Paramesterul Manolea – legenda bioenergetica

Paramesterul Manolea – legenda bioenergetica

0 146

Ce facea ziua la PD-L se surpa noaptea la PSD ar suna versul baladei psihoenergetice moderne a lui Aliodor Manolea. Responsabilul cu pasele energetice de partid, pe care aparatele de filmat ale cameramanilor l-au surprins in staffurile de campanie ale ambelor formatiuni. Aura energetica a lui Manolea a fost localizata mai intai in spatele lui Mircea Geoana pentru a fi detectata ulterior indaratul lui Traian Basescu, fara ca nici macar responsabilii de campanie sau maharii din SPP sa stie cu precizie cu se ocupa individul. Poate ca vine pur si simplu din legenda sa-i protejeze pe marii oameni politici ai natiei atunci cand candideaza. O fi coborat Pe Arges in gios/Pe-un mandat frumos, ca sa demonstreze ca traseismul politic are radacini adanci in evul mediu romanesc, cand mesterii, contramaistrii si paramesterii se mutau din biserica PSD in catedrala PD-L cu tot cu energia constructoare.
Tot in evul mediu, dar pe continentul african, situeaza Sever Voinescu de la PD-L intamplarile energetice de la PSD, comparandu-l pe Mircea Geoana cu un sef de trib invins in alegeri de un alt sef de trib care „i-a facut vraji cu broasca testoasa”. Samanismul politic afro-mioritic analizat de fostul purtator de cuvant al lui Traian Basescu in campanie si unul din strategii reusitei presedintelui este si o aluzie involuntara la vremurile de emigrat in Congo. Pentru ca la pesedisti se pregateste sa revina pe cai (sau, ma rog, pe bivoli) mari Adrian Nastase, desi o face inca timid, cu farafastacuri de fata mare, care ascunde cu greu sub timiditatea de fatada tarfa politica de mare calibru care este fostul premier. Pe care, insa, pesedistii l-ar prefera probabil de departe lui Mircea Geoana, care nu-si mai revine din transa violet in care a cazut de cand a fost atacat energetic de dusman. Situatie care intareste epitetul pe care i l-a lipit de frunte samanul suprem Ion Iliescu in cursul unei sedinte de spiritism social-democrat foarte lucid.
Dar nu numai Nastase a intrat in fibrilatia alegerilor interne. La congresul PSD care bate la usa, singura certitudine este ca meniul principal va fi Geoana la protap, perpelit incet la flacara mov. Victor Ponta, Miron Mitrea si Cristian Diaconescu isi fac loc cu coatele sa prinda un loc in fata la dezmatul intestin. Schimbarea de garda pare atat de evidenta incat nici macar un guru de talia lui Violet Hrebenciuc nu poate paria ca se mai regasi in formula castigatoare. Daca amicii de partid i-ar recunoaste insa meritele, are toate sansele sa prinda un post la Oculte.
In ciuda aparentelor de partid castigator in alegeri, nici la PD-L apele nu sunt linistite. Lupi tineri precum Voinescu si Preda ranjesc spre buldogii Blaga, Videanu, Berceanu, vesnicii titulari de ministere banoase si girantii ascensiunii ratate a catelandrului Prigoana in ierarhia partidului. Se zvoneste ca nici Boc nu e sigur de fotelul de presedinte al partidului. Va fi nevoie de intreaga dibacie a mesterului Manolea si a echipei lui de calfe si zidari politici pentru a tine laolalta schelaria de partid.
Optimistii energetici din PD-L spun ca n-ar fi motive de ingrijorare si cred in legenda partidului bine sudat la incheieturi si calit in flacara mov. O alta dovada ca paramesterul Manolea&comp sudau cu oxiacetilenica inca din balada.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.