Iliescu executat la Brasov?

Iliescu executat la Brasov?

0 229

In anul II de facultate am avut placerea sa-mi manifest recunostinta fata de „conducatorul iubit”, participand alaturi de colegi la un spectacol de 23 August. Fustite scurte, niste buline de carton, ?regie, chestii…Fondul muzical era o muzica heirupista a la Bumbesti Livezeni. La un moment dat era ceva cu niste „elemente dusmanoase” care pare-se incercasera sa submineze partidul. Din dorinta de a trai cat de cat ?momentul, incercam sa-mi proiectez in minte elementele alea dusmanoase, poate-poate imi scapa vreun fior de emotie! Dar fiorul nu s-a lasat venit si nici elementele dusmanoase n-au fost dibuite de imaginatia mea. Au trebuit sa treaca ceva ani si sa introduca Mircea P. Geoana o motiune de cenzura, ca sa aflu cam ce fata au dusmanii de clasa: Ion Solcanu, Razvan Theodorescu, Dan Mihalache si Alin Teodorescu. Acestia sunt tradatorii care au oprit ascensiunea fulminanta a PSD spre …nimic. Ei au indraznit sa incalce ordinul lui El lidero minimo, Mirculica si sa voteze contrar directivelor de partid. Drept urmare au fost anuntati pentru excluderea din partid. Alaturi de cei patru ii paste excluderea pe inca 16 care au votat contrar indicatiilor si care vor fi dibuiti dupa vizionarea filmului!


Pana aici treaba este oabla. Dar cu Iliescu cum ramane? Si el a votat contra! E Iliescu dusmanul PSD-ului? Ori e Iliescu lupul din banculetul cu iepurasul care curata pusca sa-l impuste pe lup, iar cand a aparut lupul, iepurasul a declarat ca el curata pusca si vorbeste prostii? Deocamdata Geoana nu a spus decat ca la Brasov, la? Comitetul Executiv National, vor fi luate masuri impotriva lui Iliescu. „Nu ma surprinde faptul ca liberalii au aplaudat dupa ce unii parlamentari ai nostri, inclusiv dl Iliescu, au votat (…) Pentru ceea ce reprezinta elemente de fond ce au condus la faptul ca motiunea nu a fost votata, Comitetul Executiv va evalua intregul ansamblu de masuri si va propune masurile cele mai adecvate”, a declarat Mircea Geoana.


Pana la executia de la Brasov (bine ales orasul, aici, organizatia PSD e experta in excluderi pentru contrazicerea liderilor), trebuie sa subliniem un lucru: nu excluderea rezolva problemele. Daca lucrurile nu sunt bine gestionate, excluderile pot merge pana mai ramane in partid doar Mircea Geoana! E aberant sa?demiti din partid 20 de parlamentari fiindca nu au fost de acord, punctual, cu o anumita actiune a liderului. Doar ne laudam ca am terminat de 17 ani cu unanimitatea!


Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.