Și dacă, totuși, Dumnezeu există?

Și dacă, totuși, Dumnezeu există?

0 312

Purtatorul de cuvant al germanului Michael Schumacher, Sabine Kehm, a anuntat, vineri, intr-un comunicat, ca fostul campion de Formula 1 are momente in care da semne de luciditate si de trezire. Michael face progrese…
El are momente in care da semne de luciditate si de trezire. Suntem alaturi de el in aceasta lupta lunga si dificila, impreuna cu echipa de la spitalul din Grenoble si suntem in continuare increzatori„, a precizat Kehm.
Ross Brawn, fost şef la Ferrari şi actual conducător al echipei Mercedes a oferit pentru AFP o serie de informaţii importante despre starea septuplului campion mondial de Formula 1, germanul Michael Schumacher.

„Familia a ales că nu comunice nimic în legătură cu convalescenţa lui Michael, iar eu respect acest lucru. Există semne încurajatoare şi ne rugăm în fiecare zi pentru a vedea şi altele. Este dificil pentru mine să vorbesc mai mult. Respect decizia luată de familie„, a declarat Brawn, citat de AFP.
Michael Schumacher a căzut şi s-a lovit cu capul de o stâncă în timp ce schia alături de fiul său în staţiunea franceză Meribel, din Alpii francezi. Ajuns la 47 de ani, Schumacher deţine şapte titluri de campion mondial la Formula 1, în 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004.
„Au apărut în ultimul timp multe zvonuri referitoare la starea de sănătate a lui Michael. Majoritatea sunt false”, a conchis Ross Brawn.Michael Schumacher m

Asa cum se stie, Michael Schumacher, in varsta de 45 de ani, a fost ranit grav intr-un accident de schi, la 29 decembrie, in statiunea franceza Meribel.
Germanul, aflat multa vreme in faza de revenire progresiva din coma, la spitalul din Grenoble, a fost operat pana acum de doua ori la cap.

R

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.