Lotul FC Braşov a plecat în cantonamentul de la Târgu Secuiesc

Lotul FC Braşov a plecat în cantonamentul de la Târgu Secuiesc

0 150

A început cantonamentul centralizat pentru FC Braşov. Jucătorii conduşi de Călin Moldovan (foto) şi noul antrenor secund al echipei, Rareş Forika, au ales Târgu Secuiesc, unde se vor pregăti timp de 10 zile. În această perioadă vor exista şi două meciuri amicale. Din lotul care pleacă în cantonament fac parte 25 de jucători, mare parte cei care au terminat şi prima parte ca campionatului, dar şi nume noi.

Din lotul care a făcut deplasarea la Târgu Secuiesc fac parte portarii Mutu, Popescu şi Gârniţă şi jucătorii de câmp: Burlacu, Gherghe, Fustar, Dumbravă, Leonte, Popa, Mihalcea, Constantin, Lascu, Boţia, Azzouzi, Roşu, Drăgoi, Negrean, Răducioiu, Cheleş, Iorga, Voicu, Sburlea, Vişan, Mitroi şi Toderaşcu.

Suntem la sfârşitul primei săptămâni de readaptare la efort. O săptămână bună, am reușit să realizăm ce ne-am propus. Mai mult am lucrat fizic. Jucătorii au fost nevoiți să se readapteze la efort. Avem acum un cantomament centralizat la Târgu Secuiesc, mai mult fizic, dar vom începe să lucrăm şi tehnico-tactic. După care, vom intra în linie dreaptă, mai sunt trei săptămâni de pregătire până la startul campionatului. Am plecat în cantonament cu 25 de jucători. Cei care nu au plecat în cantonament sunt jucători care sunt pe lista de transferări şi se vor pregăti separat. Mergem 10 zile, vom avea două meciuri, sâmbătă cu Zărneşti şi în ultima zi de cantonament, cu cei de la Târgu Secuiesc. Avem două noutăţi, Popescu care este o venire recentă şi îl mai avem pe Vişan care vine cu noi şi după vom lua o decizie în ceea ce îl priveşte. În rest sunt cei din lotul din toamnă la care se adaugă Roşu şi Voicu, dintre jucătorii de la Corona. Aşteptăm întăriri, suntem în discuţii cu jucători. Sunt preocupat, dar sper că toate discuţiile şi toate datele duc spre faptul că vor mai veni jucători, avem nevoie de întăriri. E nevoie de jucători cu experienţă la nivelul Ligii a 2-a. Jucători cu care să facem un grup puternic să ieşim din zona retrogradării. Băieţii sunt conştienţi că ne aşteaptă o muncă foarte grea şi, în aceaşi timp, sunt convinşi că vom scoate echipa la lumină. Ideal ar fi să mai avem un stagiu de pregătire, dar încă nu e nimic concret.”, a spus Călin Moldovan, într-o cinferinţă de presă premergătoare cantonamentului.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.