RAT Brașov – Traseu modificat pentru linia 22

RAT Brașov – Traseu modificat pentru linia 22

0 184

RATBV îi informează pe utilizatorii liniei de transport 22, Saturn – Stadionul Tineretului, cu privire la faptul că, din cauza unor lucrări de infrastructură ce vor fi efectuate pe strada Vlad Țepeș , autobuzele de pe această linie vor circula pe un traseu deviat prin zona Casa Armatei, sâmbătă, 06 iulie a.c., între orele 06.00 – 13.00.

Astfel, după ce vor parcurge Strada Alexandru Ioan Cuza, autobuzele de pe linia 22 vor circula pe străzile Iuliu Maniu  și Nicolae Iorga, până în zona Casei Armatei, iar apoi se vor deplasa  pe  Bulevardul  Eroilor   până   în   zona  Teatrului   Dramatic,  de  unde   își   reiau   traseul obișnuit.

,,Această modificare nu va afecta în nici un fel opririle în stații, autobuzele de pe linia 22 staționând pentru îmbarcarea/debarcarea călătorilor în stația ”Iuliu Maniu”, iar apoi în stația  ,,Patria”. Între aceste două stații men ionate nu va exista nici o altă oprire” spune Alina Popa, specialist marketing al regiei.                                                                                                                                               

I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.