O româncă este considerată una dintre cele mai inteligente femei din...

O româncă este considerată una dintre cele mai inteligente femei din SUA!

Ambiția, tenacitatea și perseverența sunt atributele care au ajutat-o pe Raluca Ada Popa, o tânără sibiancă, să fie recunoscută la nivel mondial ca fiind un geniu al informaticii.Raluca e o tânără pe care, dacă ai vedea-o pe stradă, ai spune despre ea că este doar frumoasă. Dar dacă o auzi povestind despre parcursul ei profesional, cu siguranță spui că e deșteaptă. Și fără ”fițe”, pentru că pentru nivelul la care a ajuns, Raluca are o modestie… moderată. Recunoaște că e în top, dar și că a ajuns acolo pe meritele și forțele proprii. Altfel nu se poate la MIT și Berkeley.

Raluca Popa are 30 de ani și de 11 ani trăiește în străinătate. A ajuns în Statele Unite datorită unui profesor căruia și acum îi mulțumește. “Eram la clasa de mate info intensiv. A venit un profesor din State, sibian, Liviu Iftode și ne-a încurajat pe cei mai buni să aplicăm pentru facultățile din America. El a fost cel care m-a ajutat, mi-a dat teste să mă pregătesc….”, povestește cea care a fost șefă de promoție în generația ei și olimpică la matematică, fizică și informatică.Și pentru că informatica era pasiunea Ralucăi, a aplicat la mai multe facultăți de profil din Statele Unite.
A fost acceptată la Caltech. După primul an în care a obținut doar note maxime, s-a transferat la MIT, o altă instituție de prestigiu în domeniul informaticii. Aici Raluca a absolvit, a făcut un master, apoi un doctorat și un post-doctorat.
La acest nivel Raluca s-a specializat în securitate informatică și în acest domeniu a realizat și lucrarea de doctorat. “Lucrarea mea s-a bazat pe protejarea datelor, dar într-un fel diferit. De exemplu, alte programe de acest gen crează un zid în jurul informației, dar care poate fi spart de hackeri. Eu am gândit un program care criptează informația. Se poate lucra cu ea, dar accesată din exterior ea e criptată. Cu această lucrare am câștigat premiul pentru cel mai bun doctorat în informatică de la MIT”, spune Raluca.

După ce și-a încheiat studiile sibianca a primit propuneri pentru a preda de la cele mai mari universități din SUA: Harvard, Berkeley, MIT, Stanford. “Am ales Berkeley, pentru că aici mi s-a oferit de la început oportunitatea de a mă dezvolta. Am avut posibilitatea să îmi fac laboratorul meu, să lucrez cu studenții cum credeam că e mai bine, și în plus e în Silicon Valley”, povestește Raluca.La finalul lunii noiembrie Raluca o să lanseze oficial PreVeil – programul de securitate inspirat din teza ei de doctorat. “Deja 36 de companii așteaptă să îl testeze, iar câteva mii de utilizatori individuali l-au descărcat. Pentru aceștia este gratuit, companiile îl primesc contra cost. Merge pe același principiu de date criptate, care pot fi văzute doar de cel care le trimite și de destinatar”, explică Raluca. Deși promite să se transforme într-o companie de milioane de dolari, Raluca își dorește ca programul ei să ajungă la cât mai multă lume și să protejeze cât mai multe date.Așa a ajuns sibianca să predea la una din cele mai bune universități din lume.

 Clasa ei de securitate informatică are peste 500 de studenți. Raluca nu este singură la curs, ci este ajutată de 19 asistenți. “Sistemul de învățământ de aici este total opus celui din România. Aici ești ajutat să te dezvolți, ți se oferă toate condițiile, de la resurse la infrastructură, la orice… Nimeni nu îți pune piedici, dimpotrivă, ești ajutat pe toate planurile, nu ești limitat decât de propriile puteri. Asta a fost frustrarea mea în România, că nu mă puteam dezvolta așa cum îmi doream și nu aveam acces la informații.Copiii aici de mici sunt învățați și îndreptați să facă ceea ce le place. De aceea, acum văd la studenți un entuziasm extraordinar atunci când vorbesc despre ceea ce învață. Când vin cu întrebări sau discutăm temele se vede pe fața lor dorința de a învăța, sunt deschiși la orice fel de informație. Fac totul pentru că le place, nu pentru că trebuie”.Faptul că Raluca a terminat MIT, predă la Berkeley, a câștigat premiul pentru cel mai bun doctorat, a studiat un an și la Swiss Federal Institute of Technology din Zürich, faptul că este un geniu al informaticii recunoscut la nivel mondial, nu a impresionat inca in România. Nimeni nu a fost interesat să „profite” de experiența și talentul ei. „ Aș fi interesată să predau un curs acasă, să ajut cumva. O fac totuși pentru că sunt membru în Liga Studenților Români din Străinătate, și alături de ei avem proiecte, dar tot doar pentru studenții români care studiază în străinătate”, spune Raluca.Cine o aude?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.