Ministerul Finanţelor vinde titluri de stat Tezaur

Ministerul Finanţelor vinde titluri de stat Tezaur

0 195

Ministerul Finanţelor vinde titluri de stat Tezaur, în perioada 6-20 decembrie, prin Trezorerie şi Poşta Română. Dobânzile ajung până la 5,1%, cele mai mari din acest an.

Ministerul Finanţelor a emis luni, 6 decembrie 2021, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 4,25%, 4,75% şi 5,10%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. În perioada 6-20 decembrie 2021, titlurile de stat pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului.

De asemenea, între 6-17 decembrie 2021 pentru mediul urban şi 6-16 decembrie 2021 pentru mediul rural, prin Compania Naţională Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri” spun reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.