Ilie Balaci a fost înmormântat cu onoruri militare

Ilie Balaci a fost înmormântat cu onoruri militare

0 182

Marţi a fost înmormântat Ilie Balaci, nume de aur în fotbalul românesc! Fostul internaţional a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Născut la 13 septembrie 1956, Balaci şi-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984). El a mai evoluat la FC Olt şi la Dinamo. Ilie Balaci a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naţionale, pentru care a marcat opt goluri. Ca antrenor, Balaci a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului şi din nordul Africii, cu care a obţinut numeroase performanțe.
Ilie Balaci a fost adus marți, pentru ultima dată, pe stadionul din Craiova, acolo unde au putut veni toți cei care au vrut să-și ia rămas bun de la el înainte de a fi înmormântat Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus chiar pe gazonul arenei Ion Oblemenco, unde a avut loc o slujbă oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Olteniei. Sute de fani i-au adus un ultim omagiu, la arena Ion Oblemenco, printre cei care au dorit să-şi ia rămas bun de la Ilie Balaci, aflându-se Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Gheorghe Craioveanu. antrenorii Mircea Lucescu şi Ioan Andone
De asemenea, la stadion au fost prezenţi şi jucătorii echipei Universitatea Craiova, în frunte cu preşedintele Marcel Popescu şi antrenorul Devis Mangia, dar şi echipa de handbal feminin, deţinătoarea Cupei EHF. La cimitir a fost prezent şi un grup de câteva zeci de fani craioveni, care au scandat numele lui Ilie Balaci şi au aprins torţe. Pe marginea terenului din Craiova, acolo unde a fost adus sicriul cu trupul lui Ilie Balaci, pe un fond negru, scria „Te vom iubi mereu”. După aproximativ două ore pe gazonul arenei Ion Oblemenco, cortegiul funerar a părăsit stadionul în aplauzele a sute de oameni, care au scandat numele fostului fotbalist şi „Te vom iubi mereu!”. Cortegiul a urmat traseul spre Biserica Sfântul Ilie, unde a avut loc loc slujba de înmormântare, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. În faţa bisericii au aşteptat de asemenea sute de persoane. au ajuns şi ei pentru a-şi lua rămas bun de la fostul fotbalist.
Ilie Balaci a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Sineasca.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.