Şaguniştii spaţiali au reuşit noi performanţe

Şaguniştii spaţiali au reuşit noi performanţe

În premieră, doi şagunişti vor reprezenta Braşovul în semifinala Concursului Odysseus, care va avea loc la jumătatea acestei luni. Un alt şagunist face parte din lotul care va merge la Singapore, în finala Turneului Tinerilor Fizicieni, la începutul lunii iulie. Performanţele vin să completeze palmaresul impresionant pe care îl au deja şaguniştii

În premieră, doi şagunişti vor reprezenta Braşovul în semifinala Concursului Odysseus, care va avea loc la jumătatea acestei luni. Un alt şagunist face parte din lotul care va merge la Singapore, în finala Turneului Tinerilor Fizicieni, la începutul lunii iulie.
Performanţele vin să completeze palmaresul pe care îl au deja şaguniştii, care s-au întors recent din SUA de la Conferinţa internaţională a NASA, de unde şi-au ridicat premiile Concursului NASA Space Settlement Design Contest.
Conferinţa internaţională a NASA a avut loc în Saint Louis, Missouri, Statele Unite, în perioada 24-30 mai. Braşovul a fost reprezentat de 28 de elevi, grupaţi în mai multe echipe iar experienţa pe continentul american a fost impresionantă.
A fost cea mai numeroasă echipă care a ajuns în America, unde Braşovul a bifat o nouă reuşită. Din 80 de echipe care s-au înscris la prezentarea academică, 16 au fost selectate, iar din acestea, 5 au fost de la Şaguna, spune cu mândrie prof. Carmen Tănăsescu, coordonatorul echipelor.
Palmaresul şaguniştilor se completează cu alte două reuşite, în premieră. Doi elevi vor ajunge, în perioada următoare, în semifinala Concursului de astrofizică Odysseus, în Cehia, la jumătatea lunii iunie. De altfel, Patricia Arens este premiantă şi la Concursul NASA.
Un alt şagunist, şi el participant la Concursul NASA, ne va reprezenta în Singapore. Leonard Turică face parte din lotul internaţional, de 5 membri, care va participa la Turneul Tinerilor Fizicieni, la începutul lunii iulie, unde provocarea este nu doar de a găsi soluţii la probleme, ci şi de a le susţine.
Concursul în sine va consta în pregătirea unei echipe de 5 oameni care trebuie să construiască rezolvări – şi experimentale, şi teoretice – pentru 17 probleme de fizică în total, dintre care ni s-au repartizat fiecăruia câte trei şi ele vor trebuie prezentate într-un mediu academic, în faţa unui juriu în împotriva unui oponent.
Performanţele şaguniştilor sunt rodul unei munci susţinute din partea lor şi a profesorilor

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.