Sfârșitul ipocriziei. Apusul democrației

Sfârșitul ipocriziei. Apusul democrației

3 133

Cu puțin timp în urmă, o cetățeancă din Franta, Valérie, a fost arestată pentru că a spus rele despre Macron. Mai exact l-a numit „gunoi” pe o postare pe facebook. Motiv pentru care ea a fost arestată vineri și ținută în arest pentru audiere după ce administrația locală a depus o plângere în legătură cu postarea ei de pe Facebook”, a declarat pentru AFP Mehdi Benbouzid, procurorul orașului Saint Omer.
„Ea este acuzată că l-a insultat pe președintele republicii și va fi judecată pe 20 iunie la Saint Omer”, a spus procurorul.
Asta e o premieră, o premieră cumplit de tristă: în Franța, epicentrul „lumii civilizate”, un cetățean este arestat pentru ce spune, pentru că spune… pentru prima oară în ultimele foarte multe decenii, pentru prima oară de mai mult de un secol!
O săptămână mai târziu, o altă premieră absolută: „peste baltă”, a fost pus sub acuzare Trump de către Marele Juriu și ar putea fi arestat săptămâna următoare!
Pentru ce? Pentru nimic… pentru o presupusă „faptă a altuia”, pentru o plată de 130.000 de dolari efectuată nu de Trump, ci de Michael Cohen, fostul avocat personal al fostului Președinte, „către o actriţă de filme pentru adulţi, Stephanie Clifford (care are pseudonimul de scenă Stormy Daniels), în campania electorală din 2016. Actriţa a susţinut că a avut o relaţie cu Donald Trump în urmă cu zece ani, dar Trump a negat acest lucru. 
De remarcat că este pentru prima dată în istoria Americii când un actual sau fost președinte este acuzat penal”.
Deși au invadat zeci de țări sau au organizat lovituri de stat, au făcut milioane de victime peste tot în lume, au protejat și încurajat mafiile suprastatale din multinaționale, nimeni, niciun fost Președinte al SUA, nu a pățit NICIODATĂ nimic. ABSOLUT NIMIC!
Trump, unul din cei 2 sau 3 președinți americani (din 46!!!) sub mandatul căruia nu a început niciun război, ci, dimpotrivă, doar s-au încheiat… este primul Președinte american pus sub acuzare!!!
Aceasta e, probabil, adevărata lui crimă. Și probabil va fi și arestat pentru asta săptămâna viitoare.
Mă veți întreba ce legătură are cu franțuzoaica arestată în Franța pentru adevărul trist spus despre Președintele Macron…

Păi are… asta arată că în toată „Lumea civilizată”, pe toată „planeta mică”, vremea ipocriziei s-a terminat.
Minciuna cu „dimocrăsi” și “rul ov lău” e pe sfârșite. Nu mai servește la nimic. Iar propaganda de război și conflagrația mondială iminentă sunt alibiurile perfecte pentru instaurarea unei dictaturi cu față de „inteligență artificială”. Veți vedea… va fi „spectaculos”!

De aceea suntem pe cale să intrăm într-un „mechartism” mai negru decât cel „original” din secolul trecut. Și da, „Programul Pușcăria pentru Toți”, cum bine l-a numit Iosefina Pascal, tocmai a început. De la simplu cetățean până la foști Președinți, încălcarea standardelor corectitudinii politice va fi prompt și aspru pedepsită.
D-aia revin și zic ce v-am mai spus: indiferent de soarta războiului, Putin a câștigat deja conflictul din punctul de vedere al modelului social: indiferent de ideologie și de tipul de „corectitudine politica”, modelul statului autoritar a câștigat întreaga lume. modelul statului putinist îl regăsim de la Paris la Washington: care mai e diferența dintre opozanții ruși sau francezi arestați pentru ce spun în online? Care e diferența dintre Alexei Navalnii, deja arestat în Rusia, și Donald Trump, în curs de arestare în SUA, amândoi cu probleme cauzate de un singur real motiv: sunt contracandidați cu șanse în fața președinților în funcție.
Desigur, nu e nicio diferență. Însă simplul fapt că tragi această concluzie… și mai ales dacă o mai și spui public… te transformă în Inamic Public, în diversionist subversiv, în „agent al dușmanului”… la noi fiindu-ți lipită eticheta de „agent putinist”, în Rusia de „agent al vestului colectiv”… sancțiunile sunt aceleași!
O singură concluzie: trăim în plină dictatură. Peste tot, și „pe Planeta Mare”, dar și pe „Planeta Mică”, al cărui ultim avantaj erau libertățile cetățenești și libertatea de exprimare! S-a terminat.
Game over: ipocrizia tocmai a luat sfârșit!
“Big Brother rules!!! all over the World!”
Soluții?
Modelul Francez: o reacție imediată și virulentă a societății. Azi! Nu mâine, căci mâine va fi prea târziu!
Toate în paralel cu polarizarea, coagularea forțelor suveraniste și democratice în jurul unor proiecte coerente, a unor idei și principii.
Țineți minte: mâine va fi prea târziu!
Democrația va fi apus deja!
Pasivitatea și lașitatea generației noastre vor fi pietrele de moară ce vor atârna de gâtul copiilor și nepoților noștri!

Autor: Dan MV Chitic
Sursa: facebook.com

COMENTARII

  1. biden,macron, trudeau, iohannis, ursula, xi, putin, scholtz, stoltemberg, schwab, ciuca, ciolacu au toți fețe de slugă. Sint slugile altor fețe de slugă și sint slujiți de alte fețe de slugă. Jigodia este stăpinul lor. UE sleahtei de fețe de slugă

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.