Pentru prima dată, România organizează un campionat mondial. La Cheile Grădiştei debutează mâine Campionatele Mondiale de Biathlon de Vară – seniori şi juniori, fete şi băieţi, la care sunt aşteptaţi aproximativ 350 de sportivi şi oficiali din întreaga lume. Mâine va avea loc ceremonia de deschidere de la ora 20,00, eveniment ce se va desfăşura la sala de sport Cheile Grădiştei. La ceremonia de deschidere este aşteptată şi fosta mare sportivă Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului. De vineri până duminică, va avea loc competiţia propriu-zisă, cu trei probe: sprint, pursuit şi ştafetă, al căror program zilnic începe la ora 9.45, cu întrecerile juniorilor, pentru ca seniorii să concureze după pauza de prânz. Între cele 28 de naţiuni ce se vor afla la start nu vor lipsi echipele din elita mondială, precum Germania, Rusia, Franţa sau Norvegia. La Cheile Grădiştei  sunt aşteptaţi să-şi apere titlurile cucerite anul trecut slovena Teja Gregorin (sprint şi pursuit), Ondrej Moravec (Cehia – sprint), Michael Rosch (pursuit), dar şi ştafeta mixtă a Cehiei. Potrivit secretarului general al Federaţiei Române de Schi Biatlon, Puiu Gaspar, avem şi noi şansa noastră la podium. La seniori, speranţele lotului României sunt legate de Eva Tofalvi, Luminiţa Pişcoran şi Gheorghe Iulian Pop, iar la juniori cele mai mari şanse la medalii le au Cornel Puchianu şi Marius Petrică Ungureanu.

Meleagurile braşovene vor găzdui în viitorul apropiat şi alte competiţii de talie mondială : Campionatul Mondial de biatlon juniori (25 ianuarie – 3 februarie 2016, la Cheile Grădiştei), Campionatul Mondial de probe nordice (20 – 28 februarie 2016 la Predeal, Râşnov şi Cheile Grădiştei) şi o nouă etapă din Cupa Mondială de sărituri cu schiurile, fete (4 – 6 martie 2016, la Râşnov)

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.