Maramures: Zone de agremen puternic poluate

Maramures: Zone de agremen puternic poluate

0 257

Locurile de campare, statiunile montane, cursurile de apa si barajele de acumulare sunt locurile cele mai poluate din judetul Maramures.
Constatarea apartine reprezentantilor ONG-urilor, voluntarilor si inspectorilor de mediu care au participat din luna martie pana in luna iunie la actiunile de ecologizare a cursurilor de apa si a locurilor de campare.
Voluntarii ecologisti au strans peste 100 mc de deseuri, majoritatea peturi si pungi din plastic, doar din apropierea locurilor de campare situate la periferia municipiului Baia Mare.
Calin Crisan, reprezentantul Garzii Nationale de Mediu din Maramures, a spus ca puternic afectate de poluare sunt cursurile de apa pe marginea carora turistii obisnuiesc sa mearga la sfarsit de saptamana, dar si lacurile de acumulare si terenurile aflate in preajma statiunilor turistice montane.
”Curatarea si igienizarea cursurilor de apa e o activitatea pretentioasa si periculoasa, in acelasi timp din cauza conditiilor in care se lucreaza. Inclusiv adunatul deseurilor de pe lacuri, unde apa e statatoare e foarte periculos de lucrat. Folosim barci pneumatice si oameni bine antrenati care fie cunosc locurile, fie au mai participat la actiuni identice. Cei care arunca peturile si obiectele de plastic in apa sau in apropierea malurilor nu isi dau seama cat efort se depune pentru a reda naturii frumusetea de odinioara. Unii turisti sunt mult mai atenti cu mediul inconjurator si merg de acasa cu saci din plastic pentru a aduna toate resturile produse cat timp se afla in natura”, a spus Calin Crisan.
Cristian Marosan, seful Garzii de Mediu din cadrul Companiei Drusal (principala societate de salubrizare din Baia Mare), a afirmat ca actiunile de ecologizare a cursurile de apa si a locurilor de campare s-au desfasurat in cadrul proiectului „Urbis Slavus”, proiect in care se afla implicate firmele de salubrizare din municipiul Baia Mare, Inspectoratul Scolar Judetean Maramures, Compania Drusal si principalele ONG-uri care activeaza in domeniul mediului inconjurator.
”Proiectul promoveaza spiritul ecologic si constituirea unor retele de ecoromuri – un fel de insule ecologice dotate cu europubele de adunarea deseurilor – aflate in apropierea unitatilor scolare, locurilor de campare sau a cursurilor de apa foarte frecventate. In prima etapa a proiectului am decis sa ne implicam in curatarea locurilor de campare foarte frecventate din apropierea municipiului Baia Mare”, a spus Cristian Marosan.
Pe toata durata campaniei de ecologizare a cursurilor de apa si a celor de campare cei mai implicati au fost membrii Asociatiei Cercetasii Muntilor din Maramures.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.