Prețul inerției inepte
Nu am scris în ultima perioadă pe blog pentru că am aşteptat să înţeleg, cât de cât, ce se întâmplă cu adevărat în aceste zile ireale. Am privit, am ascultat, am citit, am analizat. Am zâmbit, m-am indignat şi am plâns. Iar, la final, am rămas cu o tristeţe consolatoare. Cu tristeţea înţelegerii în van!
Veţi accepta că, până la urmă, viitorul se poate citi. Nu complet, nu în detaliu, dar, cu siguranţă, la nivel de titluri. De linii groase ale conturului său! Pentru că viitorul, nefiind altceva decât o creaţie a minţii noastre, este o urzeală nesfârşită de raţionamente. Are deci în el nişte fire directoare după care te poţi ghida. În fine…
Cu unele lucruri înţelese (pe cât mi-a fost posibil) şi cu unele concluzii trase (pe cât mi-a permis logica disponibilă), vă pot împărtăşi, la acest moment, un punct relativ de vedere. Cel al meu, de azi.
* * *
După stingerea pandemiei viaţa noastră se va schimba major. Practic, cei aleşi să reziste (căci mulţi, precum dinozaurii, vor dispărea), se vor trezi într-o nouă lume. Extrem de dură, extrem de rapace, un fel de junglă socială pentru care, majoritatea, nu vor fi deloc pregătiţi.
Prevăd că ceea ce ne aşteaptă va fi o replică futuristă a epocii primitive, cu gadgeturi de secol 21 pe post de mărgele. Adică acele cuceriri ale civilizaţiei moderne cu care suntem obişnuiţi azi şi de care atât de mult ne mândrim în sinea noastră, îşi vor schimba total consistenţa şi semnificaţia. Se vor devaloriza prin asocierea lor cu o lume învinsă, ce nu a rezistat, şi vor fi înlocuite cu ceva necunoscut, cu ceea ce va aduce la suprafaţă spuma schimbării. Căci, după cataclismul ce s-a pus deja în mişcare prin intermediul COVID 19, va urma un haos regenerativ ce va organiza, totul, altfel! Metamorfoza de după coronavirus!
* * *
Ni s-a dat o şansă. Aceea de a nu fi printre primii loviţi de COVID 19. Aceea de a putea beneficia gratis, providenţial şi imediat, de nepreţuita experienţă a calvarului altora. Din care să învăţăm a greşi mai puţin.
Zadarnic! Ne-am bătut joc de şansa asta. Am expediat-o superior, în stilul nostru miştocăresco – fatalist. Am întors spatele acţiunii imediate şi ferme, preferând aşteptarea tembelă. Iar acum suntem, ca pe o linie de tren întreruptă brusc de buza prăpastiei, pe trasa dezastruoasă a italienilor şi spaniolilor. Condamnaţi, altfel spus, să repetăm greşelile şi tragedia lor. Pentru că nu am fost şi nu suntem capabili de reacţie rapidă, de reacţie inteligentă, de reacţie adaptată şi tranşantă.
Iar asta ni se trage de la un singur om! Şi ştiu că aţi înţeles din prima la cine mă refer.
Grav nu este că unii cetăţeni au fost plămădiţi să fucţioneze în viaţa asta cu o singură viteză. Cu viteza melcului abia trezit din hibernare. Grav este că, într-un moment ca acesta, unul dintre ei a ajuns să fie preşedintele României. Şi să paralizeze, cu lentoarea gândirii şi a faptelor sale, orice iniţiativă temerară ce ar fi putut face diferenţa în bine pentru noi, ce ne-ar mai fi putut acorda o şansă de salvare.
Să ne amintim:
- când au fost trase primele semnale de alarmă privind gravitatea pandemiei cu coronavirus, KWI ne-a râs în nas spunând că e vorba doar de o simplă răceală. Să nu dramatizăm. A trecut mai mult de o săptămână până să priceapă şi să accepte adevărul. O săptămână de întârziere, de timp pierdut pentru acţiune;
- când s-a lansat în spaţiul public ideea imperativă a închiderii şcolilor, Ludovic Orban (portavocea lui KWI) a sărit politicianist să ne explice că ar fi o măsură inoportună. De ce să ne grăbim? Pentru că aşa vrea doamna Firea, care e în campanie electorală? Dar Firea avea dreptate, şi, după două zile (pierdute şi ele, nu?), şcolile au fost închise. O nouă întârziere;
- când opinia publică a cerut apăsat instituirea imediată a stării de urgenţă, după modelul altor state mai reactive, KWI a tras de timp cât a putut de mult. Să mai stăm, să mai aşteptăm, să mai vedem… Poate merge cu improvizaţii, cu paliative, cu recomandări… N-a mers! Şi până la urmă tot acolo a ajuns. Dar după ce a irosit alt timp preţios pentru acţiune.
Şi exemplele de start ratat, de frână iresponsabil trasă, de inerţie în lene şi nehotărâre, ar putea continua pe încă două pagini! Dar la ce bun să le mai înşir eu aici, din moment ce le ştie toată lumea, din moment ce le resimţim cu toţii pe pielea noastră, cât se poate de concret?
Omului ăsta îi e frică şi de umbra lui. A fost învăţat ca serviciile secrete să-i rezolve toate problemele delicate, iar el doar să stea ca manechinul în vitrină şi să primească plecăciuni respectuoase şi priviri admirative. Acum, când nici serviciile nu mai ştiu pe ce lume sunt (sau ştiu şi tocmai de aceea s-au ascuns, mute, în tranşee), KWI e obligat să gândească şi să decidă singur. Fapt dezastruos şi pentru el şi pentru noi. Numai că el doar se compromite, în vreme ce preţul inerţiei sale inepte îl vom plăti, integral, noi!
Teamă, şovăială, incompetenţă, timp esenţial pierdut pentru acţiune. Iată ce guvernează România în vremurile acestea de cumpănă. Sau, mai exact spus, ce o duce de râpă.
Iar incandescenta, fosforescenta societate civilă de la care se aştepta lumina salvatoare a naţiei, haştagiştii tineri, frumoşi şi liberi care inundau Piaţa Victoriei şi se sufocau de indignare că Dragnea angajase pe blat două secretare la partid, au dispărut ca râmele pe secetă când puterea pe care ei au impus-o, cu KWI în frunte, a pornit jihadul împotriva medicilor iar acum împinge ţara cu ani grei în urmă. Halal repere! Halal principii! Halal patrioţi! Nişte şobolani cu telecomandă!
* * *
Criza medicală e abia la început. Bilanţul negru al Italiei va fi depăşit în maximum două săptămâni de Spania. Iar după alte două săptămâni va veni în trombă şi România, ca să bată toate recordurile şi să asigure un podium sută la sută latin.
Iar după ce COVID 19 va fi obosit puţin şi va fi luat o pauză până iarna viitoare, ni se va anunţa, cu fanfara alaiurilor funebre, trialul şi mai sever al crizei economice.
Dar despre criza economică, ce va desăvârşi calamitatea pandemiei prin stabilirea de noi recorduri de şomaj, disperare şi rarefiere populară, cu altă ocazie.
Am fost destul de profetic pentru azi! Mai e şi mâine o zi!
Dar poimâine?
Contele de Saint Germain
