Printre dotarile viitorului aeroport si niste…ulii

Printre dotarile viitorului aeroport si niste…ulii

0 218

La toate s-a gandit firma canadiana Intelcan Technosystems cand a facut oferta pentru aeroport: de la pista pana la sistemul de balizaj, turn de control, echipament informatic, etc. Costul investitiei a fost estimat la 90 milioane de euro. In realitate este putin mai mare, intrucat concesionarul lucrarilor a omis ceva: dotarile naturale, respectiv ulii pentru alungarea celorlalte pasari de pe traseul avioanelor. Un exemplar costa 4000 de euro, daca se livreaza din strainatate, gata dresat si mult mai putin daca utilizam “forta de munca” locala.
Oferta de rapitoare a fost lansata de presedintele Asociatiei Rara Avis, Kelemen Laszlo, care poate pune la dispozitia viitorului aeroport pasarile care vor realiza protectia naturala a zonei. Toata lumea ar avea de castigat: administratorii aeroportului ar asigura protectia zonei, Asociatia Rara Avis ar castiga din vanzarea pasarilor, iar pasarile ar fi reintegrate in …”munca”. Dupa cum declara domnul Kelemen Laszlo, este vorba despre soimi care au fost raniti si ulterior vindecati, dar care nu mai pot fi eliberati. Acestia ar putea fi dresati, treaba nu tocmai simpla, dar, avand in vedere scopul, merita. „Avem nevoie de cel putin 18 luni pentru dresajul si antrenamentul uliilor, timp in care trebuie sa achizitionam echipamentele din Ungaria si Statele Unite, pentru ca in Romania nu exista astfel de materiale”, a declarat presedintele Rara Avis.Exista si varianta de a aduce soimi “calificati” in meseria de aparator de trafic, dar acestia sunt scumpi.
Ideea pare a fi buna, intrucat se vor evita pierderile de vieti omenesti si pagube materiale insemnate, daca prezenta pasarilor pe culoarele de zbor va fi impiedicata.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.