Moţiunea de cenzură, atentat la inteligența nației și pudoarea Academiei Române

Moţiunea de cenzură, atentat la inteligența nației și pudoarea Academiei Române

0 205

Stalin a furat urnele din salon şi i le-a predat lui Kelemen Hunor, ca să piardă turcii bătălia de la Rovine
N-ai cum să nu te umfle râsul când parcurgi textul moțiunii de cenzură. Băieții ăștia care vor să conducă țară sunt repetenți. Repetenți la logică, la limba română și chiulangii la realitate.
Vedeniile lor, exprimate într-un limbaj bolovănos în care până și ei s-au împiedicat deși capodopera prostiei le aparține, nu sunt pardonabile. Iar credibile nici atât. Să-i impuți Vioricăi Dancilă că în urmă cu cinci ani – când nu era premier -, Titus Corlățean i-a împiedicat pe români să voteze, este ca și cum nebunul i-ar spune psihiatrului că, la alegeri, Stalin a furat urnele din salon și i le-a predat lui Kelemen Hunor, ca să piardă turcii bătălia de la Rovine.
Ce-ar putea face medicul într-o situație ca asta? Pacientul are momente de extaz când înoată cu ştiucile în cadă, când cântă Traviata doar pocnind din degete și când îl aude pe Iohannis vorbind la telefon cu Calea Lactee.
Nu e violent, numai că nu acceptă ca Ludovic Orban să mai joace în „Lacul Lebedelor” dacă nu strigă „Cavalerie, pentru cucerirea cetății, înainte!” Este exact momentul în care psihiatrul îi spune „Perfect! Bagă moțiune de cenzură !”.

Motiunea de cenzura 2019 PNLl-USR-PLUS

Repetenți la logică şi limba română – Moment de constipație intelectuală: de ce vă „grăbit”?
Cum să nu dai în hohote când găsești scris „Doamnă Prim-ministru, din păcate, nu va dezminteţi și, în loc să va dați demisia și să va cereți scuze românilor pentru atentatul la democrație pe care l-ați dirijat, ați considerat de cuviință să sfidați pe toată lumea”? Nu vă ceR? Nu vă dezminteţi? Aoleu! După care gramatică?
Aia penelistă, în care se poate spune și „Doamna Prim-ministru, de ce nu va simteţi să plecați de la guvernare”? 
Conjugarea a patra devine a treia în raport de cum pronunță Iohannis „justiţea” sau „trebă”? E cam același drac. Nu spun că Viorica Dancilă ar fi o expertă în limba română, le-a avut și ea pe ale ei care au stârnit râsul sau revolta, dar să apari cu asemenea violuri gramaticale e un atentat la inteligență nației și pudoarea Academiei Române.
Dacă moțiunea ar fi fost recitată în vreo toaletă din Parlament, mai treacă-meargă. Mai au și partidele momente de constipație intelectuală și trebuie să-și screama verbele, dar să apari cu ea în văzul țării și să o citești aidoma scrierii, e de pomină. Voi vreți să conduceți România, băieți? Da’ de ce vă „grăbit”?

Despre ce e vorba?
Textul moțiunii e un amestec de palpitații și ifose de partid. Dacă ar fi fost un referendum pe tema fără inculți în funcții publice cred că lucrurile ar fi arătat altfel.
Dragnea fiind la pușcărie, acum Dancilă e de vină. De vină pentru că românii din diaspora n-au putut vota, de vină pentru inflație, pentru dezastrul din economie, din Justiție, pentru tot ceea ce li se pare partidelor din opoziție și nu prea există.
Dancilă e de vină pentru lipsa infrastructurii, a spitalelor, a școlilor și grădinițelor promise.

Și dacă nu trece?
Nu e nicio deosebire între eternele tânguiri prezidențiale și conținutul moțiunii. Cine de la cine a copiat cuvânt cu cuvânt? Exact în ziua depunerii ei, Iohannis perora din nou pe aceeași temă. Omul ăsta nu se plictisește niciodată să recite aceeași poezie pe care, se vede, nu o poate învață pe de rost? Mereu o citește de pe hârtie.
E adevărat că nu stăm prea bine la drumuri, dar mă întreb și eu, ca neştiutorul, câtă vreme a fost ministru la Transporturi, Ludovic Orban a construit măcar o potecă? Una pe care să se plimbe cu mașină primită de la Nelu Iordache, un pic pușcăriaș, un pic denunțător și de restul băgător de seama la șpăgi și la poalele Elenei Udrea?

Populism deșănțat și ipocrizie
„Ați destabilizat întreagă arhitectură constituțională a statului român, prin destructurarea sistematică a instituțiilor constituționale, prin slăbirea sistemului de checks and balances, prin subordonare politică pe bază de numiri de incompetenți și servili”, zice un pasaj din moțiune.
Frumoase cuvinte, alese ca să dea bine în față populimii. Le-am citit de câteva ori și mi-am dat seama că, de fapt, nu au ce caută acolo. Cred că au încurcat hârtiile. Nu sunt reproșuri ce pot fi aduse Vioricăi Dăncilă și miniștrilor ei, ci lui Klaus Iohannis.
Cine a călcat în picioare Constituția, transformând-o într-o anexa în care își ține peria de lustruit pantofii? Cine și-a bătut joc de națiune când a trebuit să semneze demiterea Laurei Codruța Kovesi? Viorică Dăncilă?
Cine a pus, pe blat, presiuni asupra Curții Constituționale când se încerca eliminarea judecătorului Petre Lăzăroiu? Tot Dăncilă? Cine a ridicat în rang servilii? Pe Livia Stanciu, fosta șefă a Înaltei Curți de Casație, cine a impus-o la Curtea Constituțională? Incompetenții din guvernul Dăncilă? În fine, n-are rost să ne ambalăm pentru o coțcărie la care participă toată turmă de patrioți pârâți, care au o singură preocupare: puterea. Ceva-ceva îmi spune că moțiunea nu va trece. Iar atunci, dintr-o minimă decență, opoziția ar trebuie să depună o altă moțiune. De data asta chiar împotriva ei, pentru populism deșănțat și ipocrizie. Să vă „simteți bine”, băieți! https://www.național.ro/news/moțiunea-de-cenzură-regal-de-prostie-și-psihiatrie-659570.html/#ixzz5qoXFd4zV
Valentin Boeru

https://www.art-emis.ro/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.