Incendiu la o pensiune din Moieciu

Incendiu la o pensiune din Moieciu

0 139

Miercuri dimineata, la una din pensiunile din Moieciu de Jos, unde se aflau peste 20 de turisti, a izbucnit un puternic incendiu. Incendiul a izbucnit, in jurul orei 6.00, la acoperisul uneia dintre cladiri, extinzandu-se rapid la etajul intai al acesteia, iar ulterior la celalalt imobil.


Din fericire, proprietarul a reusit sa-i evacueze la timp pe cei 20 de turisti cazati la pensiune. Acestia sunt in afara oricarui pericol si nu au patit absolut nimic. Daca nu sunt victime, in schimb pagubele materiale sunt foarte mari, fiind evaluate la cateva sute de mii de lei si intrucat constructia nu era asigurata, proprietarul va suporta in integralitate prejudiciul.


Incendiul a fost stins de pompierii Sectiei de Pompieri Militari Zarnesti, ?care au avut nevoie de trei ore pentru a stinge incendiul. S-a intervenit cu 3 autospeciale. Flacarile erau mari, de peste cinci metri, iar primii turisti care au vazut focul spun ca lemnul trosnea, iar fumul era dens si inecacios.


Cauza incendiului nu a fost inca identificata, dar este foarte probabil ca flacarile sa fi izbucnit datorita unui scurtcircuit

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.