PSD-ul blocat in conflicte interne,

PSD-ul blocat in conflicte interne,

0 229

Geoana incearca sa-si puna cenusa in cap, sa se scuze pentru vizita la Vantu si regreta ca l-a acuzat pe Viorel Hrebenciuc de esecul alegerilor prezidentiale. Marturisirea lui Geoana apare in contextul in care Opozitia nu este in stare sa-si gaseasca inca o strategie eficienta in lupta cu Puterea cand o parte din PSD se lasa foarte greu “modernizat” si extrem de refractar la schimbul de generatii.

Geoana se face ca isi pune cenusa in cap
Potrivit surselor social-democrate, aparitia declaratiei video prin care Mircea Geoana isi recunoaste greselile si in care da explicatii privind vizita sa la Vantu in preajma alegerilor prezidentiale nu este deloc intamplatoare. Sursele citate sustin ca PSD este un cazan sub presiune, care in orice moment poate exploda. Din ce in ce mai multi social democrati il contesta pe Victor Ponta, fiind nemultumiti de lipsa de strategie a partidului si de proasta gestionare a relatiei cu PNL.
Sursele citate sustin ca interventia „video” a fostului presedinte PSD este o incercare de a-si consolida pozitia in partid pentru mentinerea functiei de presedinte al Senatului. In contextul framantarilor interne, Geoana lanseaza un mesaj catre social democrati ca a invatat din greseli si ca este devotat si interesat de actiunile si viitorul partidului. Aceleasi surse sustin ca interventia lui Geoana este, pe fondul nemultumirilor din PSD, un contraatac direct la adresa lui Victor Ponta care doreste sa-l inlocuiasca cu Ilie Sarbu din functia de presedinte al Senatului.
Prin interventia postata pe blog, Geoana isi face mea culpa pentru rezultatul alegerilor prezidentiale si vizita sa la Vantu. Totodata, fostul presedinte PSD incearca sa se erijeze intr-un lider cu viziune vorbind despre necesitatea unei noi strategii a PSD prin refacerea relatiilor cu liberalii. „Sunt preocupat de racirea relatiilor intre noi si liberali. Strategic vorbind, lipsa de unitate a opozitiei este o vulnerabilitate”, scrie Geoana pe blogul sau.
Fostul presedinte al PSD il curteaza pe Nastase si, in acelasi timp apasa pe un punct sensibil care a starnit nemultumiri printre social-democrati si anume declaratia lui Ponta prin care ceda functia de presedinte liberalilor. „Au fost colegi care m-au sfatuit cu un an inainte de alegeri sa nu candidez, sa sustin pe altcineva, poate pe Adrian Nastase. Declaratiile lui Ponta, de saptamana trecuta, ca nu va candida si ca-l va sustine pe Antonescu a creat confuzie in partidul nostru, pentru ca toata lumea e obisnuita ca presedintele sa candideze. Asta inseamna a recunoaste ca nu esti un adevarat lider”, spune Geoana.

Un conflict fabricat
Conflictul dintre Mircea Geoana si Victor Ponta este unul vechi, cei doi lideri au avut schimburi dure de replici si atacuri in presa in nenumarate randuri. Partidul social-democrat, dupa Era Geona, arata mult mai rau decat isi pot imagina chiar si membri sai. Baronii locali sunt mai puternici ca in 2004, clientela promovata de acestia in Parlament a tradat, trecand la adversari. Lupta politica locala este inexistenta. In multe cazuri consilieri locali si judeteni sau primarii PSD daca nu au plecat din partid au uitat ce inseamna sa reprezinti corect partidul. Pana si “coabitarea” din 2009, cea care i-a adus lui Basescu un nou mandat, o decizie gresita a grupului din zona lui Geoana nu a facut altceva decat sa valideze falimentul politic al acestuia.
In urma cu doua luni, Ponta a reusit sa-i impuna presedintelui Senatului, printr-o decizie luata in sedinta Biroului Politic al PSD, interdictia de a mai face declaratii publice fara avizul partidului. In ciuda acestei interdictii, Geoana a continuat sa faca declaratii publice, fapt care a stranit un adevarat scandal la nivelul conducerii PSD in urma cu o saptamana. Ponta a cerut in sedinta BP sanctionarea presedintelui Senatului insa mai multi lideri printre care si Adrian Nastase l-au aparat pe Geoana.
Dupa afisarea declaratiei video, presedintele PSD, Victor Ponta a evitat sa-l atace dur pe Geoana. „Singura replica pe care o merita Geoana la ce a spus despre mine este o replica dintr-un film celebru. Ii promit lui Geoana ca, daca nu mai spune minciuni despre mine, nu mai spun adevarul despre el”, a declarat Ponta citat de agentia Mediafax.
Este clar pentru pentru oricine ca acest conflict nu face bine decat Puterii, aceasta fiind in realitate cea care alimenteaza scandalul.

O parte importanta din PSD se delimiteaza de Geoana
In schimb, interventia lui Geoana a starnit nemultumiri printre apropiatii lui Victor Ponta care au decis sa-si exprime protestul public. Astfel 26 de social democrati parlamentari i-au adresat, marti, o scrisoare presedintelui Senatului, Mircea Geoana, prin care il ataca dur pe acesta si ii sugereaza sa se ocupe de actualitatea politica si nu de fosta campanie electorala.
„Ati mintit electoratul si anul trecut si o faceti si acum vorbind despre vizita dumneavoastra la domnul Vantu. Va readucem aminte ca stiati, asa cum stiam cu totii, inca de la ora 13.00, de existenta fotografiilor si informatiilor publicate in toata presa despre prezenta dumneavoastra la domiciliul lui Sorin Ovidiu Vantu, cu o seara inainte de dezbaterea finala din campania pentru alegerile prezidentiale.
Tinand cont de toate aceste lucruri, va intrebam, domnule Geoana, in numele cui actionati?(…) Aveti intelegeri ascunse cu domnii Crin Antonescu si Dan Voiculescu? De ce doriti distrugerea dinauntru a PSD si doriti cu atata ardoare sa va razbunati pe domnul Victor Ponta? Va reamintim ca atat PSD, cat si domnul Ponta si-au pastrat constant sprijinul pentru dumneavoastra pentru a ramane presedinte la Senat.
Nu aveti nici un pic de onoare, domnule Geoana? De ce, in loc sa cheltuiti bani pentru campanii de imagine impotriva partidului, nu ajutati partidul sa achite datoriile neplatite din campania electorala prezidentiala? Cum raspundeti celor care va intreaba de ce nici PDL, nici Traian Basescu nu va schimba din functia de presedinte al Senatului?”, se arata in scrisoarea semnata de social-democrati.
Printre semnatari se numara oameni de casa a lui Victor Ponta: Radu Moldovan, Nicu Banicioiu, Mircea Dusa, Ciprian Nica, Dan Sova dar si oameni care au fost apropiati de Mircea Geoana si apoi au sarit in tabara actualului presedinte: Valeriu Zgonea, Claudiu Manda, Oana Mizil.

Geoana cica spune adevarul despre situatia PSD
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, afirma ca in timp ce unii dintre colegii sai de partid doresc sa-i restrictioneze libertatea de exprimare, el nu se va opri din a spune adevarul despre situatia PSD.
„In timp ce unii vor continua sa spuna minciuni despre mine, eu nu ma voi opri din a spune adevarul despre situatia partidului”, accentueaza Mircea Geoana, intr-un comunicat de presa, citat de Agerpres.
Social-democratul precizeaza ca este si ramane valabil tot ce a afirmat luni pe blogul sau cu privire la ceea ce s-a intamplat inaintea dezbaterii televizate finale de la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din 2009.
„Tot ceea ce am afirmat in interviul pe care l-am publicat pe blogul meu a fost, este si va ramane 100% adevarat. Nu am nimic de adaugat sau de retractat. Avand in vedere faptul ca lamuririle pe care le-am oferit tin de evenimente personale, pe care le-am trait direct, nu inteleg de ce unii dintre colegii mei doresc sa-mi restrictioneze libertatea cuvantului si nu pot intelege cum de altii isi permit sa spuna ca ei stiu mai bine decat mine ceea ce mi s-a intamplat personal”, spune Mircea Geoana, in comunicatul citat.
Presedintele Senatului face referire la scrisoarea pe care i-au adresat-o marti mai multi colegi de partid – parlamentari, europarlamentari si lideri de organizatii judetene, care i-au adus o serie de reprosuri si l-au acuzat de minciuna.
„Tot ceea ce s-a afirmat in scrisoarea deschisa reprezinta minciuni de la un capat la altul, iar cei care sunt invocati ca luand parte la inventatele intalniri pot nega cu usurinta. De altfel, domnul Turcescu (ce evolutii in care dupa alegeri prezidentiale) deja a negat informatiile aparute. Imi pare rau ca un numar de colegi, altfel de buna-credinta, au fost tarati intr-o batalie care nu este a lor. Practica de a strange semnaturile unor colegi pe un document pe care nu l-au citit si despre care nu au avut deplina cunostinta nu face onoare initiatorilor demersului si nici principiilor unui partid democratic. Un singur lucru as vrea sa adaug: in timp ce unii vor continua sa spuna minciuni despre mine, eu nu ma voi opri din a spune adevarul despre situatia partidului”, puncteaza Mircea Geoana in comunicatul difuzat marti seara.

PSD a convocat o sedinta restransa a BP
Conducerea PSD a convocat, pentru miercuri, la Sinaia, o sedinta restransa a Biroului Permanent, la care nu au fost chemati toti vicepresedintii. Surse din partid, citate de Mediafax, au declarat ca se va incerca conturarea unui curent pentru suspendarea lui Mircea Geoana din partid.
Sursele respective au mentionat ca principalul subiect va fi legat de Mircea Geoana, dupa ce acesta a postat pe blog declaratii despre campania prezidentiala si Victor Ponta, urmate de o scrisoare deschisa a mai multor parlamentari in care fostul presedinte este avertizat sa nu mai atace conducerea partidului.
Potrivit Statutului, Geoana poate fi sanctionat cu suspendarea din functie pe timp limitat (articolul 11, alineat 3) ceea ce nu atrage de drept retragerea sprijinului politic pentru functia de presedinte al Senatului, sanctiune prevazuta separat, la alineatul 4.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.