Naționala de tineret a României a fost eliminată de la Campionatul European...

Naționala de tineret a României a fost eliminată de la Campionatul European de fotbal

0 281

În ultimul meci de la turneul final al Campionatului European de fotbal – tineret, România a terminat la egalitate, scor 0-0, la Budapesta, cu Germania. A fost ultima etapă a Grupei A a turneului final al Campionatului European, care nu a adus echipei noastre, pregătită de Adrian Mutu, calificarea în sferturile de finală ale competiţiei. Fără să piardă, cu cinci puncte, „tricolorii mici” au terminat grupa pe locul 3, după Olanda (care a învins Ungaria, cu 6-1!) şi Germania, tot câte cinci puncte, ambele calificate mai departe. Partida a fost dominată de adversari, care au ratat cinci ocazii clare de gol, printre care și un penalty acordat după un henț făcut de Oaidă în minutul 71. De asemenea, germanii au avut și o bară. Presa din Germania a salutat calificarea echipei lui Stefan Kuntz, dar a recunoscut imediat după meci că o situație mai echilibrată de atât nu se putea întâlni în Grupa A.

ROMÂNIA U21: Vlad – Vlădoiu, Ciobotariu, Pașcanu (Drăgușin), Haruț – Itu (Ciobanu), Dulca (Moruțan), Oaidă – Olaru, Ad. Petre (O. Popescu), Mătan

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.