Patinatoarea – viteză Mihaela Hogaș (Corona Brașov), primele impresii de la Beijing!

Patinatoarea – viteză Mihaela Hogaș (Corona Brașov), primele impresii de la Beijing!

0 262

Participarea la Jocurile Olimpice este cel mai mare vis al unui sportiv, iar Mihaela Hogaș își trăiește zilele acestea visul cu ochii!

Patinatoarea – viteză Mihaela Hogaș și antrenorul ei, Bogdan Stănescu au ajuns la Beijing și au început să se acomodeze cu schimbarea de fus orar și cu locația competiției. Gazdele i-au primit cu brațele deschise și cu o arenă spectaculoasă de concurs!

De la Beijing, Mihaela ne transmite:Simt că trăiesc niște momente unice și îmi doresc să mă bucur de ele! Dar, mai ales, vreau să mă pregătesc pentru competiția mult așteptată. Abia aștept următoarele zile aici, împreună cu cei mai tari patinatori ai lumii! Mă simt bine, simt că mă acomodez repede. Îmi place gheața de aici și patinoarul oferă o senzație aparte”.

După o muncă titanică de peste 13 ani de zile, antrenorul Bogdan Stănescu și-a văzut realizată una dintre cele mai mari dorințe ale vieții: să aibă un sportiv calificat la Jocurile Olimpice. Iată primele lui impresii, după sosirea în Satul Olimpic: „Avem doar două zile de când am ajuns în Beijing. Spre surprinderea și bucuria mea, Mihaela s -a acomodat repede cu fusul orar, ceea ce este foarte important pentru un sportiv. Astăzi am făcut și primul  antrenament pe gheață și totul a decurs bine. Așteptăm cu nerăbdare să concurăm!”

Atât Mihaela, cât și Bogdan au rămas impresionați de arena în care se vor desfășura competițiile de patinaj viteză: „Patinoarul este superb! Organizarea este absolut impecabilă, totul este la superlativ!”.

Arena Națională de Patinaj Viteză din Beijing este denumită Ice Ribbon – „Panglica de gheață” și a fost proiectată de firma de arhitectură Populous și Institutul de Design Arhitectural din Beijing. Are o suprafață de 12.000 de metri pătrați, iar fațada este evidențiată de 22 de „panglici de gheață” cu o lungime de 622 de metri fiecare!

În impresionanta arenă, Mihaela Hogaș, sportiva Coronei Brașov, va concura alături de cei mai buni 165 de patinatori de viteză din 27 de țări pentru un rezultat cât mai bun!

Mihaela Hogaș va participa la probele de 500 m și de 1.000 m care se vor desfășura în 13 februarie, respectiv 17 februarie.

Jocurile Olimpice de iarnă au loc la Beijing, între 4 și 20 februarie 2022, iar Jocurile Paralimpice de iarnă se vor desfășura în perioada 4-13 martie 2022.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.