Noi măsuri care intră în vigoare din 10 decembrie, privind sosirea persoanelor...

Noi măsuri care intră în vigoare din 10 decembrie, privind sosirea persoanelor în România

1 243

Au intrat în vigoare noile restricții și măsuri privind sosirea persoanelor în România și care vor fi aplicate în perioada 10 decembrie – 8 ianuarie.

Se instituie măsura carantinei cu o durată de 14 zile la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat cu privire la persoanele care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, astfel: a) persoanele care sosesc din zona Verde sau Galbenă și nu prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii); b) persoanele care sosesc din zona Roșie și nu prezintă dovada vaccinării sau dovada confirmării pozitive pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.

2. Se instituie măsura carantinei cu o durată de 10 zile pentru persoanele nevaccinate ori pentru persoanele care nu au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și care sosesc din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană aflate în zona Roșie,* dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

D.D.

COMENTARII

  1. Limba engleza,pe intelesul tuturor…
    In timpul carantinei, proprietarii de școli de limbă engleză își apară interesele. Laboratorul Neurolingvistic din Boston (SUA) a dezvăluit o metodă expres controversată, dar extrem de eficientă, de codificare automată a limbajului în creier. Datorită acestei formule, peste 7.000 de imigranții care au venit în Statele Unite și s-au considerat prea leneși, lipsiți de talent lingvistic sau prea bătrâni ca să învețe, au învățat engleza singuri și fără efort în doar câteva săptămâni!
    Oare această metodă recent descoperită va înlocui metodele învechite de învățare a limbii engleze și va strica afacerile școlilor de limbi străine? Numeroși neurocercetători de excepție, lingviști și poligloți sunt de acord – nu există o metodă mai eficientă decât aceasta. Și nu va mai apărea niciuna, deoarece Laboratorul Neurolingvistic din Boston a dovedit fără îndoială că…
    – ajunge să asculți in timpul somnului înregistrările speciale și să-ți „programezi” creierul pentru a absorbi automat engleza ca un burete! Si in 2-3vsaptamani Sakespeare ne e la indemana!
    Mai,sa fie …

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.