Simona Halep retragere după victorie la Catherine Bellis cu 6-0, 6-4, în...

Simona Halep retragere după victorie la Catherine Bellis cu 6-0, 6-4, în semifinalele turneului WTA de la Doha (Qatar)!

0 151

ACTUALIZARE 17 febr. Calificata in semifinalele turneului de la Doha, Simona Halep a fost nevoita sa se retraga din competitie din cauza accidentarii de la piciorul drept. Nu va mai exista inca un duel cu Garbine Muguruza, cel putin nu la aceasta competitie. „Sunt foarte suparata, durerea a fost insuportabila. Sper sa pot sa joc la Indian Wells”, a precizat Simona Halep. 

Simona Halep, in noul echipament NikeNu s-a recuperat complet dupa Australian Open
„Stiu cat pot sa indur cand vine vorba despre durere, dar stiu si cand sa pun stop. Sunt foarte suparata si frustrata de aceasta problema, e prima oara cand ma retrag in semifinale. Azi am simtit nevoia sa spun stop, fiindca asa e mai bine. Durerea de astazi a fost insuportabila. Am vorbit cu doctorul meu, iar el mi-a zis ca nu am destul timp sa recuperez. Am stat prea putin in repaus, nu m-am recuperat complet. RMN-ul arata ca am lichid si tendinita la al patrulea deget si trebuie sa am grija” – Simona Halep la conferinta de presa. 
„Piciorul drept, talpa, accidentarea de la Melbourne o am inca si am avut-o zilnic. Am simtit dureri in fiecare meci, dar astazi a fost din ce in ce mai rau in timpul meciului si am hotarat sa ma retrag” – Simona Halep, in exclusivitate pentru Digisport. 

Spera sa fie apta pana la Indian Wells
„Imi trebuie pauza, nu am stat suficient dupa injectia pe care am facut-o acasa. Urmatorul turneu este Indian Wells, m-am retras si de la turneul de la Dubai. Sper sa joc la Indian Wells (n.r. competitia americana va debuta pe 5 martie)”, a completat Halep pentru Digisport.
„RMN-ul a aratat ca am fluid si o tendinita la cel de-al patrulea deget. Trebuie sa am grija de el si sa ma gandesc la sanatate mai intai. Cu siguranta, nu voi mai juca nimic pana la Indian Wells” – Simona Halep.

 *
*        *
ACTUALIZARE 20:12 Simona Halep s-a retras din semifinalele turneului de la Doha, in urma accidentarii suferite in meciul cu americanca Catherine Bellis, din sferturile de finala, anunta News.ro. Halep a invins-o vineri, in sferturi, pe Catherine Bellis cu scorul de 6-0, 6-4 si ar fi urmat sa o intalneasca, in semifinale, pe Garbine Muguruza.
 *
*        *

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.173.000 dolari, după ce a învins-o pe tânăra jucătoare americană Catherine Bellis cu 6-0, 6-4.
Halep (26 ani) s-a impus într-o oră şi 22 de minute în faţa unei adversare de 18 ani, care ocupă locul 48 în clasamentul WTA.

Primul set a fost unul fără istoric, Halep câştigând cu 6-0, după un ghem trei maraton, în care Simona a reuşit break-ul abia la a cincea şansă.
Halep a început bine şi actul secund, cu break, dar apoi a început să comită destul de multe erori, iar Bellis, mai agresivă, a întors scorul. Americanca a condus cu 2-1 şi 3-2, dar Halep a egalat la capătul unui nou ghem-maraton, de 12 minute şi 30 de secunde, în care a salvat şase mingi de break. Românca a făcut imediat break (4-3), dar apoi şi-a pierdut serviciul (4-4). Halep a reuşit să câştige din nou pe serviciul adversarei, iar apoi a încheiat conturile cu 6-4.Simona Halep, la Doha
Halep, care a părut că resimte dureri la piciorul drept în ultimele ghemuri, a reuşit 4 aşi în acest meci, dar a făcut şi 5 duble greşeli, americanca având 4. Halep a reuşit 25 de winners, iar Bellis 12, în timp la capitolul erori neforţate românca a avut 23, iar americanca 22, conform unei stire AGERPRES .

Declaratie după meci
„Sunt foarte mulţumită de modul în care joc. Este un sentiment plăcut, mă simt bine aici, este frumos să joc din nou în semifinale la Doha. A fost un meci greu, chiar dacă primul set a fost puţin mai uşor. Este o adversară extraordinară şi e întotdeauna difcil să stai concentrată până la final. A fost greu să închei punctele, pentru că se mişcă foarte bine şi se apără destul de bine. Joacă repede şi a fost greu pentru mine să găsesc unghiurile, dar în final a fost mai bine. Am servit bine în ultimul ghem şi am fost mai agresivă. Îmi fac jocul, deoarece fac mai bine astfel. Nu joc gândindu-mă la clasament. Dacă se va întâmpla din nou, va fi frumos. Mereu mă simt ca acasă, vă mulţumesc că aţi venit, nu numai românilor, tuturor, este un public extraordinar şi sunt fericită să joc aici, la Doha”, a declarat Halep, potrivit news.ro.

Simona Halep, campioană la Doha în 2014, şi-a asigurat un cec de 147.750 dolari şi 350 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe Garbine Muguruza (Spania). Iberica (24 ani, 4 WTA) a trecut vineri de Caroline Garcia (Franţa) cu 3-6, 6-1, 6-4.

Muguruza conduce cu 3-1 în meciurile directe, singura victorie a Simonei venind în 2015 la Stuttgart, cu 3-6, 6-1, 6-3, în optimi. Garbine s-a impus în 2014 cu 2-6, 6-2, 6-3 în turul al doilea la Wuhan, apoi în 2015 cu 6-4, 6-3, în meciul de Fed Cup de la Galaţi, şi anul trecut în finală la Cincinnati, cu 6-1, 6-0.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.