Simona Halep a abandonat la Wuhan

Simona Halep a abandonat la Wuhan

0 178

Simona Halep a abandonat turneul de tenis de la Wuhan, în faza optimilor de finală, după ce miercuri dimineața, a resimțit dureri la spate.
Meciul contra Elenei Rybakina (50 WTA), din Kazahstan, a durat 46 de minute și s-a încheiat în primul set, la scorul de 5-4 pentru Rybakina.

Sportiva din Kazahstan merge în sferturi, unde se va duela cu Aryna Sabalenka (cap de serie 9) sau Kiki Bertens (cap de serie 6).

Meciul Simonei a început promițător pentru jucătoarea noastră, care, după 2-2, s-a distanțat în primul set la 4-2. Apoi, adversara a câștigat trei game-uri consecutive, astfel încât a întors scorul. La 4-4, Simona a dat semne că are probleme și a cerut intervenția fizioterapeutei, pentru dureri în zona lombară.
A reluat meciul dar și-a dat seama că nu mai poate, că forța a părăsit-o și abandonează!

Pentru jucătoarea noastră ar trebui să urmeze turneul de la Beijing, însă doar dacă se va recupera.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.