se ca adolescentii, privind un film porno… Și asta, acum cativa ani buni! Deci se poate orice!! (Gh.Ochila…)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.