Politisti dati afara din birouri?

Politisti dati afara din birouri?

0 208

In urma recunoasterii faptului de catre Traian Basescu, care a declarat, marti, ca spre deosebire de alte institutii, ministerele Finantelor si Internelor nu s-au restructurat, mentionand ca de la anul trebuie sa aiba loc acest proces, ministrul MAI a iesit cu explicatii.
Ministrul de Interne, Traian Igas, a declarat, joi, ca, in perioada urmatoare, va trece la o restructurare a Politiei, fiind posibile disponibilizari din randul politistilor si jandarmilor si a aratat ca vrea ca politistul sa fie in strada si sa nu se mai ascunda in birou, scrie Mediafax.
„In perioada urmatoare voi trece la o reorganizare a Politiei, chiar la o restructurare”, a afirmat Igas, la dezbaterea bugetului MAI in comisiile parlamentare de administratie.
Traian Igas a fost intrebat de un deputat PSD despre faptul ca presedintele Traian Basescu a vorbit de reducerea personalului din sectorul bugetar, mentionand ajustari in Ministerul Finantelor si la MAI.
Igas a aratat ca in fiecare an sunt 6.000 de absolventi pentru a intra in politie, iar necesarul este de 2.000, fiind un excedent de 4.000 de persoane anual.
El a spus ca MAI are politisti peste norma europeana si ca nu sunt bine organizati.
„Suntem peste norma europeana in privinta numarului politistilor. Nu suntem destul de bine organizati. In loc sa gasim politistul pe strada, ii gasim pe sub un birou”, le-a spus Igas parlamentarilor.
El a mai aratat ca va rezolva aceasta situatie, dar are nevoie de timp, adaugand ca face in prezent o evaluare a acestei situatii, iar, pana la sfarsitul anului, va spune public care sunt propunerile pe aceasta tema.

Redistribuire catre Politia comunitara
Ministrul de Interne a precizat ca o parte dintre politisti se vor regasi in politia locala.
Intrebat, dupa audierile din comisii, daca se vor face disponibilizari in randul politistilor si jandarmilor, Igas a raspuns: „Este posibil”.
„Inca facem evaluari, sper ca pana la sfarsitul anului sa fie definitivata, dar, pana atunci, nu as vrea sa fac alte comentarii. Facem evaluari in privinta realocarii unor angajati din MAI. Este posibil sa avem oameni care sa plece din minister. Nu pot sa dau o cifra pentru ca nu am finalizat evaluarea”, a precizat Igas.
El a mai spus ca, in principiu, vrea sa vada politistul „mult mai mult in strada” si sa nu se mai permita politistului sa se ascunda in birou, asa cum se intampla in prezent.

Traian Igas a fost prezent la comisiile de administratie publica pentru a prezenta bugetul MAI. Presedintele Comisiei de administratie a Camerei Deputatilor, Sulfina Barbu, a precizat, in final, ca ii va da ministrului de Interne un set de amendamente pe care acesta sa le studieze pana la dezbaterile din comisiile de buget.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.