Oamenii de știință spun care este vârsta maximă pe care o poate...

Oamenii de știință spun care este vârsta maximă pe care o poate atinge corpul uman

0 95

Cercetătorii cred că au aflat care este limita superioară a vieții: 150 de ani. Ar fi peste actualul record pentru cel mai vârstnic om – Jeanne Calment, care a decedat în 1997 la vârsta de 122 de ani – dar cu siguranță descurajează și eforturile pentru o viață nelimitată, scrie The New York Post.

Utilizând o aplicație pentru iPhone și un volum uriaș de date medicale de la voluntari din UK și SUA, oamenii de știință spun că au confirmarea vârstei maxime pe care pot anticipa oamenii s-o trăiască și au publicat marți un studiu în revista Nature Communications.

Inteligența artificială a analizat datele legate de sănătate și condiție fizică, iar cercetătorii au determinat că durata vieții este determinată de două elemente: vârsta biologică (asociată cu stresul, modul de viață și bolile cronice) și rezistența (cât de repede revine la normal o persoană după ce răspunde unui factor de stres).

Jeanne Calment
Jeanne Calment

Cercetătorii au aflat astfel că, de la 120 la 150 de ani, corpul uman prezintă o „pierdere totală” de rezistență, rezultân în incapacitatea de a-și reveni. „Cu vârsta, tot mai mult timp ne trebuie ca să ne recupăerăm după o perturbare, iar în medie petrecem tot mai puțin timp în starea fiziologică apropiată de optim”, afirmă autorul studiului, Timothy V. Pyrkov.

Profesorul Andrei Gudkov – care lucrează la Roswell Park Comprehensive Cancer Center și a colaborat la studiu – spune că rezultatele sunt „o realizare conceptuală, deoarece determină și separă rolurile factorilor fundamentali ai longevității umane … Explică de ce și cea mai eficace prevenire și tratare a bolilor legate de vârstă poate doar îmbunătăți durata medie, nu și cea maximă a vieții, dacă nu sunt descoperite terapii reale împotriva îmbătrânirii.”

Afirmația vine în contextul în care există o tendință ascendentă de „biohacking”, de practici la modă împotriva îmbătrânirii și prelungire a duratei de viață. Biohackerii încearcă orice, de la post prelungit la injecții cu medicamente netestate împotriva herpesului.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.