Savantul Sextil Pușcariu, brănean de origine, și-a pus problema etimologiei cuvântului Tâmpa
„Cum se face însă că românii, care au de obicei pentru munții lor denumiri atât de plastice, ca Omul, Babele, Strunga și alte nume ce se întâlnesc în Bucegii apropiați, să fi dat în cazul acesta numele atât de nepotrivit ce amintește de cuvintele «tâmp» și «tâmpit»?”. El preia explicația lui N. Drăganu, potrivit căreia sensul original al Tâmpei e cel de „stâncă abruptă”, cum sunt cele din vârfurile muntelui (Tâmpa mare și Tâmpa mică).
Cuvântul este străvechi în limba noastră, din epoca preromană, găsindu-se și în dialectele meridionale italiene și la albanezii din Calabria. Dar aceasta nu este singura teorie existentă. În urma săpăturilor arheologice, se pare că strămoșii noștri, având credințe uranianiene (zeii lor își aveau sălaș în cer), au ridicat pe Tâmpa altare pentru sacrificii.
La venirea romanilor, după ocuparea Daciei de către Traian, atunci când au găsit altarele de pe Tâmpa, în spiritul lui Saturn (zeul timpului) ar fi numit înălțimea „Tempus – Temporis”, perpetuând astfel tradiția. Cu timpul denumirea s-a transformat în „Tempea – Tâmpa”.
Cavalerii teutoni, când s-au așezat aici, ar fi tradus în limba germană numele vechi al cetății, precum au făcut și romanii. Astfel, „cetatea timpului” sau „cetatea lui Kronos” devine „Kronstadt”. Această teorie cu „cetatea timpului” este improbabilă fiindcă vechii cavalerii teutoni erau colonizați de regii maghiari în sec. XII, pe teritorii teoretic… aparținând regelui, sau subordonate „coroanei regale”. Acesta legenda se reflectă și în stema orașului, care se compune din coroana regală din care rasar rădăcini de stejar. Coroana în germana este Krone, timpul este Zeit, deci Kronstadt înseamnă orașul coroanei. (ddr)
