Noi titluri de stat Tezaur pentru populație, începând de luni. Dobânzi între...

Noi titluri de stat Tezaur pentru populație, începând de luni. Dobânzi între 3,5 – 4,5%

0 139

Ministerul Finanțelor Publice lansează trei noi emisiuni de titluri de stat aferente programului Tezaur. Este vorba de maturități la 1, 2 și 3 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5%, conform unui ordin semnat de secretarul de stat Tiberiu Valentin Mavrodin.
Subscrierile pot fi realizate până pe 31 octombrie 2019 prin intermediul subunităţilor poştale din reţeaua Poşta Română şi prin Trezorerie.

Valoarea minimă a unei subscrieri este de 1 leu, reprezentând prețul de emisiune al unui titlu de stat. Acestea pot fi achiziționate prin rețeaua unităților Trezoreriei statului sau prin Poșta Română.

Subscrierile prin intermediul Poștei pot fi realizate în fiecare zi din perioada de subscriere, dar în mediul urban se încheie cu o zi lucrătoare înainte de închiderea perioadei. În mediul rural, cu două zile mai devreme. În mediul urban, subscrierile realizate prin reţeaua Poşta Română se încheie cu o zi mai devreme iar în mediul rural cu două zile mai devreme.

Veniturile realizate de persoanele fizice din subscrierea şi deţinerea de titluri de stat nu se impozitează.
Fondurile obţinute în cadrul acestor emisiuni vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.
Emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturităţile vor fi stabilite în funcţie interesul manifestat de investitori.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.