Isărescu agită apele în PSD, mai mulți senatori PSD nu vor să-l...

Isărescu agită apele în PSD, mai mulți senatori PSD nu vor să-l susțină și cer explicații de la Viorica Dăncilă

1 190

Senatorii PSD nu vor să-l susțină pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat în fruntea BNR.
La ședința de grup o parte dintre senatori s-au revoltat luni, după ce Călin Popescu Tăriceanu a anunțat oficial că PSD-ALDE va propune și va vota reînnoirea mandatului de viceguvernator a lui Isărescu. Vom publica probabila cauză a modificării poziției lui Tăriceanu.
Noua situație a parlamentarilor social-democrați apare în contextul în care PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea a pornit un adevărat război al dezvăluirilor legate de manipularea „cursului de schimb” sau ROBOR, inclusiv presiunea (proiect de lege votat) pentru aducerea aurului în țară.

Surse social-democrate au declarat că în ședința grupului PSD de la Senat cel mai vocal a fost Șerban Nicolae. Acesta ar fi contestat propunerea anunțată după ședința Coaliției și și-ar fi anunțat colegii că nu o va vota în plenul reunit.
Poziția lui Șerban Nicolae nu este o surpriză în contextul în care acesta a intrat în conflict direct cu conducerea BNR și a propus o inițiativă legislativă alături de fostul președinte PSD Liviu Dragnea prin care cerea repatrierea rezervelor de aur ale BNR.

Și senatorul ALDE, Daniel Zamfir se declară împotriva deciziei Coaliției. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că „presiunea constantă pe care Mugur Isărescu a făcut-o asupra Guvernului a dat roade”.
„Într-un moment nu tocmai ușor pentru Guvern, încolțit din toate părțile, manevra Ayatollah-ul (guvernatorul Isărescu) îi reușește din nou. Manipularea de a pune în cârca guvernului inflația a reușit și ea, deși este răspunderea BNR. (…) Eu vă asigur că rămân același: voi vota împotriva lui Isărescu și sper sa fie mulți parlamentari care să facă la fel”, scrie Zamfir pe pagina sa de Facebook.

Nici deputații nu au primit cu entuziasm anunțul privind șefia BNR. În ședința acestora de grup câțiva deputați și-au exprimat nemulțumirile și au anunțat că nu vor susține la vot propunerea. De altfel, deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, secretar al Camerei, a declarat public că nu va vota pentru menţinerea, în continuare, a lui Mugur Isărescu în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale.
Întrebată dacă este de acord cu susţinerea acestuia, Olguța Vasilescu a răspuns: „Cu siguranţă nu voi vota. Eu am vorbit în nume personal”.
Vasilescu a spus că este o surpriză decizia coaliţiei de guvernare de a-l susţine pe Mugur Isărescu.

Președintele Camerei Deputaților, Marce Ciolacu a recunoscut că există nemulțumiri față de această propunere, însă a precizat că personal va vota în favoarea acesteia.
„Astăzi am avut şedinţa de grup, am anunţat programul şi de săptămâna aceasta, plus decizia de a face săptămâna viitoare plen reunit. Calendarul – până pe data de 1 iulie se depun candidaturile, cine doreşte să facă parte din viitorul Consiliu de Administraţie al BNR, marţi sunt audierile în comisii şi miercuri, votul în plen. Am vrut să câştigăm cât mai mult timp pentru depunerea de candidaturi. (…) Eu, personal, îl voi susţine pe domnul Mugur Isărescu pentru un nou mandat„, a declarat Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

Vă reamintim că preşedintele Senatului și al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat luni că, în urma discuţiei avute cu premierul Viorica Dăncilă, se va merge pe susţinerea lui Mugur Isărescu pentru reînnoirea mandatului acestuia de guvernator al Băncii Naţionale a României.

Vlad T.

COMENTARII

  1. Tariceanu este un JIDAN Grec si reprzinta CALUL TROIAN in guvernul roman. In plus este un agent BOZGOR, deci un TRADATOR, care lupta pentru autonomia bozgorilor din romania si alipirea Transilvaniei la Ungaria. Vrea sa introduca UDMR in administratia BNR ca sa submineze economia si sa creasca inflatia.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.