„Marile afaceri din România sunt deținute, de regulă, de oligarhi europeni”

„Marile afaceri din România sunt deținute, de regulă, de oligarhi europeni”

0 299

Știu cel puțin o televiziune care este deținută de un oligarh ceh, care are bani din privatizări și colaborări fructuoase cu alți oligarhi.
Intuiesc că există cel puțin una care este deținută de money mule ai unor oligarhi ruși.
Având în vedere că cel mai mare trust de presă este deținut de un oligarh ucrainean, este foarte probabil că avem ceva de acest gen și în presa noastră.
Marile afaceri din România sunt deținute, de regulă, de oligarhi europeni. Ăștia se numesc altfel – investitori, familii aristocrate, miliardari – și sunt foarte onești cu România și sunt foarte ne-corupți și nu le plac deloc iobăgia și captivitatea și nici idioții utili care îi adulează. Pe ăștia aproape că îi știm, că nu mai prididesc să își semnalizeze virtutea, chiar dacă au făcut afaceri ultra-profitabile cu Putin & oligarhii timp de peste 22 de ani.
Având în vedere cum se fac miile de miliarde de dolari în Rusia oligarhilor, este cert că și oligarhii ucraineni au făcut și fac afaceri cu oligarhii ruși, doar că primii beneficiază de buna imagine a poporului (imagine care, cu siguranță, va fi terfelită începând din septembrie, peste tot unde vor rămâne refugiați, ca să muncească, și să le „fure” joburile francezilor, nemților, olandezilor, italienilor, spaniolilor sau britanicilor – nu negați că așa va fi, căci românii au fost ciuca bătăilor și ținta glumelor rasiste de căcat în 2011).
Voi îi știți pe oligarhii care stăpânesc mass-media noastră?
Acea mass media care ne diabolizează pe noi că nu am ales să slugărim la stăpânul corect, preferând să nu slugărim, pur și simplu, la niciun stăpân, ci să fim nesupuși?
Atrag atenția că este vorba de aceeași mass-media și de aceleași rețele de socializare care ne-au calificat pe noi în toate felurile pentru delict de opinie și pentru curajul de a pune întrebări despre farsa plandemiei și de a refuza să ne supunem unui experiment de terapie genetică.
Dacă știți prin ce cotloane se ascund oligarhii ruși & co prin media românească, puneți aici ce știți. Nu de alta, dar poate reușim să ne ferim de slugile oligarhilor care strigă „oligarhii, bă, păzea”, așa cum au strigat „corupții, bă” și „conspiraționiștii/negativiștii/primitivii, bă”, cu fiecare ocazie oferită de crizele inventate și sudate una de alta, în stilul în care sudează țigările elevii/salariații care nu au chef de treabă.

Autor: Gheorghe Piperea
Sursa: facebook.com

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.