Hochei : România a pierdut primele două meciuri de la Campionatul Mondial

Hochei : România a pierdut primele două meciuri de la Campionatul Mondial

0 227

La Kaunas, în Lituania, se desfășoară în aceste zile întrecerile Campionatului Mondial de hochei, Divizia I, grupa B, la care participă și România. Echipa României este condusă de antrenorul Coronei Brașov, Julius Penzes și are în lot mai mulți jucători de la Corona.
În prima partidă : România – Ucraina 0-3; De remarcat că în poarta echipei noastre a fost Patrik Polc, care a apărat 29 de șuturi.
În al doilea meci : Lituania – România 8-3; În compania echipei gazdă, România a înscris trei goluri, toate prin Gergo Biro,de la Corona Brașov (min 16’04”, 28’03”, 48’52”), cu asist-uri de la Roberto Gliga, Molnar Zsombor, Sallo și Constantin, iar portar a fost Toke, cu 21 de șuturi apărate.
După primele două meciuri, Julius Penzes ne-a declarat : ,,Pentru echipa noastră tânără, aceste două meciuri au fost destul de grele, ținând cont că avem doar 15 jucători, iar nivelul de experiență al celor din cadrul primelor două oponente este superior. Am avut multe șanse de a înscrie, în ambele partide, dar nu am reușit să concretizăm, decât în meciul împotriva Lituaniei, de trei ori, prin hat-trick-ul lui Biro Gergo. În acest moment, nimic nu este pierdut. Echipa mea continuă să lupte, ne vom focaliza pe meciurile care urmează, împotriva Estoniei, Japoniei și Croației și ne dorim să continuăm să înscriem și să câștigăm.”
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.