Prostul cu staif
Prostul ajuns este o finta siesi suficienta. Nu are indoieli, dubii, intrebari, dileme. El este un om cert. Certitudinea lui izvorand din propriai personalitate. Un om sigur pe el, hotarat, incapabil de a sesiza nuante sau trairi. El este cel darz, cel viteaz, cel drept. Bine, omul prost cu staif este lichea, tradator, lingau si pupincurist. Nu, nu este o contradictie in termeni, pentru ca pentru el nu exista un asemenea concept. Nu de altceva, dar nu cunoste ideea de concept. Mereu la moda, prostul cu staif este in stare sa-si puna pe el sutienul lui bunica-sa daca individul caruia ii cara geanta ii cere. El este un tip ocupat. Mereu ocupat. Negandirea consuma mai mult timp decat emotiile, sentimentele, logica. Privirea superioara i se trage din drojdia increderi in sine. El stie. El face. Faptul ca nu stie aproape nimic si-si pune chiloti cu eticheta in fata nu-l descurajeaza. Faptul ca singurul lucru pe care il face este doar prezenta in mediul necesar denota, pentru el, o atitudine nobila. Oricand ai nevoie de el, pentru ca societatea noastra da din prea plinul ei pe dinafara de prosti cu staif, nu-l incomodeaza. Doar refuza. Pentru ca refuzul provoaca dileme oamenilor obisnuiti pe cand, pentru el, a refuza este o stare de fapt, naturala, la fel de naturala ca aceea de a deveni o statuie plina de rahatii porumbeilor. Neuronii si ii conserva pentru o alta existenta, pe care el este sigur ca o va avea. Pentru ca prostul cu staif traieste in lumea certitudinilor fara dovezi. Asta nu il face vreun credincios, pentru ca singura sa credinta este propriai persoana. Nu conteaza daca el este portar sau primar. Misiunea functiei il copleseste, desi orice initiativa va fi lasata pe seama celor pe care ii va privi cu dispret mai tarziu. El cumpara Kant sau Hegel cu aceasi naturalete cu care dezlipeste apoi foita de pe sulul de hartie igienica. Nu stie foarte clar la ce sunt cartile sau cur papirul folositoare, dar trebuie sa spuna ca a pus mana pe ele. Desi nimeni nu-i cere, el poarta pe umeri povara universului calcand peste cadavre. Prostul cu staf stie maxim doua citate din cineva, nu conteaza, pe care le repeta cu indarjire indiferent de context. Poate da cu bata in balta cu o naturalete iesita din comun pentru ca pe el nici ploia nu-l uda, daramite, gelatinos, el sa se topeasca sub povara propriei stupizenii. Prostul cu staif este ,,ales†in diverse functi pentru ca altii il pun acolo, iar el se crede merituos. Prostului cu staif ii place sa conduca destine pentru ca pentru propria-i masina are sofer. Prostul cu staif stie ca ,dusmani il uraste†desi ,n-are valoarea lui†cu toate ca pe el nu-l uraste nimeni, ci doar il dispretuiesc cei a caror coloana vertebrala nu a fost creata din plastilina. Prostul cu staif nu sufera, ci doar este nesuferit prin aroganta cu comesenii, unde tace pentru ca pe el il chinuie doar faptul ca veceul este ocupat. Pentru ca asa cum apare in anumite texte ortodoxe „Tacerea fara rost este pricinuita ori din mandrie, ori din lenea mintii si aceasta-i semnul tampenieiâ€. La el ambele variante sunt valabile.
Abulic, el se crede vointa intrupata a fiintei. Totusi prostul cu staif are un scop pragmatic ce-i depaseste propriai autosuficienta: din cauza lui credem ca extraterestri nu exista. Pentru ca inca le este jena sa ne contacteze.
Iulian Rinder
