„Să nu distrugem românul și România noastră adevărată!”

„Să nu distrugem românul și România noastră adevărată!”

1 159

Închiderea tuturor activităților, anihilarea a tot ce este românesc, piețele, afacerile mici și mijlocii, sunt clar un semnal de alarmă că vom fi mințiți, închiși, bolnavi, săraci, flămânzi, fără bani, fără locuri de muncă, îngrădiți, motiv pentru care vom fi simpli supraviețuitori la limita subsistenței,

Vedem pe zi ce trece, că mizeria sufletească a unor oameni fără Dumnezeu atinge cote alarmante, cum îngreuiază ei viața semenilor lor prin modul ticăloșit de a trata multe lucruri după bunul lor plac, având forța Legii și puterea de care dispun.
Să ne punem nădejdea în Dumnezeu, El singur ne poate salva din groapa mizeriei politice în care am alunecat singuri din nepăsare și indolență, din necredință și veșnica bășcălie românească.
Să se unească în rugăciune Liturgică, toți preoții și din mănăstire și din parohii, cărora le pasă de România și de credincioși, să facem celule spirituale de rugă, sau grupuri de rugăciune cu Psaltirea lui David, Acatistul Mântuitorului Hristos, Acatistul Maicii Domnului, Acatistul Arhanghelilor Mihail și Gavriil, iar în felul acesta vom atrage din nou mila lui Dumnezeu peste popor.

Nu vom scăpa de dușmanii văzuți sau nevăzuți, stând cu mâinile în sân și făcând pe victimele în fața necazurilor care ne înconjoară.

Închiderea tuturor activităților, anihilarea a tot ce este românesc, piețele, afacerile mici și mijlocii, sunt clar un semnal de alarmă că vom fi mințiți, închiși, bolnavi, săraci, flămânzi, fără bani, fără locuri de muncă, îngrădiți, motiv pentru care vom fi simpli supraviețuitori la limita subsistenței, dar vor triumfa corporațiile supermarket-urile, care nu au covid, fiindcă aduc profit străinilor pe sudoarea românilor.
Dacă vi se pare o glumă, este bine să rămânem în continuare în nepăsare, dacă vă pasă, atunci pe 6 Decembrie să le dăm o lecție de viață politicienilor, să stăm în casă să nu ne contaminăm cu Covid, iar votul să fie zero, anulat.Vor spune ca pe 6 Decembrie, a scăzut infectarea cu Covid, ca să-și asigure lor scaune moi bine plătite în parlament, iar noi românii rămânem săraci, naivi și manipulați de o hoardă de nemernici politici care nu au pic de bun simț față de cetățeanul român.

Așa că din acest moment, de noi depinde cum mergem înainte, ne-am plâns și am hulit ciuma roșie, astăzi ne bucurăm din plin de bunăstarea și huzurul mult dorit, nu mai putem de bine, sub motivul unei infecții de virus, vom muri de foame și de sărăcie, închiși în casă, flămânzi, înfricoșați, amenințați, amendați, hăituiți și terorizați de Poliție și Jandarmerie.Asta am dorit, asta am primit, am râs de Dumnezeu și de Biserică, am dorit un număr mare de spitale, astăzi avem bolnavi peste măsură, azi chiar ne trebuiesc spitale, vedem în live ce înseamnă boala, spitalul și suferința. Am dorit să fim liberi, democratici, am dorit o țară ca afară, toate le avem din belșug, așa că singura scăpare acum este unitatea, credința, este Dumnezeu, altfel în scurt timp se va alege praful de România și de români.

De 30 de ani au doar drepturi și veșnic avantaje, iar poporul trudnic, orb și surd votează…

Să fim atenți că Sfântul ierarh Nicolae pe 6 Decembrie vrea să ne facă o surpriză plăcută, care depinde numai și numai de noi, iar dacă vom ignora șansa ne merităm singuri sclavia și sărăcia în care ne-au afundat străluciții politicieni cu multă grijă și sârguință, în raport cu incompetența și indiferența lor fața de țară și popor.
De 30 de ani au doar drepturi și veșnic avantaje, iar poporul trudnic, orb și surd votează ca autistul, ne mai gândindu-se la cum trăiește și ce va urma, dacă nu ne trezim din somnul națiunii și să ne revenim la realitatea lucrurilor.
Nu fac politică, dar nu pot suporta să vad o haită de nemernici care ne manipulează în mod sfidător ca popor ortodox și ne împinge în groapa distrugerii și dezintegrării ca nație și ca neam.
Oare este posibil ca un popor ortodox, să se lase manipulat de o haită de atei neisprăviți și fără Dumnezeu, de o mână de necredincioși vânzători de neam, care ne distrug țara, făcând jocul străinilor pe truda și sudoarea românilor?
Dacă vă place acest mod de viața, atunci Doamne ajută să mergem cu bună știință spre groapa de gunoi a Istoriei, din naiva și credula prostie românească.
Dacă vă pasă, atunci la post, genunchii la rugăciune și treziți-vă români să nu fie prea târziu!”
Părintele Calistrat

COMENTARII

  1. I-auzi la lighioană: „…la post, genunchii la rugăciune…”
    Păi chiar religia asta nenorocită a dus la tîmpirea maselor populare cu al său: „CREDE ȘI NU CERCETA”!!! Dacă oamenii ar fi fost învățați din copilărie să-și pună întrebări, să gândească și să analizeze cu propriul cap nu s-ar fi ajuns aici!!!

    „Să se unească în rugăciune Liturgică, toți preoții ……mila lui Dumnezeu peste popor.” Adică ei să fie intermediarii către mila unei zeități existente numai în mințile unor reduși mintal!!! CAM LA FEL CU: „HAI SĂ CHEMĂM POPA SĂ SE ROAGE SĂ VINĂ PLOAIA” în loc să pornim irigațiile!!!

    Câtă ticăloșie zace-n nemernicii în sutană….

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.