Miercuri a fost depusă la Camera Deputaților „Propunerea legislativă privind declararea...

Miercuri a fost depusă la Camera Deputaților
„Propunerea legislativă privind declararea UDMR drept organizaie ilegală, anti-constituțională și anti-statală”.

0 265
„Propunerea legislativă privind declararea UDMR drept organizație ilegală, anti-constituțională și anti-statală” a devenit o necesitate de auto-apărare a statului român în fața separatismului etnic care amenință, mai nou, cu violența extremă. Proiectul de lege,depus la Camera Deputaților, prevede scoaterea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR) în afara legii și interzicerea activității sale pe teritoriul statului român.Această propunere are la bază faptele săvârșite de organizația amintită, știut fiind că aceasta desfășoară de ani buni pe teritoriul statului român activități împotriva unității statului român, a caracterului său național și indivizibil, așa cum este definit de Constituția României.
Cel mai grav fapt recent care dovedește pericolul pe care îl reprezintă UDMR pentru statul român și pentru siguranța cetățenilor săi este atentatul terorist plănuit pentru Ziua Națională de liderul formațiunii HVIM din Târgu Secuiesc, Beke Istvan AttilaUDMR - NU vDeși toate formațiunile maghiare, în frunte cu UDMR, s-au delimitat formal imediat de acest atentat care viza cetățenii români și copiii prezenți la sărbătorirea Zilei de 1 Decembrie 2015, UDMR a fost principalul finanțator al „Mișcării de Tineret 64 de comitate” (HVIM) de-a lungul anilor prin autoritățile locale conduse de lideri ai UDMR. In caz contrar acest ONG devenind părtașă la dezmembrarea României și la acțiunile separatiste, mai nou violente, pregătite de organizațiile  maghiare complice și tributare acelorași scopuri de dezmembrare a României.
Acțiunile UDMR au devenit tot mai anti-românești, această formațiune asumându-și oficial misiunea de „recuperare” a „pământului natal”, după cum a declarat de curând liderul UDMR, Kelemen Hunor.
România nu poate tolera ridicarea de pretenții oficiale asupra teritoriului său indivizibil. În plus, Antal Arpad, lider influent în UDMR și ales local din partea acestei organizații, a amenințat recent statul român cu violențe ca în 1990 la Târgu Mureș dacă autoritățile insistă pe respectarea legii în județele Harghita, Covasna și Mureș.
Pe ansamblu, de 25 de ani, adică încă de la înființare, UDMR a deschis un front oficial de combatere a art.1, din Constituție și și-a asumat public rolul de a obține autonomia teritorială pe criterii etnice, ceea ce înseamnă contestarea statului român și un atac nepermis la adresa integrității sale. UDMR a folosit în ultimii ani pozițiile publice pe care le ocupă membrii săi, fie în Parlamentul României, fie în Guvern, fie în administrația locală, pentru a săvârși acte împotriva suveranității României, în acest sens UDMR afișându-și chiar colaborarea strânsă cu un Guvern străin, cel al Ungariei, în scopul subminării ordinii constituționale a României.UDMR - DESFIINTARE
Pentru a pune capăt subminării statului român din interior, singura soluție pe care statul român o are la dispoziție este interzicerea prin lege a acestei formațiuni care desfășoară un joc periculos pentru siguranța și unitatea României, prevalându-se și de statutul său incert de ONG cu drepturi de partid politic.
Fondurile pe care UDMR le primește de ani de zile pe diferite căi de la bugetul de stat nu sunt folosite pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunității maghiare, ci pentru ostilizarea acesteia împotriva populației majoritare.UDMR doreste izolarea și enclavizarea comunității maghiare, în scopul creării unei regiuni maghiare desprinse de România în interiorul teritoriului național”, se arată într-un comunicat de presă a Partidului România Unită.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.