Hochei : după patru eșecuri la mondiale, România are nevoie de o...

Hochei : după patru eșecuri la mondiale, România are nevoie de o victorie contra Croației, ca să evite retrogradarea

0 209

Echipa României a ajuns în fața meciului decisiv pentru a evita retrogradarea din Divizia I, Grupa B a Campionatului Mondial, ale cărei întreceri se desfășoară în Lituania. După patru eșecuri consecutive (0-3, cu Ucraina, 3-8, cu Lituania, 0-1, cu Estonia și 2-3, cu Japonia) echipa noastră are nevoie de un succes în timpul regulamentar, pentru a se salva și a evita căderea în grupa de unde promovase anul trecut.
În ultimul meci, contra Japoniei, cel mai bun de până acum, pentru echipa noastră, pregătită de Julius Penzes, România s-a ales cu un punct, după ce a încheiat nedecis după 60 de minute, 2-2. Golurile echipei au fost înscrise de Csanad Fodor și Tamas Reszegh. În prelungiri s-a jucat 3 contra 3, niponii reușind să se impună, cu un gol marcat în min. 3. Poarta echipei noastre a fost apărată bine de Patrik Polc. Tot vineri, Estonia a dispus la scor, 5-1, de Ucraina, astfel încât meciul Croației cu România a devenit decisiv, pentru evitarea retrogradării.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.