„Schimbarea la față” a Grupului Etnic German din România
Prin Decretul-lege din 21 noiembrie 1940 – semnat de generalul Ion Antonescu, conducătorul statului şi preşedintele Consiliului de Miniştri, şi de Mihai Antonescu, ministrul Justiţiei -, a luat fiinţă Grupul Etnic German din România, organizaţie care avea la bază ideologia naţional-socialistă promovată de Adolf Hitler. Grupul Etnic German şi-a creat diverse organizaţii (inclusiv de femei şi de tineret), precum şi formaţiuni paramilitare etc.
Se cuvine menţionat faptul că, din ianuarie 1941, singurul partid politic din România acceptat de Ion Antonescu a fost Partidul Muncitoresc Naţional-Socialist German (NSDAP), care făcea parte din Grupul Etnic German. Toate celelalte partide erau dizolvate încă din 30 marie 1938. Considerându-se reprezentantul tuturor germanilor din România, GEG a desfăşurat o amplă activitate de promovare a politicii lui Adolf Hitler.
Conducătoarea femeilor din cadrul GEG afirma, la 2 martie 1941, că „misiunea şi scopul“ organizaţiei erau „cuprinderea tuturor fetelor şi femeilor germane etnice care trăiesc în România, de la vârsta de 21 de ani, educarea lor şi alinierea lor la modelul femeilor şi mamelor germane naţional-socialiste“. Un alt document, din 15 martie 1942, aprecia că „Grupul Etnic German din România dispune de arme şi muniţii“, avea structuri paramilitare şi alte organizaţii, iar ceea ce le uneşte „este ideea educării şi transformării membrilor în naţional-socialişti autentici“. În acest spirit, Grupul Etnic German a asigurat incorporarea si participarea unui mare număr de etnici germani din România (după unele cifre, circa 70.000) în SS, trupe de elită ale Reich-ului hitlerist.Numeroase documentele atestă faptul că GEG – Grupul Etnic German – a acţionat pentru însuşirea a cât mai multor bunuri, mai ales imobiliare, inclusiv evreieşti, pe care le-a trecut în proprietatea sa.
După ruperea alianţei cu Germania si intoarcera armelor, la 23 august 1944, România a trecut de partea Naţiunilor Unite. Articolul 14 din Convenţia de Armistiţiu, semnată de România cu Uniunea Sovietică, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite ale Americii la 12 septembrie 1944, prevedea: „Guvernul român se obligă să dizolve imediat toate organizaţiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât şi orice alte organizaţii care au desfăşurat propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice, nepermițând în viitor existenţa unor astfel de organizaţii“.Conformându-se acestei prevederi, guvernul României a decis, la 7 octombrie 1944, dizolvarea Grupului Etnic German. Decretul-lege, semnat de seful Statului, Regele Mihai, prevedea: „Statul român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparţinând Grupului Enic German din România“.
Articolul 5 din Tratatul de pace, semnat la Paris în ziua de 10 februarie 1947, de România cu Puterile Aliate şi Asociate (URSS, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, SUA, Australia, Republica Sovietică a Belorusiei, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Republica Socialistă a Ucrainei şi Republica Sud-Africană), prevedea: „România, care în conformitate cu Convenţiunea de armistiţiu a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizaţiilor de tip fascist pe teritoriul român, fie ele politice, fie militare sau paramilitare, precum şi alte organizaţiuni făcând o propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau oricăreia dintre celelalte Naţiuni Unite, nu va îngădui în viitor existenţa şi activitatea unor organizaţiuni de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice“.
După 1989, s-a înregistrat o ciudată schimbare la faţă a Grupului Etnic German din România,organizatie reiniintata cu sediul central la Sibiu. Minoritatea germană a constituit Forumul Democrat al Germanilor din România, prin care participă la viaţa politică a ţării. La 26 februarie 2007, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, reprezentat de preşedintele său, a adresat Judecătoriei Sibiu cererea de chemare în judecată a Consiliului municipiului Sibiu, reprezentat prin primarul municipiului Sibiu şi Consiliul Local al municipiului Sibiu, cerând „să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German“. Acţiunea era „motivată şi fundamentată pe legislaţia cu caracter reparatoriu din România“, apreciind că Grupul Etnic a fost desfiinţat „în mod abuziv de vechiul regim“.
- Primarul municipiului Sibiu chemat în judecată era, din 1990, Klaus Iohannis, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România. Cu alte cuvinte, subalternul şi-a dat în judecată şeful. În acelaşi timp, respectivul preşedinte al organizaţiei Sibiu a dat în judecată Consiliul Local al municipiului Sibiu … din care făcea parte. Că a fost o „înţelegere” politică ,se vede cu „ochiul liber“. Primarul Sibiului,KW Johannes reprezentantul statului român,nu-i asa, care deţinea proprietăţile revendicate, a formulat o întâmpinare prin care,ce sa vezi: „lasă la aprecierea instanţei soluţia ce va pronunţa în cauză“. La rândul său, Consiliul Local al municipiului Sibiu,proprietarul imobilelor revendicate, nu a avut nicio reacţie, deşi era dat în judecată chiar de un membru al său. În mod firesc,in primul rand primarul ar fi trebuit să ceară respingerea cererii prin care Forumul Democratic se declara continuatorul unei organizaţii hilteriste, interzisă prin acte internaţionale. Nici judecătoarea care a instrumentat cazul nu a găsit de cuviinţă să se informeze (dacă chiar nu ştia…) şi să constate ce fel de organizaţie a fost Grupul Etnic German. Este limpede că printr-un şir de complicităţi politice – preşedintele organizaţiei FDG Sibiu, primarul municipiului Sibiu, preşedintele Consiliului judeţean, judecătoarea de caz – s-a ajuns la sentinţa civilă din 28 mai 2007, prin care instanţa a hotărât: „Admite cererea formulată de petentul Forumul Democrat al Germanilor“ şi constată „calitatea de succesor în drepturi al reclamantului faţă de Grupul Etnic German“.
- Cel care a condus FDGR în perioada în care statul român pierdea prin înşelătorie imobilul din Magheru nr. 1-3 este Paul Philippi, un apropiat al D.lui Klaus Iohannis. Philippi s-a înrolat voluntar în 1942 în structurile Wehrmacht şi a luptat pe frontul de răsărit. După 1944 s-a refugiat în Germania, dar a fost arestat de americani, care l-au internat 30 de luni într-un lagăr pentru “denazificare”.
După 1989 a venit în ţară şi a fost membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România. În anul 2000, primarul Klaus Iohannis i-a conferit d.lui Philippi ordinul “cetăţean de onoare al Municipiului Sibiu !”.
Astfel, justiţia românească – despre care se spune că este corectă şi neinfluenţată politic – a luat o decizie unică în Europa: reabilitarea unei organizaţii hitleriste. Pe această bază, au fost retrocedate zeci de clădiri ale unor grădiniţe, gimnazii, licee şi alte instituţii publice,dar si locuinte care – pentru a-şi putea continua activitatea – a trebuit să semneze contracte de închiriere, plătind lunar sume consistente Forumului Democrat German, succesorul Grupului Etnic German.
Este interesant de semnalat că niciun partid politic şi niciun parlamentar, dar nici Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului ,ba chiar nici Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, nu au găsit de cuviinţă să protesteze şi să ceară anularea acestei decizii stupefiante.
Sper că, în calitate de preşedinte al României, Klaus Iohannis va face o cerere de anulare a sentinţei din 28 mai 2007, pentru a nu lăsa să planeze asupra ţării noastre acuzaţia că a contribuit la reabilitarea unei organizaţii naţional-socialiste.
Prof.univ.dr.Ioan Scurtu
