În iunie va fi ales un nou primar în orasul Rasnav

În iunie va fi ales un nou primar în orasul Rasnav

0 258

Cetățenii din 49 de localități din țară vor merge la urne, pe 11 iunie, să-și aleagă primarul. Vor fi alegeri în 5 municipii, în 9 oraşe și în 35 de comune.

Scrutinul local parţial pentru alegerea primarului va avea loc pe 11 iunie, în 49 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă din diverse cauze: demisii, incompatibilitate, invalidarea mandatelor, deces, pedeapsă privativă de libertate, a anunțat Guvernul într-un comunicat.Alegerile parţiale pentru alegerea primarului vor fi organizate în cinci municipii: Moineşti, judeţul Bacău, Craiova, judeţul Dolj, Târgu-Jiu, judeţul Gorj, Lupeni, judeţul Hunedoara, Roman, judeţul Neamţ.

Vor merge la vot și locuitorii din nouă oraşe: Râşnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinţi-Târg, Țăndărei, Ulmeni, Baia-Sprie, Buşteni, Băicoi. Își vor alege primarul și cetățenii din 35 de comune.

Guvernul amintește că, în cazul alegerilor locale parţiale, data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 35 de zile înaintea votării, potrivit reglementărilor legale.

Guvernul menționează că a stabilit, prin hotărâre, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.