Paradigama Veștea vs Coliban în favoarea primului

Paradigama Veștea vs Coliban în favoarea primului

3 985

Recenta conferință de presă reunită a lui Allen Coliban alături de Adrian Veștea nu poate fi înțeleasă decât în cheia disperării primului pe tema iminentului eșec în ce privește Spitalul Regional. Și nu este eșecul șefului CJ, care a susținut necesitatea dar nu s-a erijat niciodată în ctitorul așezământului medical, ci al primarului actual care s-a erijat dar n-a izbândit. În vremea glorioasei autocrații a lui George Scripcaru în Primăria Brașov, neghiobul vorbitor din capul Ministerului Sănătății, Nelu Tătaru, a șters Brașovul de pe harta spitalelor regionale. Acum Coliban n-are decât să culeagă țăndările eșecului neincluderii Brașovului în bugetul bicincinal al guvernului Orban pentru spitalele regionale, care vor fi construite la Cluj, Iași și Craiova, deci capitalele regiunilor istorice, Ardeal, Moldova și Oltenia.

Coliban în corzi de pe acum, din cauza neputinței obiective de a construi spitalul
Partea proastă pentru Coliban este că Scripcaru a demarat proiectul chiar și fără finanțare, obținând măcar terenul și desenul artistic al spitalului. Coliban nu are în plan alte obiective majore, cum are Adrian Veștea, care-l surclasează pe primar cu grandiozitatea Aeroportului Brașov, care este și aproape gata.
Nu poate include spitalul în bugetul național fără acceptul Ministerului Finanțelor, singurul care poate identifica sume extrabugetare suplimentare la nivelul a sute de milioane de euro, necesare unui spital regional. Și nu poate ajunge la acest minister decât prin Veștea, atotputernicul președinte al Consiliului Județean și al tuturor consiliilor județene din țară. Iar Veștea îngăduitor i-a răspuns cu amabilitate, desigur cu amabilitatea învingătorului, și l-a flancat în conferința de presă pe primar, organizatorul acesteia, deci solicitantul în acest caz.

Veștea l-a surclasat pe Coliban la capitolul realizărilor prezente și viitoare
Deși Coliban a deschis conferința, Veștea a trecut repede peste necesitatea implicării comune în problema spitalului și a trecut la realizările sale în domeniul drumurilor, spitalelor, alte investiții ale CJ-ului, care n-aveau legătură cu conferința de presă. Asta nu înseamnă că războiul rece între PNL și USR-Plus la  Brașov  s-a încheiat. Este doar un armistițiu conjunctural, timp în care taberele se vor reînarma și vor apela la rezerve. Coliban nu-i poate ierta lui Veștea susținerea lui Scripcaru în continuare la Comisia de Urbanism a Consiliului Local, iar Veștea nu este interesat de vreo concurență politică locală, dimpotrivă.

Adrian Veștea, viitorul primar al Brașovului? Tot ce este posibil.
Zvonuri ce-și așteaptă confirmarea din interiorul PNL Brașov dezvăluie strategia fermă a acestui partid de a recâștiga Primăria Brașov, iar președintele Iohannis nu este străin de acest deziderat. Problema este că nu există niciun contracandidat viabil și consistent care poate presupune măcar șanse de câștigare a alegerilor locale municipale în 2024.
Niciunul în afară de Adrian Veștea, care l-ar dezintegra efectiv pe Coliban într-o eventuală confruntare electorală pentru Primărie. Pentru că Adrian Veștea va putea arăta cu degetul înspre avioanele de pasageri care decolează ritmic de pe aeroport, iar Coliban va putea să arate cel mult înspre fundația Spitalului Regional.
Despre Sala Polivalentă nici nu poate fi vorba. Deci confruntarea între cei doi edili, județean și municipal, este inegală de pe acum. Iar sursele noastre de la vârful PNL ne-au confirmat că varianta candidaturii lui Veștea la Primăria Brașov în 2024 este din ce în ce mai atractivă pentru PNL și pentru Iohannis. În fond, după darea în folosință a aeroportului Adrian Veștea va intra în istoria Brașovului pentru totdeauna.

Primăria Brașov poate redeveni liberală prin Adrian Veștea
Riscul unei candidaturi la Primărie poate fi compensat oricând cu garanția unui loc de parlamentar în cazul eșecului. Ceea ce nu se întrevede. Iar problema controlului aeroportului de către Consiliul Județean poate fi oricând rezolvată în 2024 printr-o prevedere legislativă de trecere a proprietății asupra aeroportului de la CJ la Primărie. Ca să rămână în familie în cazul transgresiunii lui Veștea de la șefia CJ la șefia Primăriei Brașov.
O imagine descriptivă a efectelor prezenței celor doi edili, județean și municipal, în fruntea instituțiilor lor, va departaja electoral pe bază de înfăptuiri, realizările concrete palpabile ale lui Veștea în contrapondere cu realizările facebook-iste fantasmagorice ale inexperimentatului primar al Brașovului.
Iar brașovenii vor vota, de data aceasta cu ochii larg deschiși, în special pensionarii, care de data asta se vor duce la vot, și nu sunt fani ai facebook-ului și nici ai lui Coliban.

Libiu Mateescu      

COMENTARII

  1. Domnule Mateescu ! Am toata stima pentru Dumneavoastra dar aeroportul e departe de a fi “aproape gata “ ; mai documentati-va ,va rog ! Nu inseamna ca daca va fi gata cladirea terminalului,va fi gata si aeroportul;mai e mult pana departe…noroc ca BogArt a castigat litigiul in instanta cu firma din Sibiu care fusese selectata initial,pentru ca acum fluierau a paguba !!!?; si n-ar trebui sa ridicati in slavi pe cine nu trebuie si sa-l si vedeti deja viitor primar ; intru-totul de acord cu Gelulache ! au facut cea mai mare prostie prin inhaitarea cu holera galbena ! aceiasi teapa de politruci cunoscuti de 30 de ani,ahtiati dupa imagine,parvenire,functii grase si cat mai multi bani !!!!

  2. PNL=PSD!!!!

    USR-ul a fost complet cretin când s-a aliat cu holera galbenă. NU, TREBUIA SĂ-I LASE SĂ CRAPE!
    DAR, DEH, PROSTIA ȘI LĂCOMIA CARE TROPĂIE ȘI LA EI….

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.