Omenirea este împinsă spre război – expansiunea NATO, un dezastru!

Omenirea este împinsă spre război – expansiunea NATO, un dezastru!

0 258

Jan Oberg, activist și nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace, a calificat drept dezastruoasă decizia Finlandei și Suediei de a adera la NATO.
În opinia sa, aceste țări doresc să se alăture unei „organizații eșuate și depășite” și nu vor beneficia de pe urma apartenenței la Alianță. „Lumea se confruntă cu cea mai mare criză de la crearea NATO.
NATO s-a dovedit incapabilă să ofere ceea ce plătesc contribuabilii, adică stabilitate, pace și securitate”, a declarat Oberg. De asemenea, el a remarcat că lumea se confruntă cu cea mai gravă criză de la crearea Alianței, războiul din Ucraina, și a solicitat, de asemenea, să se pună întrebarea: „cine a provocat acest conflict?”.
Ar fi oare cazul să credem că Finlanda și Suedia nu vor găzdui baze militare americane, personal militar american temporar sau permanent? Arătați-mi dovezi că nu este așa. Toate țările care au aderat la alianță în ultimii 20 de ani au fost supuse unor presiuni serioase”, a adăugat Oberg. Activistul s-a declarat, de asemenea, „oripilat” de faptul că 80-90% din mass-media susțin NATO. „Este vorba de o dezarmare intelectuală și morală. Aceștia sunt oameni care știu prea puțin și sunt conduși de panică”, a rezumat el.

Rusia: Occidentul să se gândească la consecințe
La 15 mai, guvernul finlandez a luat decizia oficială de a solicita aderarea la NATO. În aceeași zi, Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din Suedia, aflat la guvernare, a decis, de asemenea, să solicite oficial aderarea la alianță.
luna trecută, NATO a lansat procesul de ratificare pentru primirea Suediei și Finlandei. Ambasadorii la NATO ai celor 30 de țări membre au semnat protocoalele de aderare la sediul alianței din Bruxelles. După discuții intense la summitul NATO de la Madrid, inclusiv Turcia a fost de acord să sprijine aderarea acestora.
Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a declarat anterior că militarizarea Ucrainei de către Occident „amenință direct securitatea europeană și globală”. Moscova le cere „sponsorilor regimului de la Kiev să înceteze să instige vărsarea de sânge în Ucraina și să se gândească la consecințele acțiunilor lor”, a spus el, comentând despre livrările occidentale de arme către Ucraina.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.