Meciul sezonului pentru ,,stegari” : SR Brașov – Miercurea Ciuc, în Cupa...

Meciul sezonului pentru ,,stegari” : SR Brașov – Miercurea Ciuc, în Cupa României (miercuri, ora 14,30)

0 202

Încă de la începutul sezonului, SR Braşov a anunţat că o atenţie deosebită o va avea Cupa României, competiţie în care „stegarii” şi-au propus să aducă sub Tâmpa o formaţie dintr-un eşalon superior. În turul 4, formaţia prgătită de Liviu Nicolae, Ioan Naghi şi Dan Bona se va duela mâine, de la ora 14.30, pe Stadionul „Tineretului”, cu FK Miercurea Ciuc, grupare din Liga 2. Următoarea provocare pentru „stegari” este calificarea în runda următoare şi un meci cu o echipă din Liga 1.

„E un joc greu pentru noi, mai ales că venim după un meci, cel de sâmbătă de la Tg Secuiesc, în care am depus efort pe un teren dificil. În schimb, cred că suntem pregătiţi pentru a face faţă acestui ritm cu meciuri din trei în trei zile. Sper că vom reuşi o victorie. Ne dorim să îi facem fericiţi pe fanii noştri. Sunt foarte încrezător. Noi nu avem nimic de pierdut. Suntem în obiectiv şi vom lupta pentru a ne califica în faza următoare”, a declarat antrenorul Liviu Nicolae.

În ambele partide jucate până acum în Cupa României, cu KSE Tg. Secuiesc în turul 1 şi cu FC Pucioasa în turul 3, SR Braşov a reuşit să se impună în urma loviturilor de departajare.

De fiecare dată, Cristi Burlacu a fost jucătorul care a transformat lovitura de la 11 metri decisivă, cea care a calificat echipa „stegară”.

„Nu am emoţii la loviturile de la 11 metri. Am acceptat să fiu eu al 5-lea pe listă şi până la urmă, de fiecare dată s-a întâmplat să marchez golul care a calificat echipa. E un sentiment frumos. Urmează Miercurea Ciuc, sperăm să ne calificăm în timpul regulamentar, să nu mai ajungem la această loterie”, a declarat Cristi Burlacu.

Luni dimineaţă, jucătorii şi staff-ul au efectuat o nouă testare obligatorie Covid-19, iar toate rezultatele au fost negative.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.