Puteam să stau şi pledez vinovată. Puteam să nu fac nimic în...

Puteam să stau şi pledez vinovată. Puteam să nu fac nimic în mandatul meu!

0 89

Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, a explicat la Digi24 cum s-a ajuns la măsura recursului compensatoriu, în condiţiile în care există o decizie semi-pilot din 2012 privind rezolvarea situaţiei din penitenciarele cu condiţii precare.
Ea a spus că a încercat în mai multe rânduri să explice CEDO că România, ţară în care 78% din școlile din rural au toalete în curte şi în care tocmai avusese loc tragedia de la Colectiv, este exclus să se aplice precedentul Italiei, Ungariei sau Bulgariei.
Aceste ţări plăteau de la 3 euro la 8 euro pe zi de detenţie pentru fiecare deţinut care stătea în condiţii precare.
„Pentru că ni se cerea o măsură compensatorie m-am gândit la această măsură”, a spus Raluca Prună, fiica unui fost agent secret in lumea araba, unde a „prestat” – sigur dupa 1990 ! – ca functionar superior, inclusiv ambasador, al MAE.

„Am venit ca ministru al Justitiei in Guvernul Ciolos într-un mandat în care aveam deja o decizie semi-pilot din 2012 care atârnă asupra România. Eu m-am dus de trei ori la CEDO și am discut cu preşedintele Curții. E foarte adevărat că niciodată în nicio decizie nu se spune: cerem statului să facă un anumit lucru, dar se spune în decizii că trebuie să existe măsuri compensatorii pentru cei care Curtea a constatat că s-a încălcat art 3.
Pe scurt, cei care au execut pedeapsa în condiţii precare și există precedente care se invocă chiar și în deciziile semipilot din 2012. Precedentele din Italia, Bulgaria și Ungaria, care au trecut prin aceeași situaţie ca România și unde soluţia pe care CEDO a acceptat-o era o compensare bănească.

O compensare care era de 8 euro în Italia pe zi de detenţie pentru fiecare deținut, 5 euro în Ungaria și 3 euro în Bulgaria. Eu am mers de 3 ori la CEDO și am explicat că într-o țară în care 78% din școlile din rural au toalete în curte, în condiţia în care dreptul la educaţie e prevăzut de Convenţie, în condiţiile în care eu eram într-un guvern care a venit după o tragedia de la Colectiv în care niște oameni au murit din cauza unor condiţii precare în spitale, e exclus să merg pe calea bătătorită a Italiei, a Ungariei, a Bulgariei, pe care curtea fără să le spună în decizie le recomanda României.
Pentru că ni se cerea o măsură compensatorie m-am gândit la această măsură.

Nu am să vorbesc despre vinovații și dacă eu am fost tâmpită, 
Parlamentul condus de PSD – ALDE trebuia să fie mai deștept și să rspinga această lege”, a explicat la imparţial fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.