La viol in Politie ramai cu uniforma pe tine?

La viol in Politie ramai cu uniforma pe tine?

0 272

 

Duduia politista de la IPJ Dolj, al carei caz a turnat gaz pe foc pe scandalul violului prelungit de la Bals, pare ori proasta ori foarte speriata. Sa ne lamurim. O politista din Bals isi injunghie seful, pe care il acuza de violente sexuale, alaturi de alti mahari din politia locului. Pentru moment, nici nu conteaza daca alegatiile sunt adevarate. Cert este ca doi politisti – femeia si barbatul injunghiat – sunt internati cu rani serioase. E suficient pentru declansarea unei anchete.
Daca acuzele de viol sunt adevarate, cazul este mult mai grav decat pare acum. Oricum, atmosfera este foarte incinsa, asa ca noile acuze de la Dolj au intetit si mai tare valvataia. Doar ca duduia ditai comisarul sef Lidia Popescu, care s-a plans in scris in mai multe randuri ca a fost agresata fizic si verbal de sefii ei, isi retrage acum acuzatiile in cea mai jenanta scena cu putinta pentru un purtator de uniforma.
Cand a mintit comisarita? Cand isi turna sefimea, sau ieri, cand a retractat acuzele? Oricum, felul in care a facut-o o descalifica in postura ei de politist cu grade maxime. N-a fost cu nimic mai breaza decat o precupeata oarecare, incapabila sa lege doua vorbe coerente. Ar merita sa fie matrasita din Politie doar pentru ca nu poate comunica minimal trei idei. Sa zicem, insa, ca Politia nu e tocmai locul in care vorbitul intra in fisa postului.
Daca a mintit, ar merita sa fie supusa macar agresiunii de a i se smulge uniforma.
Nu asta este, insa, cazul cel mai grav. De-a dreptul sinistru ar fi daca agresorii din plangerea femeii-comisar chiar au bruscat-o si lovit-o, si au reusit acum s-o faca sa retracteze, amenintati de ancheta la scara intregului Inspectorat de Politie comandata de catre ministrul de Interne.
Ar fi de-a dreptul infect daca burtosii si gusatii din Politie, obisnuiti sa-si violeze sau macar pipaie subordonatele si colegele ar scapa basma curata doar pentru ca una dintre victime si-a retras acuzatiile. Ar fi un precedent zdrobitor pentru orice viitoare plangere din sistem, care va fi taxata drept o calomnie marca turnatoarea aia proasta de la Dolj.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.